OFICIAL Standardele minimale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar și a atestatului de abilitare au fost adoptate la aproape un an de la punerea lor în consultare / Ele se aplică cu întârziere, în 2026-2027 – Descarcă fiecare set de standarde, detaliat

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Standardele minimale naționale pentru conferirea titlului de conferențiar, a titlului de profesor universitar și a atestatului de abilitare au fost adoptate printr-un ordin de ministru publicat, marți, 12 februarie n Monitorul Oficial. Ele sunt adoptate la aproape un an după ce au fost puse în consultare și vor fi aplicate tot cu întârziere de un an. Edupedu.ro prezintă, mai jos, cele trei seturi de standarde.
  • Ele au stârnit critici încă din ziua publicării – vezi cazul lui Claudiu Tufiș, conferențiar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București, care a semnalat, pe Facebook, faptul că „la criteriile de la sociologie pentru conferențiar au scris că sunt pentru profesor”, că „indicatorii sunt aceiași, diferă doar criteriile pentru conf/prof/abilitare”, dar documentul este astfel organizat încât „a rezultat un OM (ordin de ministru – n.red.) cu 310 pagini în loc să fie unul de 150 de pagini”. 

Standardele minimale au fost puse în dezbatere inițial în martie 2024, apoi consultarea publică a fost reluată în iunie 2024. Ele au stârnit numeroase critici cât timp au stat în transparență – vezi între altele aici, aici sau aici

În forma de atunci, era prevăzut ca aceste standarde să se aplice începând din anul universitar 2025-2026. Ordinul adoptat prevede, însă, că ele vor fi aplicate începând cu anul universitar 2026-2027.

Potrivit ordinului, „standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar și a celui de profesor din învățământul superior, precum și a atestatului de abilitare reprezintă un set de 35 de standarde specifice pe grupe de domenii arondate comisiilor de specialitate ale Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare” – CNATDCU .

  • Ordinul prevede că „în raport cu misiunea și necesitățile academice proprii, instituțiile de învățământ superior și Academia Română pot adopta standarde proprii”, la elaborarea cărora vor avea în vedere „ca acestea să se situeze peste nivelul minim al standardelor naționale aplicate prin prezentul ordin”.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial după ce standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de doctor au fost publicate pe 29 ianuarie. Acestea fuseseră puse în consultare alături de cele pentru titlurile de conferențiar și profesor și cele pentru abilitare, dar au fost separate în cele din urmă. Aceste standarde pentru diploma de doctor se vor aplica pentru doctoranzii înmatriculați începând cu anul universitar 2025-2026.

Ordinul ministrului privind standardele minimale – titlul de conferențiar, titlul de profesor în învățământul superior, atestatul de abilitare:
Descarcă – Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar în învățământul superior:
Descarcă – Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de profesor în învățământul superior:
Descarcă – Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea atestatului de abilitare:
Citește și:
OFICIAL Standardele minimale naționale pentru diploma de doctor, aplicabile din anul universitar 2025-2026 / Universitățile pot elabora regulile proprii peste nivelul minim al standardelor naționale, în funcție de misiunea academică
Standardele minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare, puse în dezbatere publică de Ministerul Educației, cu întârziere
Noile standarde minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar includ obligatoriu o componentă didactică, conform proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației


6 comments
  1. Din acest ordin, care abrogă OMECS nr. 6129/2016, au fost eliminate standardele minimale pentru gradele profesionale de cercetare, respectiv CS.II și CS.I (chiar dacă există, teoretic, o echivalare a titlurilor universitare cu gradele de cercetare, standardele încă în vigoare sunt ușor diferite, având în vedere neobligativitatea activităților didactice pentru cercetători).

    Deci, cum rămâne cu cercetătorii, domnule ministru al educației și CERCETĂRII?

    1. Ani de zile a existat o identitate strigatoare la cer a standardelor intre Prof. si CS1, respectiv Conf. si CS2. Celor din invatamantul superior li se impuneau pentru promovare exact aceleasi standarde ca si celor din cercetare, fara a se lua deloc in considerare incarcatura didactica a celor din invatamant (cursuri, seminarii, practici, examene, evaluari, conducere de licente si dizertatii etc.). Aceasta incarcatura foarte mare lipseste cu desavarsire in cazul celor din cercetare, dar criteriile pentru promovare erau identice.
      O nedreptate flagranta, care trebuia candva corectata.

  2. Din acest ordin, care abrogă OMECS nr. 6129/2016, au fost eliminate standardele minimale pentru gradele profesionale de cercetare, respectiv CS.II și CS.I (chiar dacă există, teoretic, o echivalare a titlurilor universitare cu gradele de cercetare, standardele încă în vigoare sunt ușor diferite, având în vedere neobligativitatea activităților didactice pentru cercetători).

    Deci, cum rămâne cu cercetătorii, domnule ministru al educației și CERCETĂRII?

  3. Criterii făcute de unii care au articole prin Sustainability :)))

  4. Standardele aprobate nu sunt corecte! Cerințele sunt mai ușoare pe unele domenii dar mai dificile pe altele. Ar trebui stabilite pe principiul, la salarii egale cerințe egale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației cere peste 100 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru locuri de masă, cazare și spații de lectură în campusuri dar și pentru digitalizarea universităților – proiect

Ministerul Educației a cerut peste 100 de milioane de lei de la Guvern pentru construirea și extinderea clădirilor din campusurile universitare, crearea de noi locuri de masă, cazare și spații…
Vezi articolul

Lider sindical din Educație: Părinții propagă cel mai rapid virusul și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ / Profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina

Coronavirusul este răspândit și de „cele câteva milioane de părinți care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ”, iar „dacă părinții s-ar…
Vezi articolul

Cum și-au bătut joc șefii unei școli și ai inspectoratului școlar Gorj de Ministerul Educației – un caz de abuz administrativ în care o profesoară a fost împiedicată sistematic să predea

Conducerea Liceului Tehnologic Motru și cea a Inspectoratului Școlar Județean Gorj au sfidat instituția care gestionează și guvernează sistemul de învățământ din România – Ministerul Educației. Totul s-a petrecut în…
Vezi articolul

Modelul francez de ascensiune în clasamentul Shanghai al universităților, în care România nu mai apare anul acesta: în top sunt universități noi, formate prin asocierea unora vechi și prin integrarea unor institute de cercetare, plus finanțări prin programe speciale, sprijinite sistematic de autorități

“Vă mulțumesc!”, a transmis președintele francez, Emmanuel Macron, mediului academic și de cercetare, după ce, săptămâna aceasta, a fost anunțată ultima ediție a rankingului universitar internațional Shanghai. “Vom continua să…
Vezi articolul