OFICIAL Raportul de muncă al profesorilor pentru care a fost emisă decizia de pensionare încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei

[jp_post_view]
Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com
Dacă a fost emisă decizia de pensionare, raportul de muncă al profesorilor încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei, potrivit ordonanței de urgență nr. 9 din 6 martie 2025. Ordonanța amintită completează Legea salarizării nr. 153 din 2017.
  • Este vorba despre angajații plătiți din fonduri publice, cu contract individual de muncă.

Articolul IV – „La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, prevede OUG nr. 9 din 6 martie 2025.

Iată ce stabilește art. 56 din Codul muncii:

Articolul 56 – „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:

c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;”

Conform deciziei nr. 91 din 25 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei” – Înalta Curte de Casație și Justiție.

Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Ce se întâmplă cu magistrații ieșiți la pensie , dar care sunt angajați ai universităților?

  2. Această modificare este neconstituţională. CCR a stabilit în două rânduri că interdicţia de cumulare a pensiei cu salariul încalcă Constituţia: În 2009 https://www.avocatnet.ro/articol_14413/Interzicerea-cumulului-pensiei-cu-salariul-este-neconstitutionala.html şi în 2020 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/226606. Pe de altă parte, e mare nevoie de pensionarii specialişti atât în medicină, cât şi în învăţământul preuniversitar şi cercetare. Pur şi simplu legiuitorii nu sunt capabili să priceapă asta şi de fiecare dată revin cu aceeaşi măsură de eliminare a specialiştilor pensionari, ca apoi să se revină asupra acestei aberaţii

    1. Sunteti in eroare. Nu este neconstitutionala intrucat nu interzice cumulul pensiei cu salariu. Inceteaza de drept doar contractul de munca aflat in derulare. Poate presta munca in baza unui alt contract, fie la acelasi angajator (CIM determinat) sau la un alt angajator.

      1. Ar fi corect sa fie spus de fiecare dată când este adusa în discuție aceasta lege ,că da,se poate continua munca cu un nou contract de munca.

  3. Aceasta decizie se aplica si toate institutele de cercetare ale Academiei Romane si in toate INCD- urile care sunt pline de persoane care au si pensie dar si salariul integral ?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE 2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

Răspândirea Covid-19 cu versiunea Delta în rândul copiilor poate fi evitată prin vaccinarea familiilor și angajaților din școli și grădinițe – Studiu australian / Cel mai mare risc de infectare – în familie / Școlile trebuie să rămână deschise

Vaccinarea membrilor familiei este cheia pentru a preveni răspândirea Covid-19 în rândul copiilor, iar școlile ar trebui să stea cât mai mult deschise, pentru că cel mai mare risc de…
Vezi articolul