Părinți din Suceava, atrași spre sistemul homeschooling cu iluzia bacalaureatului în engleză și a plecării copiilor în SUA – jurnalistă care a documentat subiectul

[jp_post_view]
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Opțiunea unor părinți de a-și retrage copiii de la școală pentru a-i include în sistemul de homeschooling a fost cauzată de faptul că „au fost sfătuiți că la un moment dat acești copii ar putea să dea bacalaureatul în limba engleză și ar putea să plece în Statele Unite ale Americii. Asta îi motiva extraordinar pe cei cu care am stat eu de vorbă”, spune, într-un interviu pentru RFI, jurnalista Oana Șlemco din Suceava, care a documentat subiectul în urmă cu doi ani.

Ea arată, în intervioul citat, că fenomenul, existent la nivelul județului, a luat amploare după debutul pandemiei Covid-19. Și dă exemplul unei mame care nu avea bacalaureatul,   și care avea 8 copii, iar pe 12 „i-a retras de la școală după ce a fost sfătuită în acest sens și încerca cu disperare să îi readucă în școala publică pentru că și-a dat seama că este depășită de ceea ce avea de făcut. Ea și-a înscris copii atunci la o școală online din Statele Unite”

Oana Șlemco spune, totodată, că în momentul în care s-a ocupat de acest subiect „nici directorii de școli nu cunoșteau procedurile, dar nici la vârful Inspectoratului școlar Suceava nu se cunoșteau.” În condițiile în care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului manifesta o reticență „de a verifica copiii care părăseau sistemul”, „nimeni nu mai știa nimic despre ei”.

Întrebată dacă în prezent fenomenul este oprit la nivel local, ea spune că „Nu știm nimic. Nu s-a făcut decât o inventariere. Noi nu știm dacă copiii respectivi s-au întors după această inventariere făcută acum doi ani. Nu știm nimic despre cei 70 – 80 câți erau atunci.”

Citește interviul integral pe RFI.ro

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


11 comments
  1. „Duamna” jurnalista Oana Slemco, ar face bine, sa își perfecționeze matematica nu sa stea sa se ocupe de prostii și inventarea de articole mincinoase despre părinți cu citez: „care avea 8 copii, iar pe 12 „i-a retras de la școală ”
    Când faci jurnalism cu o facultate și după 12 ani de școală în sistemul public de învățământ poți sa ai 8 copii și sa ii retragi pe 12.

  2. Mottoul Uniunii Europene, „Uniţi în diversitate”, a fost folosit pentru prima dată în anul 2000. Acesta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru.

    Ministerul si ministrul educatiei ar trebui sa se intalneasca cu reprezentantii Homeschoolingului ca sa ajunga la un acord cu privire la acest ,,fenomen”. Nu cred ca trebuie asociat cu prozelitism, pocaiti, etnii etc – daca se asociaza cu asta, se vede cat de cerebrali suntem. Nu cred ca doar cei din alte religii fac homeschooling. P.S. Nu sunt implicat in lucrurile acestea, dar cosnsider ca trebuie sa cercetam lucrurile, nu sa mergem pe deviza – Cine nu e cu mine , e impotriva mea!

  3. Nu-i atrage nimeni, stati linistiti. Homeschoolingul nu e gratuit si nu primesc parintii beneficii materiale sau de alta natura, nici nu sunt atrasi spre o anumita confesiune. Nu are nimeni treaba cu asta! Parintii platesc scoala umbrela (unele au curricula crestina, da) si materialele si mai merg si la cursuri si nu e deloc ieftin.
    Nu mai dezinformati, edupedu!

  4. Exista un amestec de idei false despre homeschooling. In loc de clase comasate
    si de clase cu peste 30 de elevi mai bine aceasta formula de a invata. Dar la noi nimic nu se poate aplica ca nu se vrea. Gandim tot ca in comunism.

