Panică între părinții elevilor de la Școala 20 din București, care nu i-au mai trimis la școală sau i-au luat mai devreme pe copii. O fotografie trimisă pe grupuri de Whatsapp i-a făcut să creadă că sunt ploșnițe, spune Inspectoratul școlar

13.066 de vizualizări
Școala 20 din București (Sector 3) / Foto: Captură Google Maps
Panică între părinții elevilor de la Școala 20 din Sectorul 3 al Bucureștiului, după ce o fotografie cu un gândac a circulat pe grupurile de Whatsapp a părinților joi și i-a făcut să creadă că sunt ploșnițe. Unii dintre ei nu și-au mai trimis copiii la școală și alții ar fi venit încă de la orele 10-11 să-i ia, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația de panică a existat, spune Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) pentru Edupedu.ro, care transmite că nu au fost confirmate ploșnițe după inspecția Direcției de Sănătate Publică (DSP).

Mai exact, alerta ar fi plecat după ce părinții au primit în prima parte a zilei o imagine cu o insectă pe care ar fi interpretat-o drept ploșniță, ceea ce i-a făcut să nu-și mai ducă copiii la școală sau să vină să-i ia mai devreme de terminarea programului școlar. Situația a fost adusă în atenția DSP, ISMB și Primăriei Sector 3, care au trimis oameni la școală.

  • Despre cazul de joi de la Școala 20 din București a scris și Digi24, care a prezentat situația drept „invazie de ploșnițe”, însă menționând live la postul TV la fiecare intervenție a reporterului din cursul zilei că nu s-a confirmat existența ploșnițelor.

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Elena Ștefan, a spus pentru Edupedu.ro că „a fost mai mult o agitație a părinților”. În acest sens, inspectoratul școlar a intervenit cu ajutorul direcției de sănătate publică, potrivit reprezentantei ISMB: „Au existat acțiuni de dezinsecție, două la număr, au fost trimiși inspectori de la DSP [N. Red. Direcția de Sănătate Publică], de la inspectoratul școlar”.

Conducerea școlii a cerut și ajutor din partea Primăriei Sector 3, care a trimis un reprezentant, conform sursei citate. „Nu s-a constatat existența insectelor. În plus, au fost realizate de către unitatea de învățământ în scop preventiv două intervenții prin firmă specializată”, a precizat Elena Ștefan.

Alarma, de la o fotografie cu o insectă circulată pe grupurile părinților

La ora 15, verificările de la DSP erau deja finalizate și „până în acest moment nu avem confirmări că s-ar fi identificat măcar una [N. Red. o ploșniță] în spațiul școlar”, a mai indicat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului școlar București (ISMB).

Elena Ștefan a explicat cum s-a ajuns la situație. ISMB susține că panica a fost generată de o imagine cu un gândac despre care părinții au crezut că este ploșniță, ceea ce i-a făcut să nu vină cu copiii la școală sau să meargă la Școala 20 să-i ridice mai devreme:

  • „Noi ne-am alertat de la prima oră a dimineții. Ne-a fost atrasă atenția de către doamna director, care a constatat că mai mulți elevi lipsesc, după ce mai mulți părinții au văzut imaginea și au luat decizia ca elevii să nu meargă la școală”, a spus Elena Ștefan.

Cât despre acuzațiile că mai mulți elevi s-ar fi simțit rău după intervenția de dezinsecție de joi de la Școala 20, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis: „Nu au fost semnalate astfel de cazuri la nivelul unității de învățământ”.


6 comments
  1. Peste tot se minte. DSP-ul nu a venit și nu a confirmat lipsa ploșnițelor.

  2. DSP-ul nu a venit nici pana la aceasta ora. S-a luat legatura cu ei telefonic dar nu au venit. Si noi, parintii, suntem isterici

    1. Preventiv???? deja suntem la a patra Dezinsecție „preventivă” in 2 săptămâni. Și dacă tot vorbiți de entmologie, ISMB sau reprezentantii scolii sunt specialiști în studiul insectelor? Până nu apare o bucată de hârtie cu semnături toate declarațiile și articolele sunt fără valoare. Sa vorbim și despre documentarea jurnalistică?

  3. eu am facut poza va pup

  4. Ploșnițele au fost văzute de copiii clasei a VI- a C în spatele dulapurile din clasa. Exista o doamna profesoara care a filmat și fotografiat plosnitele si a adus la cunoștințăaceat lucru doamnei director. Vineri a fost făcută o dezinsecție pe etajele 2 și 3 dintr-un corp și miercuri seara în toată școală. Dacă nu s-confirmat de ce au făcut 2 dezinsecții? De ce s-a ascuns totul părinților?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei mai buni profesori pentru preprimar și primar sunt cei care au beneficiat și de o formare inițială prin școlile normale, spune Constantin Cucoș, profesor la Facultatea de Științele Educației de la Universitatea „Cuza” din Iași / Acesta susține păstrarea specializării de învățător în liceele pedagogice

Cei mai buni profesori pentru preprimar și primar sunt cei care au beneficiat și de o formare inițială prin școlile normale, scrie profesorul universitar Constantin Cucoș, de la Facultatea de…
Vezi articolul

Domeniile de studii cu cei mai mulți studenți în România: Afacerile și Dreptul, Ingineria – în top, dar au și cele mai scăzute rate de promovare / Științele educației au avut o creștere de 9% a numărului de studenți la licență, după greva profesorilor din 2023 – raport

Aproximativ un sfert dintre studenții la studii din licență din România urmează studii din cadrul domeniului fundamental „Afaceri, administrație și drept”, domeniu urmat de domeniul fundamental al Ingineriei, care, luat…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, către lotul olimpic de matematică al României: Indiferent unde veţi învăţa în viitor, atunci când consideraţi că se cuvine, să vă întoarceţi acasă / Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naţionale, anunță prim-ministrul

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev participant la olimpiade naţionale şi va majora valoarea premiilor pentru elevii care câştigă olimpiadele la acest…
Vezi articolul