Orban: „Ne gândim” dacă vom face sau nu o excepţie pentru profesorii pensionari, ca să poată cumula pensia cu salariul dacă predau

6.640 de vizualizări
SURSA: gov.ro
„În momentul în care faci excepţii, deschizi poarta la solicitări pentru excepţii care să fie făcute pentru orice categorie. Ne gândim”, a declarat premierul Ludovic Orban depsre situaţia profesorilor care ar preda după pensionare şi care, potrivit propunerii de Lege anunţată zilele trecute de către ministrul Muncii, nu ar mai putea cumula pensia cu salariul, dacă lucrează în sistemul public şi pensia depăşeşte valoarea salariului minim brut. Declaraţiile au fost făcute la finalul vizitei premierului la Laserul de la Măgurele – ELI-NP.

Orban a explicat în primă fază că „administraţia are nevoie de sânge proaspăt, de modern, are nevoie de adaptare la schimbările care se petrec în societate”. În momentul în care a fost întrebat ce are de gând să facă în privinţa profesorilor, mai ales a celor din mediul rural, cae rămân la catedră şi după pensionare, Orban a lăsat să se înţeleagă că nu este de acord cu nicio excepţie. Redăm răspunsul premierului:

Ludovic Orban: „Noi am anunţat că intenţionăm să nu mai permitem ca o persoană care s-a pensionat să poată să cumuleze pensia cu salariul sau indemnizaţia sau altă formă de plată în sistemul public. Nu interzicem, dar dacă vrea să lucreze în sistemul public se suspendă plata pensiei. Poate să aleagă între venitul pe care îl încasează din salariu, respectiv venitul pe care-l încasează din pensie. Nu mi se pare normal, în codiţiile în care, hai să fim cinstiţi, administraţia are nevoie de sânge proaspăt, de modern, are nevoie de adaptare la schimbările care se petrec în societate. Cred că sistemul ăsta… Şi-am să vă spun, foarte mulţi dintre cei care s-au angajat în sectorul public sunt cei care s-au pensionat mai repede cu diferite legi speciale de pensionare.”

Reporter: „Eu v-am întrebat de profesori, pentru că e o problemă, cel puţin în învăţământul rural, unde nu sunt profesori suficienţi acolo şi în cazul acesta sunt profesori pesionari care vin să susţină orele. Ce veţi face?”

Ludovic Orban: „Aici, ştiţi cum e, in momentul în care faci excepţii, deschizi poarta la solicitări pentru excepţii care să fie făcute pentru orice categorie. Ne gândim.”

Profesorii pensionari ar putea fi obligaţi să opteze între pensie sau salariu, dacă vor să mai predea în şcolile de stat şi au pensii care depăşesc salariul minim brut, potrivit unei variante de lucru pentru un proiect de lege pregătit de Ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta a explicat pentru Edupedu.ro că este vorba despre un proiect şi că nu a luat încă o decizie. Cele mai recente date despre numărul profesorilor pensionari sunt din anul școlar 2017-2018, când 5.428 de norme (dintr-un total de 217.862 la nivel național) au fost ocupate cu personal didactic calificat pensionat încadrat în regim de plata cu ora.

Ne-am gândit la aceste situaţii (n.r în care nu există cadre didactice calificate) şi am prevăzut un articol special prin care profesorii pot opta să rămână în învăţământ şi după pensionare şi să poată cumula pensia cu salariul, dacă pensia lor nu depăşeşte cuantumul salariului minim brut pe economie. Dacă pensia depăşeşte acest prag, atunci cadrele didactice vor trebui să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru pentru Edupedu.ro.

De remarcat faptul că Premierul nu a menţionat această opţiune, menţionată de Violeta Alexandru, prin care dacă pensia este mai mică decât salariul minim brut, atunci aceasta poată fi cumulată cu salariul, indemnizaţia sau venitul de la stat.

FOTO: gov.ro


1 comment
  1. Nu cred ca ar trebui modificat pentru nimeni legea, altfel vor fi acuzati de discriminare!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Clubul Copiilor Cireșarii din București, îngropat în bălării. Ministerul Educației declară că spațiul “va rămâne al copiilor”, după ce va îl va reabilita / Primarul Sectorului 1 dorea să preia administrarea bazei, acuzând că PSD că vrea să pună mâna pe ea

Clubul Copiilor Cireșarii din Sectorul 1 apare acoperit de bălării și în mare măsură abandonat, într-o serie de fotografii puse la dispoziția Edupedu.ro de Ministerul Educației, care administrează această bază…
Vezi articolul

PSD organizează propriile consultări publice pe proiectele legilor Educației elaborate de ministra Ligia Deca, dezbateri anunțate până la finalul lui martie. Salarizarea profesorilor și generalizarea programului masă caldă, printre țintele social-democraților

PSD a anunțat luni într-un comunicat că organizează propriile consultări publice asupra proiectelor legilor Educației elaborate de ministra PNL Ligia Deca. În plus, PSD anunță că va veni cu amendamente…
Vezi articolul

BREAKING Școlile din București nu se închid joi. Toate unitățile de învățământ care vor fi secții de votare își suspendă cursurile față în față de vineri, 25 septembrie, până marți, 29 septembrie – Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a Ministerului Educației

Modificare de ultimă oră a programului școlilor, cu 4 zile înaintea alegerilor locale: unitățile de învățământ din București nu se mai închid joi, așa cum decisese inițial Comitetul Municipiului București…
Vezi articolul