Orele de religie: Patriarhul Daniel cere cooperare mai intensă între familie, biserică și școală

357 de vizualizări
Foto: basilica.ro

Patriarhul Daniel cere ”intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală” pentru predarea orelor de religie și denunță presupuse ”tendințe ideologice individualiste și secularizante” în societate.

Prezent la consfătuirea profesorilor de religie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a criticat voalat ”noile reglementări legislative cu privire la ora de Religie”, spunând că în pofida acestor un număr ”foarte mare” de elevi și părinți au ales să participe la aceste ore, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.

Patriarhul Daniel le-a cerut preoților să sprijine activitatea educațională a copiilor și tinerilor din parohiile lor, inclusiv prin asigurarea banilor necesari pentru acoperirea costurilor materialelor didactice pentru copiii din familii defavorizate.

Reamintim că orele de religie, deși opționale, sunt greu de ocolit de elevi din cauză că multe școli nu oferă o alternativă. Astfel, dacă un elev alege să nu facă ora de religie, deseori e obligat să stea singur în biblioteca școlii. În plus, media de la religie e folosită de mulți elevi din gimnaziu pentru a-și crește media generală, cea care este luată în calcul la admiterea la liceu.

Sursa foto: Basilica.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ateliere de creație plastică, dans și limba engleză pentru copiii refugiați din Ucraina, oferite gratuit de Grădinița nr. 4 din București. Directoarea Mihaela Velicu: Copiii comunică prin limbajul jocului foarte bine cu ceilalți copii

Grădinița nr. 4 din București desfășoară pe parcursul anului școlar 2022-2023 programul „Și ei sunt copiii noștri!”, prin care se urmărește integrarea copiilor refugiați în sistemul de învățământ din România.…
Vezi articolul

Subiecte Simulare clasa a VIII-a: Poezie de Șt. O. Iosif și compunere despre o întâmplare la muzeu, printre subiectele de la Limba și literatura română, simularea evaluării naționale 2019

Subiectele de Limba română pe care elevii de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat la simularea din această dimineață sunt structurate în două mari cerințe. Primul subiect le cere…
Vezi articolul