(P) Proiectul 5SPRE10 îi sprijină pe elevi să dezvolte abilități necesare job-urilor viitorului

556 de vizualizări
În perioada 14 noiembrie – 8 decembrie 2019, Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane (ESSU) va derula, în cadrul proiectului 5SPRE10, ateliere gratuite pentru elevi ai claselor primare din C.N. Școala Centrală, C.N. Mihai Eminescu, Școala gimnazială „Tudor Arghezi” și Școala gimnazială nr.1 „Sfinții Voievozi”. Proiectul 5SPRE10 este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow și beneficiază de sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Proiectul 5SPRE10 urmărește dezvoltarea unor abilități esențiale în rândul a 500 de elevi de școală primară din București, prin metode sustenabile de educație non-formală complementară programei școlare.

Activitățile proiectului se axează pe dezvoltarea capacității elevilor de înțelegere a mesajelor scrise sau orale, corelată cu trei competențe de bază pentru folosirea mesajul receptat: creativitatea, gândirea critică și rezolvarea problemelor complexe. Acestea se află în topul celor mai importante abilități necesare job-urilor viitorului, conform proiecțiilor economice făcute pentru 2020 de World Economic Forum.

„Se vorbește deja, de multă vreme, despre faptul că job-urile viitorului vor fi făcute de către oameni atâta timp cât aceștia vor avea capacitatea de a inova, de a aduce un plus de noutate în domeniile lor predilecte. În lipsa acestor competențe, majoritatea job-urilor secolului al XXI-lea poate fi deja standardizată și duplicată cu ușurință și fără greșeală de către roboți”, a declarat Ana-Maria Cetățean, coordonator al proiectului 5SPRE10. „În plus, competențele necesare viitorului sunt asociate pozitiv cu prevenirea analfabetismului funcțional, fenomen în creștere în România conform Testelor PISA 2015, astfel că proiectul 5SPRE10 are totodată potențialul de a contribui la diminuarea acestui fenomen cu rădăcini în clasele primare”, a mai adăugat Ana-Maria Cetățean.

În cadrul proiectului 5SPRE10, elevii din clasele I-IV din școlile participante vor beneficia de ateliere non-formale susținute gratuit de reprezentanții ESSU, astfel:

  1. Ateliere de dezbatere etică, axate pe dezvoltarea unor virtuți morale (ex. răbdarea), pentru dezvoltarea gândirii critice, adresate claselor I și a II-a;
  2. Ateliere de mediere a conflictelor, axate pe negociere și comunicare, pentru dezvoltarea capacității de a rezolva probleme complexe, adresate claselor a III-a și a IV-a;
  3. Ateliere de imaginație artistică, axate pe realizarea unor semne de carte folosind acul, ața și un șablon, pentru dezvoltarea creativității, adresate claselor I – IV.

Inițiatorul proiectului 5SPRE10 este Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane (ESSU), organizație neguvernamentală axată pe dezvoltarea de programe educaționale non-formale pentru elevi, cu o echipă formată din cadre universitare, formatori sau voluntari în programe educative de amploare derulate în România.

5SPRE10 este un proiect finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, mediu, social şi cultural, iar valoarea totală a programului este de 500.000 de euro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar oficial mobilitate

Ce se întâmplă cu profesorii titulari care obțin un calificativ nesatisfăcător la evaluarea din 5 în 5 ani: Vor face o formare obligatorie gratuită, finalizată cu o evaluare „riguroasă”. Dacă evaluarea nu este trecută în timp de doi ani, atunci contractul nu va mai fi pe perioadă nedeterminată, prevede raportul ministrului Educației și Cercetării

Profesorii titulari vor fi evaluați la fiecare 5 ani, după cum se arată în raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Cei care vor obține un calificativ nesatisfăcător vor face…
Vezi articolul

UPDATE VIDEOTEXT Ministrul Sorin Cîmpeanu – conferință de presă pe tema proiectelor de lege și a pregătirii pentru noul an școlar: Despre verificarea propriei teze de doctorat – Nu cred că era momentul să mă laud cu un document laudativ / Întrebat despre numărul de elevi care încep școala: Am o problemă cu reținerea cifrelor

UPDATE Conferința de presă s-a încheiat. Ministerul Educației a susținut o conferință de presă a ministrului Sorin Cîmpeanu joi, la ora 17:00. Instituția a anunțat într-un mesaj trimis jurnaliștilor acreditați,…
Vezi articolul

Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației

O serie de probleme legate de aplicația EduSal, în care școlile calculează și înregistrează date despre salariile profesorilor, sunt semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-o adresă trimisă luni,…
Vezi articolul