„Ora de iarnă” 2024. Sâmbătă spre duminică noapte revenim la Timpul Legal Român: ora 4 devine ora 3

467 de vizualizări
Foto: Pixabay.com

În noaptea zilei de 26 spre 27 octombrie în România vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (martie), când s-a trecut la ora de vară, conform sursei citate.

CFR Călători a informat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

În ţările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenţei de fus orar.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate ţările care recurg la schimbarea orei. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

Mai puţin de 40% dintre ţările lumii practică folosirea orei de vară (Daylight Saving Time – DST). Unele ţări folosesc sistemul de schimbare al orei pentru a folosi mai mult lumina naturală. Unele studii arată că DST ar putea duce la mai puţine accidente rutiere şi implicit la mai puţine victime, beneficiindu-se de mai multă lumină naturală în timpul orelor în care mai mulţi oameni folosesc drumurile, şi de asemenea, sistemul reduce cantitatea de energie necesară pentru iluminarea artificială în timpul orelor de seară, potrivit aceleiași surse.

  • Cu toate acestea, multe studii nu sunt de acord cu privire la economiile de energie ca urmare a folosirii orei de vară şi, în timp ce unele studii arată un rezultat pozitiv, altele nu. Sunt studii care susţin că sănătatea oamenilor ar putea avea de suferit din cauza modificărilor prin folosirea orei de vară, se menţionează pe www.timeanddate.com.


1 comment
  1. Cand vom renunta si in Ro la prostia asta?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbaterea online Reforma digitală a Educației

Testarea online a elevilor – poate fi făcută în condiții de corectitudine? Dragoș Iliescu, cercetător și specialist în testare educațională, va discuta marți, 8 iunie, de la 16:25, despre soluții de evaluare și despre testarea competențelor digitale pentru elevi, studenți și profesori

Testarea corectă a nivelului educațional atins de copii a fost una dintre marile probleme ale școlii românești în pandemie. Aproape un an, profesorii au predat fără să aibă măsura reală…
Vezi articolul

Criterii de departajare netransparente la Olimpiada de Limba română pentru minorități în județul Caraș-Severin și presiuni asupra profesorilor, acuză unul dintre părinții elevilor participanți / Inspectoratul școlar județean cercetează cazul

Criterii de departajare netransparente la etapa județeană a Olimpiadei de Limba română pentru minorități, în județul Caraș-Severin, acuză unul dintre părinții elevilor participanți. Doi elevi au obținut punctaje de calificare…
Vezi articolul

Ultimele burse de merit în forma actuală și ultimele burse de reziliență din istorie vor fi primite de elevi pe 18 iulie, pe zilele de școală din iunie: 321 lei cea de merit și 214 reziliență. Elevii care au fost în EN și Bac primesc burse pentru zilele până la afișarea rezultatelor în iulie

Plata burselor școlare pentru luna iunie 2025 se face în cele mai multe din județe vineri, 18 iulie, în condițiile în care ziua de 20 indicată de metodologia aprobată prin…
Vezi articolul