Până pe 25 octombrie, școlile au termen să radieze clasele fără elevi, potrivit unei adrese a Ministerului Educației

7.513 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Școlile vor radia clasele fără elevi până pe 25 octombrie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 30.721 din 09.08.2024. Concret, până la data de 25 octombrie se face asocierea elevilor la formațiunile de studiu pentru anul școlar 2024-2025, iar „formațiunile de studiu care la data de 25 octombrie nu au asociați elevi se vor considera nerealizate și se radiază.”

Amintim că aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) nu a funcționat luni, 9 septembrie, în prima zi de cursuri, potrivit surselor Edupedu.ro.

La mijlocul lunii august, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis o adresă către școli, solicitarea fiind ca, până pe 21 august, școlile să se asigure că sunt promovați toți elevii în aplicația informatică SIIIR.

Iată ce prevede adresa Ministerului Educației:

„În vederea colectării datelor aferente anului școlar 2024-2025 vă comunicăm termenele la care inspectoratele școlare au obligația de a finaliza verificarea operării în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), de către unitățile de învățământ a datelor în cadrul următoarelor etape:

1. asocierea elevilor la formațiunile de studiu pentru anul școlar 2024-2025, în vederea colectării planului de școlarizare realizat

Termen: 25 octombrie 2024

Observații: formațiunile de studiu care la data de 25 octombrie nu au asociați elevi se vor considera nerealizate și se radiază.

2. introducerea datelor statistice SC0 și SCO special.

Termen: 1 noiembrie 2024

Observații: datele din modulul plan școlarizare trebuie să coincidă cu datele introduse în modulul date statistice – SCO/SCO special. 

3. actualizarea setului de date privind atributele fiecărui elev.

Termen: 15 noiembrie 2024” 

În document se arată că, pentru a respecta termenele precizate anterior, inspectoratele școlare vor stabili și comunica directorilor unităților de învăţământ alte termene anterioare la care trebuie să finalizeze introducerea/operarea datelor în SIIIR la nivelul fiecărei unități de învățământ. 

Responsabilitatea privind corectitudinea si exactitatea datelor înregistrate în SIIIR revine directorilor unităților de învățământ și inspectorilor școlari generali, conform Ministerului Educației.

Citește și:
SURSE Aplicația informatică SIIIR nu funcționează în prima zi de cursuri
DOCUMENT Până pe 31 august, toate școlile trebuie să se asigure că în aplicația informatică SIIIR sunt promovați toți elevii, solicită Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației, răspuns la sindicate despre decontarea navetei profesorilor: Asigurarea fondurilor este în sarcina autorităților publice locale. Școlile au obligația să ceară banii de transport în bugetele locale

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis un răspuns oficial sindicatelor din învățământ prin care susține că decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice și personalul auxiliar rămâne în responsabilitatea…
Vezi articolul

Subiecte Bacalaureat 2024, sesiunea specială, Limba română, publicate de Ministerul Educației. Eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic – la subiectul III pentru elevii de la uman

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2024, au fost publicate de Ministerul Educației. Proba obligatorie…
Vezi articolul

Candidatul prezidențial Crin Antonescu și-a făcut campanie în Universitatea Ovidius din Constanța și în facultatea unde a studiat fiul premierului Ciolacu / Legea interzice prozelitismul politic în universități

Candidatul PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, și-a făcut campanie, marți 1 aprilie, la Universitatea Ovidius din Constanța, unde a fost primit de rectorul Marcel Iliescu, potrivit mai multor publicații…
Vezi articolul