OFICIAL Programele pentru Titularizare 2021 au fost modificate

[jp_post_view]
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Programele pentru Titularizare 2021 au fost modificate, potrivit Ordinului 5.975 din 9 noiembrie, publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre o simplificare a conținuturilor solicitate celor care vor să se angajeze în sistemul de învățământ prin acest concurs. Proba scrisă de la Titularizare va avea loc pe 21 iulie 2021.

„Se aprobă programele pentru susținerea concursului național de ocuparea posturilor didactice catedrelor vacante rezervate în învățământul preuniversitar, începând cu sesiunea 2021, prevăzute în Anexa nr I care face parte integrantă din prezentul ordin.

Disciplinele de concurs pentru care sunt aprobate programele din Anexa I sunt cuprinse în Alexa numărul doi care face parte integrantă din prezentul ordin”, potrivit ordinului.

Monitorul Oficial în care sunt publicate programele are peste 1300 de pagini. În document apar programele pentru toate cele 133 de discipline de examen.

Programele Titularizare 2021 in format pdf pot fi descărcate de aici.

Știrea se actualizează

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


15 comments
  1. Am crezut ca mi se are mie dar programa pentru Limba Engleza pe 2021 chiar nu este de gasit , de o saptamana tot caut si nimic .
    Mi-as dori sa structurati informatia simplu , logic si complet dar cred ca tot vacarmul acesta refclecta situatia invatamantului din Romania la momentul actual, un haos.
    Oare vreau sa fac parte dintr-un asemenea sistem ?
    Asta e intrebarea cu care am ramas dupa ce am cautat informatii de care am nevoie si nu am reusit sa le gasesc.

  2. Programa la invatatori este muuult mai stufoasa decat inainte! Bine, sa adauge subiecte noi la examen, dar atunci sa dea toata lumea examen o data la 10 ani pentru pastrarea postului. Sa vezi atunci surprize!!!
    Cine e titular sta bine-mersi pe post toata viata, iar cine ia nota 10 la proba scrisa nu are ce ocupa deoarece nu sunt posturi titularizabile.
    Cunosc destule cazuri cu toate gradele didactice luate, cu participare la toate concursurile scolare posibile, gradatie de merit dar nu stiu deschide laptopul sa caute un subiect pe Google daramite sa mai si intocmeasca un plan de lectie in Word.

  3. Programa pentru învățători este mult mai stufoasa ca înainte, asa vad ei simplificarea? Sunt curioasa ce o sa fie la examenul din vara… Sper sa se publice și modele de subiecte. Dacă vor conține elemente de limba și literatura plus matematica plus pedagogie plus didactică predării, foaia de examen ar trebui sa aibă vreo 6 subiecte ample, ma întreb, va exista timpul fizic sa fie efectuate? În noua programa nu se pomenește nimic din toată aceasta digitalizare de care s-a constatat acum ca e mare nevoie… Chiar au lucrat specialiști la aceasta programa? Ma îndoiesc! Pentru partea de literatura, aceleași opere de un secol, nimic din literatura străină, nimic di ceea ce ne servește efectiv la clasa. Iar mirosim a naftalina!

  4. Bună ziua. Din păcate, documentul la care se face redirecționare nu se încarcă sau se încarcă foarte greu, pe de o parte, iar pe de altă parte, profesorii nu pot găsi ceea ce îi interesează, în cazul meu pentru Limba și Literatura Engleză. Aceasta nu apare în cuprins și documentul nu permite să cauți în document cu instrumentul Ctrl+F. M-ați putea ajuta, vă rog?

    1. Se pare că nu există programă nouă pt lb. engleză. Nici pt franceză. Apar toate limbile posibile, mai puțin cele două.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii care au absolvit „universități de top” din străinătate și care vor să predea în școlile din România cu „cele mai bune rezultate” ar putea primi granturi de 15.000 de lei pe lună, timp de 5 ani – proiect inițiat de șeful PNL, Nicolae Ciucă, în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional

Un proiect de lege adoptat deja de Senat și aflat în dezbatere în Camera Deputaților, for decizional, prevede ca absolvenții „universităților de top” din străinătate, cu diplomă recunoscută în România,…
Vezi articolul

„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică

Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius…
Vezi articolul

Material susținut de proiectul 3DUTECH și ECDL România

Înscrie-te gratuit la Teach for future – concurs de lecții predate cu ajutorul imprimării 3D, indiferent de disciplină / Profesoara de limba română care a câștigat una dintre edițiile trecute: Cu ajutorul tehnologiei „elevii pot învăța mai usor și pot fi aduși astfel spre profunzimea actului de a învăța și de a selecta informația”

Până în data de 15 mai, profesorii din toată țara, indiferent că predau limba română, istorie, franceză sau chimie, se pot înscrie la concursul „Teach for future”. Aceștia trebuie să…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Oră de istorie cu ajutorul instrumentelor digitale interactive – plan de lecție „Documente cu caracter constituțional” / Profesoara Nicoleta Zărnescu: Am realizat că învățarea devine un pic mai creativă și mai digerabilă

Tablele interactive permit o abordare mai „realistică” a istoriei. Elevii pot interacționa cu hărți, cronologii și alte materiale didactice într-un mod mai dinamic și vizual. Acolo unde și aplicațiile pe…
Vezi articolul