OFICIAL Proba scrisă de la Titularizare 2024 va avea loc miercuri, pe 17 iulie, înscrierile încep pe 8 mai, iar inspecțiile pe 29 mai

13.327 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Proba scrisă pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice, Titularizare 2024, este programată să aibă loc miercuri, pe 17 iulie 2024, anunță Ministerul Educației într-o postare pe Facebook miercuri, 27 decembrie. Instituția anunță că a trimis la Monitorul Oficial metodologia de mobilitate, cu o lună și jumătate mai târziu față de cât era publicată și aprobată de obicei.

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025 prevede că proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice va avea loc pe 17 iulie 2024, înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024.

Inspecțiile la clasă vor fi organizate în ultimele 3 săptămâni de școală.

Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă se vor desfășura în perioada 29 mai – 28 iunie 2024, mai anunță Ministerul Educației.

Calendarul oficial va fi publicat în Monitorul Oficial. Proiectul de calendar a fost publicat de Edupedu.ro încă din 15 noiembrie.

Articol în curs de actualizare

Citește și:
Viabilitatea posturilor de profesori nu se mai stabilește la școală, ci de către inspectorate, iar profesorii care se titularizează în vara 2024 vor fi obligați să predea în școala în care au luat postul cel puțin un an școlar


1 comment
  1. buna seara dragii mei sunt Alexandru
    doresc să frecventez liceul tehnologic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare 2025-2026. Inspectoratele școlare județene solicită consiliilor locale și județene date despre clase și școli pe 21-25 octombrie

Inspectoratele școlare județene le pot solicita consiliilor locale și județene să elaboreze propuneri privind organizarea rețelei școlare în perioada 21-25 octombrie. Calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul…
Vezi articolul

Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii

„Da, e o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău,…
Vezi articolul

Aproape 2 milioane de copii ar trebui să primească zilnic la școală, lapte și produse lactate și de panificație, iar de două ori porții de fructe. În realitate nu primesc nimic, deși școala a început de 3 săptămâni / Motivele pentru care licitațiile nici nu au fost demarate

Elevii și preșcolarii nu primesc deocamdată nici unul dintre produsele alimentare „asigurate“ prin Programul pentru școli al României, care se desfășoară în mare parte cu bani europeni, potrivit surselor Edupedu.ro.…
Vezi articolul