Olimpiada de Matematică, faza locală, se reia tot online pentru toți elevii înscriși care nu au putut intra în platformă sau care nu au obținut cel puțin 40% din punctajul maxim, anunță organizatorii

7.777 de vizualizări
Problema de matematica in geogebra / Foto: digitaliada.ro
Toți elevii validați în platformă până în ziua primei faze locale a Olimpiadei Naționale de Matematică, adică sâmbătă, 26 februarie 2022, vor putea participa din nou la probă dacă au lipsit prima dată din cauza probelemelor tehnice sau daca nu au reușit să ia cel puțin 40% din punctajul maxim. Ar fi vorba despre câteva mii de elevi, potrivit datelor publicate de Societatea de științe Matematice.

Olimpiada de Matematică, faza locală, desfășurată online pe 26 februarie, „s-a finalizat dezastruos”, a anunțat în weekend profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, organizatorul din acest an al concursului. Gologan a publicat pe Facebook un mesaj în care a anunțat că „mii de copii, mai ales din clasele mici, au avut probleme tehnice de a intra pe platforma olimpiadei locale de matematică, uneori târziu sau deloc”.

organizatorii au anunțat că în două zile vor lua o decizie, ce fac cu proba ratată de mulți copii. Astfel, Comitetul științific al Olimpiadei Naționale de Matematică a decis:

  1. „Toți elevii care la proba susținută pe 26.02.2022 au obținut cel puțin 40% din punctajul maxim posibil, adică 8 puncte la clasele 5-6 și 10 puncte la clasele 7-12 se vor califica direct la Etapa județeană.
  2. Ceilalți elevi care au fost validați pe platformă până în data de 26.02.2022 vor putea susține o probă pe data de 6.03.2022 începând cu ora 10 și care se va desfășura exact în același format, adică online pe platforma olimpiadei. Elevii care, conform punctului 1, s-au calificat deja la faza județeană nu mai pot participa la proba din 6.03.2022.
  3. Vor putea participa la concursul de pe 6.03.2022 doar elevii care vor fi înscriși. Dacă profesorii și-au înscris elevii pentru concursul din 26.02.2022 nu trebuie să o mai facă și acum. Profesorii care au validat conturile elevilor trebuie să îi și înscrie (validarea conturilor elevilor și inscrierea lor pentru concurs sunt două acțiuni diferite). Altfel elevii vor fi în imposibilitatea de a intra în concurs.
  4. Observație: Punctajul obținut contează doar pentru calificare. Nu se acordă la această fază premii.”

Statistica concursului:

Platforma online pe care s-a desfășurat competiția ar fi picat în momentul în care cei peste 30.000 de elevi participanți s-au conectat la ora începerii concursului (10:30), potrivit surselor Edupedu.ro. După acest moment problemele tehnice au continuat să împiedice o parte din elevi să participe. De asemenea, mulți elevi, care au intrat mai târziu, au fost scoși din platformă la ora planificată inițial pentru terminerea timpului de lucru, deși ar fi trebuit să primească timpul regulamentar.

Subiectele și răspunsurile de la prima etapă a Olimpiadei Naționale de Matematică 2022, pentru toate clasele, au fost publicate sâmbătă la ora 17:00.


1 comment
  1. Olimpiada online!!! Câtă bătaie de joc!!!! Adică toți copiii merg la școală dar la olimpiada nu au voie in clasă…..e logic, nu?? Plus că se știe ce probleme au existat încă de anul trecut (copii care au copiat, internet ce nu a funcționat, samd), acum se repeta totul în același stil….Incredibil!! Exact ca așa zisul vaccin, daca nu e bun prima oară, nici a doua, poate e bun a treia oară!!!! Ce țară de demenți!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar de la UMF Carol Davila: Prevenția trebuie să debuteze timpuriu / Avem nevoie să reconstruim rețeaua de medicină școlară pentru a asigura sănătatea societății de mâine

„Prevenția trebuie să debuteze timpuriu, încă din primii ani de școală și de aceea m-aș bucura să văd tot mai mulți profesioniști și tot mai multe opțiuni de carieră în…
Vezi articolul

Apel de proiecte de peste 400 de milioane de euro, lansat de Comisia Europeană pentru companii, organizații și instituții publice / Securitatea cibernetică și centrele de inovare digitală, printre domeniile vizate

Comisia Europeană a lansat recent primele apeluri pentru propuneri de proiecte în cadrul programului Europa Digitală 2022, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Domeniile vizate sunt tehnologia digitală, securitatea cibernetică și centrele europene…
Vezi articolul

Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care școala pare un efort inimaginabil – Criticii scrisorii unei mame către ministrul Educației

Scrisoarea prin care o mamă îi transmitea ministrului educației să ”nu-i nenorocească copiii” a generat numeroase comentarii ale cititorilor edupedu.ro. “Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care orice responsabilitate…
Vezi articolul

VIDEO Studenții de la ANOSR au ajuns la Palatul Victoria: Ordonanța trenuleț limitează reducerile la transportul studenților, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Vom sta aici până la ședința de Guvern – UPDATE

Studenții reprezentanți din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) au ajuns la Palatul Victoria luni la ora 10 și spun că vor sta până ce începe ședința de guvern la…
Vezi articolul

„Tur de forță” în Parlament, pe tema proiectelor de legi ale Educației, cu reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și cultelor, anunțat de președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: Au fost trimise foarte multe amendamente la minister și nu prea s-au luat în considerare

Marți și miercuri vor fi dezbătute în Parlament proiectele de legi ale Educației, după cum a anunțat Natalia Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Au fost invitați reprezentanții…
Vezi articolul