Până la ora 12, liceele din județul Mureș au de transmis inspectoratului școlar situația locurilor neocupate după prima etapă de repartizare computerizată în clasa a IX-a – document

1.267 de vizualizări
Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com
Până miercuri, 31 iulie, la ora 12, liceele din județul Mureș au de transmis situația locurilor neocupate după prima etapă de repartizare computerizată în clasa a IX-a, potrivit unei adresa a Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Amintim că dosarele pentru confirmarea repartizării la liceu 2024 s-au putut depune până marți, 30 iulie, conform calendarului oficial. 

„În conformitate cu Ordinul Ministrului Educației nr. 6154/31.08.2023, referitor la organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025, vă solicităm să transmiteți către comisia de admitere județeană Mureș situația locurilor neocupate în învățământului liceal, după etapa I de admitere în clasa a IX-a, pentru anul școlar 2024-2025”, se arată în documentul inspectoratului școlar.

Situația locurilor neocupate se transmite până în data de 31 iulie 2024, ora 12:00, conform sursei citate anterior.

Calendarul admiterii la liceu 2024 – prima etapă

24 iulie 2024 Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025 

24 iulie 2024 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București 

25 – 30 iulie 2024 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați 

30 iulie 2024 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere 

31 iulie – 2 august 2024 Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

CALENDAR A doua etapă de admitere la liceu 2024 

A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, începe pe 2 august, conform ordinului de ministru. 

2 august 2024 – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă 

5 august 2024 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă

6 – 7 august 2024 – Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

8 – 9 august 2024 Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații 

12 – 14 august 2024 Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. 

NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora

19 – 20 august 2024 Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. 

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2024.

20 august 2024 Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Până marți, 30 iulie, se depun dosarele pentru confirmarea repartizării la liceu 2024 – lista documentelor
Admitere liceu 2024. Schimbul între elevi se poate face pentru cei cu medii egale. Calendarul pentru rezolvarea situațiilor speciale
Dosarele pentru confirmarea repartizării la liceu 2024 se depun de joi, 25 iulie, și până marți, 30 iulie – lista documentelor necesare
ANALIZĂ Cel mai mare număr de elevi cu medii sub 5 admiși la liceu din ultimii 4 ani – echivalentul a 643 de clase. Creștere cu 33% față de anul trecut
Diriginții și consilierii sunt de vină pentru eșecul elevilor la Constanța, spune șeful inspectoratului școlar, Sorin Mihai, după ce în județ au rămas 340 de elevi nerepartizați pentru că s-au terminat locurile
LISTA Numărul de locuri libere rămase în fiecare județ, după repartizarea la liceu 2024. În București sunt cele mai multe locuri, 479. La polul opus este județul Constanța, unde nu mai este niciun loc
Rezultate admitere liceu Buzău 2024. Topul primelor 20 de specializări din județ după ultima medie de intrare, dominat de clasele colegiilor naționale B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu
Rezultate admitere liceu 2024. Liceele în care au intrat elevii cu media 10
ULTIMA ORĂ Rezultate Admitere liceu 2024. Repartizarea computerizată în clasa a IX-a a fost publicată de Ministerul Educației
Rezultate admitere la liceu în Brașov. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024
Primele 50 de specializări din România, după ultima medie de admitere la liceu 2024, conform Ministerului Educației
Rezultate admitere liceu 2024. Top 15 specializări în București / Ultima medie de admitere a scăzut pentru toate specializările. La Colegiul „Sfântul Sava” este 9,90, față de 9,95 în 2023
Rezultate admitere 2024. Au fost repartizați la liceu 111.960 de elevi, dintre care peste jumătate la prima opțiune. Secretarul de stat Florian Lixandru: Au fost niște opțiuni realiste
Rezultate admitere la liceu în județul Cluj. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Printre ele, un liceu din Turda
Rezultate admitere la liceu în Iași. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Cea mai mare dintre ele – 9,50, la Colegiul Național Iași


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia Română respinge asocierea instituției cu ideile suveraniste și filoruse / Academia l-a primit ca membru pe cel care a scris prefața la o carte a ideologului putinist Dughin și organizează simpozioane cu parlamentar al partidului extremist AUR și cu cercetător care susține că SUA ar pornit războiul din Ucraina

Academia Română respinge „hotărât” orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor „nociv naţionaliste”, antieuropene şi anti-NATO, calificând drept „răuvoitoare”,…
Vezi articolul

LISTĂ Care sunt concursurile și olimpiadele școlare din anul școlar 2021-2022. Nu apar cea de engleză și cea de limba și literatura română. Se va organiza la limba maghiară / Noutate: competiții de robotică, de creație digitală

Concursurile și olimpiadele școlare se reiau în acest an școlar, după ce au fost suspendate doi ani, din martie 2020, a anunțat aseară ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministerul Educației a…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba și literatura română – OLLR 2024 Slatina. Subiectele primite de elevii de gimnaziu și baremele / Scriitoarele contemporane Simona Popescu și Ioana Nicolaie, printre autoarele cu texte în concurs

Subiectele și baremele de la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR) 2024, care se încheie duminică, 21 aprilie, la Slatina, au fost publicate de organizatori pe…
Vezi articolul

Statistica arată că la fizică nu mai avem niciun profesor, la nivel național, care să se titularizeze în ultimii 10 ani, spune directorul Cătălin Zaman: La noi în județ sunt probleme cu profesorii de matematică. Nu avem / Profesoara Claudia Puzdrea: Și la chimie vă călcăm pe urme

Cătălin Zaman, profesor și director la Şcoala Gimnazială „Învățător Nicolae Ispas” din Clondiru (județul Buzău), a adus în atenție că „statistica arată că la fizică nu mai avem niciun profesor,…
Vezi articolul