Olimpic internațional la chimie rămas în România pentru a face cercetare. Ștefan Dimitriu: În perioada vacanței lucrez zilnic în laborator 

3.098 de vizualizări
Sursa foto: LearnGate.ro
Medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Chimie și la Olimpiada Internațională de Științele Pământului, ”șagunistul” Ștefan Dimitriu a ales să rămână în România și să se îndrepte spre cercetare, scrie LearnGate.ro.

El e student acum în anul 3 al Facultății de Chimie de la Universitatea București și merge zilnic la Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară „Costin Nenițescu”, unde își urmează pasiunea pentru cercetarea fundamentală. Ștefan Dimitriu a explicat într-un interviu pentru Learngate.ro de unde a apărut pasiunea pentru chimie și care sunt oportunitățile pentru studiu în România.

  • Carte de vizită Ștefan Dimitriu: A absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. A obținut mențiuni la Olimpiadele Naționale de Chimie și de Științele Pământului desfășurate în anii 2018 și 2019 și medalie de argint la Olimpiada Internațională de Științele Pământului, desfășurată în Coreea de Sud în 2019. În 2021, Ștefan a obținut medalii de aur la Concursul Online de Lingvistică și la Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev și medalii de argint la Olimpiada Națională de Chimie și la Olimpiada Internațională de Chimie.

Rep: Ce te-a atras la chimie mai mult decât la alte materii?

O primă impresie pe care mi-a făcut-o chimia a fost faptul că este o știință ”mai fundamentală” decât alte discipline, în sensul în care explică cele mai de bază lucruri. Cel puțin în liceu am avut această senzație și astfel mi s-a părut că e o ușă spre a înțelege cât mai multe fenomene. De asemenea, m-a atras mai târziu prin diversitatea ei și implicit diversitatea fenomenelor pe care le poate explica, dar și prin multiplele niveluri la care se aplică, de la microscopic până la macroscopic.

Rep: Într-un alt interviu ai menționat studiul interdisciplinar. Ce înseamnă mai exact?

Pot vedea această noțiune din mai multe puncte de vedere, însemnând că un nivel de interdisciplinaritate ar fi între chimie și alte discipline precum fizica, matematica sau biologia, sens în care chimia ar trebui conectată cu aceste discipline. Așadar, diverse fenomene sau sisteme ar trebui analizate prin prisma acestor discipline împreună.

Mai departe, vorbim de interdisciplinaritate inclusiv în cadrul chimiei. Există o multitudine de ramuri și, astfel, mi se pare limitativ să studiem doar ramurile separate, ci trebuie continuu făcute conexiuni între acestea. Orice problemă trebuie analizată prin toate aceste ramuri simultan, e important să fie văzute toate punctele de vedere pentru a avea o imagine completă.

Citește interviul complet pe LearnGate.ro


7 comments
  1. Felicitări! Munca și pasiunea se observă în atitudinea ta! Drag copil să nu te potignesti de greutățile vieții, să ignori părerile negativiste ale unor persoane! Mergi înainte, singur și singuri cu partenera ta să vă clăditi viitorul, să luați împreună deciziile, părinții vă susțin și vă încurajează să vă urmați drumul, dar nimeni nu are dreptul să intervină peste idealurile cuiva! Dacă stai și asculți părerile altora, aripile nu vor mai avea puterea să zboare și să atingă necunoscutul. Respect pentru acești tineri și pentru educația primită de la părinții lor. România întotdeauna s-a remarcat cu valori de elită! Succes, sănătate și multă fericire Ștefan!

  2. Care cercetare pe chimie in Romania? nici combinate chimice nu mai sunt.

    Eventual sa fi ales ceva legat de inginerie si stiinta materialelor si gasea la multinationale ceva de lucru daca e bun.

    E clar ca inca e cu capul in nori. Cand s-or termina banii o sa se duca profesor si o sa vada ca e altcumva decat in scoala lui de elita. O sa se trezeasca jignit si injurat de catre elevi.

    Apropo liceele bune produc asa ceva, profesorii lui au pompat salbatec in ei materie de acest tip necautata si au cules roadele cu laude si salarii de merit ca au olimpici. Acum se va chinui singur sa-si gaseasca de lucru dupa ce a investit tineretea intr-un domeniu fara viitor in romania.

    Si urmeaza altii la rand an de an si oricum din fiecare judet.

    Sau o sa mearga preparator universitar pe chimie si o sa umble cu pliante si afise prin scoli promitand elevilor mare viitor daca se inscriu pe la facultatile alea de chimie si mediu necautate.

    Pacat ca acesti tineri de exceptie nu au pe nimeni care sa-i indrume in lumea reala, lumea aceea de dincolo de sala de clasa din liceul si facultatea lui, lumea reala aia care este o piata a muncii si o jungla economica.

    Intr-o tara nationalista intradevar putea ramane, dar nu intr-o colonie care si-a distrus industria si cercetarea. Statul i-ar fi asigurat totul ca sa faca cercetare iar cercetarile ar fi fost folosite in industrie si domeniul militar cum era in RSR. Oare acum el se gandeste daca cercetarile lui eventual chiar si patente pe care le-ar putea obtine oare ii vor aduce prosperitatea sau vor folosi tarii? sau va trebui sa apeleze la pile si relatii iar faima de acum sa ramana doar un diamant in CV-ul lui de viitor politruc?

