ORAR Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2021, la 13 discipline, organizată online pentru elevii din toată țara de Universitatea de Vest din Timișoara. Prima sesiune are loc sâmbătă, 16 ianuarie

26.075 de vizualizări
Foto: UVT
Pregătire pentru examenul de bacalaureat 2021, anunțată de universitatea de Vest din Timișoara, într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Programul se desfășoară pe Google Meet și se pot înscrie elevii din toată țara. Cursurile au loc în perioada 16 ianuarie – 12 iunie 2021, în fiecare săptămână, sâmbăta, cu excepția zilelor de concediu legal.

Orarul a fost stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programele de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat. Astfel,

  • Între orele 9:00 – 10:30 se vor desfășura modulele la limba și literatura română,
  • Între orele 10:45 – 12:15 se vor desfășura, în paralel, modulele de la disciplinele istorie și matematică,
  • Iar începând de la ora 12:30 se vor desfășura modulele pentru disciplinele aferente celei de-a 3-a probe de la Bacalaureat (biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie, sociologie), de asemenea, în paralel.

Pentru fiecare disciplină se va crea un curs pe platforma Google Classroom, care să faciliteze comunicarea dintre cadre didactice și elevi.

Înscrierea pentru participarea la activitățile didactice de pregătire pentru examenul de Bacalaureat se poate realizat prin intermediul unui Formular care poate fi accesat aici. În formular elevii trebuie să completeze numele, prenumele, adresa de email, școala la care învață, profilul, județul din care sunt și specializarea.

Ulterior înscrierii, fiecare participant va primi un e-mail cu detalii despre modul de conectare la activitățile de pregătire și pe platforma Google Classroom.

Pentru Matematică, de exemplu, orarul este următorul:

Iar pentru Limba și literatura română orarul este următorul:

Programul modulelor de pregătire pentru examenul de bacalaureat, pentru fiecare disciplină, poate fi accesat aici:

Toate activitățile din modulele de pregătire pentru examenul de bacalaureat din acest an se vor desfășura în mediul online, prin intermediul platformei Google Meet, iar pentru fiecare disciplină se va crea și un curs pe platforma Google Classroom, care să faciliteze comunicarea dintre cadre didactice și elevi. Vă așteptăm la UVT, pentru cele mai bune rezultate la bacalaureatul din această vară,” a spus Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

Parteneri UVT pentru aceste activități: Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Județean al Elevilor Timiș.

Foto: UVT


3 comments
    1. Buna ziua! Cu tot respectul, ca eleva in clasa a XIIa va pot spune ca majoritatea copiilor nu au timp in cursul saptamanii, avand in vedere programul desfasurarii orelor on-line si meditatiile pentru diferite examene pe care le vom sustine inafara celui de bacalaureat. Ziua de sambata a fost aleasa foarte bine. Zi frumoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere 2023: două programe noi de studii de licență, un nou colegiu pentru asistenți medicali generaliști la Târnăveni, acreditarea studiilor de pregătire medicală de la filiala de la Hamburg, programe de studiu în română, maghiară și engleză, totul la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș (P)

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș a cunoscut în ultimii ani cea mai dinamică dezvoltare în rândul instituțiilor de învățământ superior medical din România…
Vezi articolul

Pentru rezultate de excepție la examenele internaționale, pregătirea temeinică, cu cel puțin un an înainte, e esențială. “Le recomand elevilor să înceapă pregătirea din clasa a X-a” susține Georgiana Popovici, doctor în matematică (P)

Meditațiile la matematică pentru examene internaționale sunt necesare? Ce contează pentru părinți și elevi deopotrivă este atingerea obiectivelor: calificative care deschid ușile celor mai bune universități. Liceenii români iau tot…
Vezi articolul

Remus Pricopie: Susținători AUR “au distribuit pliante” la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză “un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”

“Luni, 2 octombrie 2023, la deschiderea noului an universitar, susținători ai partidului AUR au distribuit pliante, în curtea și în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în…
Vezi articolul