Orban: „Se va menține gratuitatea pentru studenți, dar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășoară studiile”

5.436 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat miercuri că studenții vor beneficia de gratuitatea la transportul feroviar doar între localitatea de domiciliu și localitatea unde studiază, potrivit Digi24. Pentru alte rute, ei vor primi reduceri.

„Se va menține gratuitatea pentru studenți, dar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășoara studiile. Vor beneficia și de alte reduceri”, a declarat Orban.

Președintele PNL declarase luni, la Parlament, că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul oriunde și „să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

Liderul PNL îl contrazice astfel pe vicepremierul Dan Barna, care a anunțat tot azi că gratuitatea va fi complet eliminată și înlocuită cu reducerea de 50%.

Amintim că în data de 1 februarie 2017, Guvernul de atunci a decis ca studenții înscriși la studii cu frecvență de licență, master și doctorat să aibă gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. Până atunci, studenții aveau reducere de 50% la CFR în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

Citește și:
ANOSR îndeamnă studenții să îi scrie premierului: Cîțu își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina gratuitate transportului cu CFR Călători pentru studenți

Sursă foto: gov.ro


4 comments
  1. Foarte bine; eu nu mi permit multe călătorii de plăcere cu toate ca muncesc, și totuși de fiecare data când voiam sa merg la munte era plin trenul de studenți de nu găseam bilet; as vrea și eu sa am dreptul la nenumărate călătorii gratuite, nu?? De ce eu, care aduc bani la buget, nu am dreptul la așa ceva in schimb banii mei se duc la plimbările studenților? Dacă vor plimbări sa muncească part time; in schimb as fi de acord cu 4 călătorii gratuite dus întors pentru traseul casa- facultate pt studenți .

    1. Pentru ca sunt studenti si in viitorul apropiat o sa aduca si ei bani la buget… foloseste-ti putin materia cenusie si o sa intelegi.

      1. In primul rând foloseste ți dumneata materia cenușie și învață sa nu jignești .
        In al doilea rând foarte bine ca vor contribui și ei in viitor, dar eu vorbesc de perioada in care sunt studenți; nu are nici o legătura una cu alta .
        In al treilea rând , chiar nu este normal sa nu găsim loc in tren pentru ca ,, săracii studenți “ – (nu la sensul propriu, ca mulți au părinți mult mai bine situați dpdv material decat noi) ocupa tot trenul. Iar facultatea nu este obligatorie.
        De asemenea, in aceste mesaje se lasa părerile personale, nu se face polemica; pentru asta sunt forumurile.

  2. E o porcarie…Huaaa PNL…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevi eliminați din clase „prin tragere la sorți”, pentru a respecta pragul de 29 de elevi la clasa a V-a, spune Sorin Cîmpeanu: „Sunt mai multe școli în care directorii au luat această decizie” / Soluții? Directorii să ia în calcul „cum se formează clasa 0 sau a IX-a”

“Cred că sunt mai multe școli în care directorii au luat această decizie” a reducerii prin tragere la sorți a numărului de elevi la clasă, pentru elevii care trec în…
Vezi articolul

USR: Ministrul Educației pregătește să lanseze o nouă lege, „până acum ținută secret”, într-un moment „când oamenii sunt cu gândul la vacanță” / Cele cinci priorități fără de care partidul de opoziție spune că nu se poate face reformă în acest sector

Finanțarea educației, o programă școlară modernă, formarea continuă a profesorilor și depolitizarea sistemului școlar se numără printre prioritățile propuse de principalul partid de opoziție, USR, cu privire la reforma din…
Vezi articolul