    1. Cred ca este greu sa indrumi si sa orientezi un elev in „lumea reala”. Lumea se schimba sub ochii nostri. Cand am mers eu la facultate, existau niste meserii care azi nu mai exista sau exista in cu totul alta forma. Viitorul este imprevizibil (este adevarat ca inainte nu era chiar asa de imprevizibil).
      Tind sa fiu de acord cu ce spuneti, cu profesorii care pompeaza in copii cunostinte doar pentru satisfactia proprie, financiara sau nu. Dar in ultimele 2 decenii piata muncii s-a schimbat radical, cu siguranta se va schimba si de acum incolo. Nu exista un drum sigur prin „jungla economica”.

  3. Aceasta este atitudinea corecta;te-ai născut intr-o tara,ai primit educație prin efortul comun a milioane de oameni și vei rămâne aici pentru a adăuga valoare țării tale. Vrei sa pleci, e în regula dar plateste-ti studiile
    Nu e normal ca alții care nu au i nvestit nimic sa te preia gata educat pentru a adăuga valoare țării lor.
    Felicitari acestui tânăr minunat!!!

    1. E o gandire primitiva. Educatia lui a fost platita din taxele parintilor, daca ar fi sa dau un exemplu simplist.
      Educatia nu trebuie inteleasa ca un act comercial: te educam, iar tu prestezi servicii in tara noastra
      Este un act social si trebuie inteles ca atare.
      Cum altfel sa intelegem sistemul de pensii sau contributiile sociale in general?
      Contribuim toti si profitam toti in masara in care putem sau ne este dat. Unii contribuie toata viata si mor in primele zile de pensie, altii nu contribuie deloc si primesc pensii speciale cat tot sistemul nostru de invatamant la un loc. Si o fac si de la 45 de ani!
      De ce ar ramane in tara niste tineri de exceptie? Sa le plateasca acestor guzgani pensii speciale toata viata?
      Faptul ca acest baiat a ramas este optiunea lui. Poate ii place tara aceasta si simte ca poate face ceva pentru ea, poate nu are curaj sa plece sau poate crede el ca are un culoar mai liber sa evolueze ca specialist.
      Traim intr-o lume in care putem sa ne decidem singuri soarta. In mica masura, dar putem.

  4. Ce sa zic!Eu am rămas în tara din patriotism și tara asta este ca un tata și o mama săraci,îți vor da ce au mai bun din sărăcia lor adică pantofii scalciati dar asta este ce au ei mai bun,hăinuțe curatele dar cu peticute cusute acolo unde au cedat datorită uzurii etc.Asta te așteaptă intr-o tara saracita de șmecheri. Îți va da ce are mai bun dar ce are ea mai bun nu este nici pe jumătate cât poate o tara îngrijită de conducători și cetățeni sa ofere.
    Sa îți zic sa pleci?E greu printre străini chiar dacă ai mult mai mult decât ti-ai putea imagina.Mai bine sa plece ei,cei care ne fura de ani de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Presiune a universităților generaliste mari pentru schimbări în finanțarea universităților. Consorțiul Universitaria solicită lui Daniel David, devenit ministru din funcția de rector al UBB, membră a alianței academice, revizuirea actualului sistem

Revizuirea modelului de finanțare a universităților, pe baza unui „cost real per student”, precum și o finanțare diferențiată în urma evaluării și clasificării universităților în funcție de activitățile de cercetare…
Vezi articolul

UPDATE Ministerul Cercetării promovează “Standford”: numele reputatei universități americane, scris greșit de opt ori într-un “buletin informativ” al instituției conduse de Sebastian Burduja, absolvent Stanford / Ministerul: „O eroare pentru care ne cerem scuze”

“Standford, creativitate și inovație pe tărâmul tribului Muwekma Ohlone” este titlul unui material despre Universitatea Stanford din SUA, publicat într-un recent buletin informativ promovat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.…
Vezi articolul

Specialistul internațional în domeniul educației John Hattie, referință pentru școala bucureșteană, dar privit cu reținere de alți experți în educație, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București  

Expertul în educație John Hattie, Profesor Emerit al Universității din Melbourne, Australia, va primi distincția de Doctor Honoris Causa din partea Universității din București, în cadrul unei ceremonii ce va…
Vezi articolul

INTERVIU Programa de Limba și literatura română și canonul în mișcare: cum poate ajunge o traducere localizată să fie predată ca „primul metaroman românesc” – interviu cu cercetătoarea Andreea Teliban

Literatura română din programa școlară pare ceva fix, istoric, canonic, totuși, cercetarea literară ne arată că este rezultatul unor interpretări și ipoteze. Un caz este cel al romanului Catastihul amorului.…
Vezi articolul
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei

Daniel David critică dur proiectele “science-fiction” ale Guvernului Orban de înființare de noi institute de cercetare: Va fi o problemă mare de tot dacă aceste proiecte strategice nu vor fi distribuite echilibrat în țară

Rectorul celei mai mari universități din România, Daniel David, critică dur Guvernul Orban pentru intenția de a construi noi institute de cercetare și de a stabili noi domenii strategice. “Cu…
Vezi articolul