  5. Din păcate nu e singura formă de prozelitism mascat sub forma unor beneficii materiale, educaționale sau ,, gratuități” diverse.
    (Metoda nu e nouă.
    În anii 90′ si 2000 se ofereau produse SH aduse din Occident pentru a câștiga bunăvoința celor aflați din medii sociale dezavantajate)

    Pentru o ,, viață mai bună” mulți sunt tentați să accepte tot felul de oferte mincinoase care vin la pachet ulterior cu deziluzii majore.

    1. Sa nu uitam de „ajutoarele” care au pocait brusc multi de etnie, sa nu uitam de pachetele de prin Germania sau Austria care umpleau tot asa de brusc scolile si casele de adunare, pocaiala la comanda pentru accesul la munca in strainatate(am un var al unui frate al unei matusi a unei verisoare plecate inafara si te poate lua si pe tine) sau cursurile cu atestate mincinoase ce promiteau servicii garantate in UE si alte forme de „prosteala” ca una sau alta ii va scoate din foame, din saracie etc

    2. se vede….sunteți bine informați… Chiar voi învățați pe alții dezinformarea. D
      Pe principiul că acolo unde e majoritatea, e bine și drept.
      Veniți cu date concrete, interviuri, lege etc. Nu vedeți că nu aveți credibilitate? Să creadă prostii vorbele voastre.

      1. Când apare câte-un comentariu legat de sectele creștine, sar din toate colțurile oameni ”atacați” de comentariile respective.

        Sunteți religioși, bravo. Dar nimeni nu vă dă dreptul de a împiedica accesul copiilor la o școlarizare normală, nu redusă la ce ați selectat din cartea voastră magică, astfel încât atunci când ajung adulți să fie practic excluși din societate din cauza carențelor imense educaționale și să rămână captivi în secta voastră, indiferent ce și-ar fi dorit ei de la viață.

        1. Puteți consulta curriculum acestor scoli umbrel crestine. Ați fi surprinși. Corect ar fi sa va informați înainte nu sa prezentați drept adevăr ceea ce doar presupuneți.

      2. In momentul de fata numai cine vrea sa isi bata joc de copil il mai lasa pe mana unui sistem bolnav, toxic, dezinformant si propagandist, cum este invatamantul public romanesc. Si nu numai romanesc. Parintii responsabili au trecut demult pe homeschooling. Nu ne vorbiti noua de sistemul de stat, cata vreme aveti un presedinte ca Iohannis, un premier precum Ciolacu si un ministru al invatamantului cum au fost tutele din ultimii ani. Murim cu voi de gat!

        1. Optimus, responsabilule, ne sperii! Te rugam, mai stai, nu te duce atarnat de gatul nostru! Cu cine iti mai face progenitura scoala de acasa? Ia zi, azi ce l-ai invatat? Sa scrasneasca din masele, ca tine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 10.000 de sesizări de violență și abuz asupra copiilor în primele 9 luni ale anului trecut, potrivit Autorității pentru Protecția Copiilor/ Salvați Copiii: Mai mult de jumătate dintre dosarele cu pedofili rămân nesoluționate

În perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost înregistrate 10.656 desesizări de violență și abuz asupra copilului, dintre care 9.652 s-au petrecut în cadrul familiei. Totuși, doar în cazul a 1.092 de…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Informatică 2024 s-a încheiat pentru elevii de gimnaziu. Descarcă subiectele și baremele / Problemele de la proba de baraj pentru calificarea în lotul național și lista elevilor calificați

Elevii participanți la etapa națională a ONI 2024 – Olimpiada Națională de Informatică pentru gimnaziu au susținut marți, 23 aprilie, proba scrisă a concursului și joi, 25 aprilie, proba de…
Vezi articolul

Greva profesorilor continuă luni, 12 iunie, în școli. La ora 10, liderii sindicali anunță dacă proiectul ordonanței de urgență al Guvernului este acceptat sau respins de angajații din Învățământ

Luni, 12 iunie, greva profesorilor continuă în școli, după cum a declarat ieri Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după negocierile de la Palatul Victoria: „Cu alte…
Vezi articolul

O ”mână de praf și pietricele” în centrul atenției tuturor: O navă spațială a Agenției Spațiale Americane va aduce pe Pământ cea mai mare mostră colectată până acum de pe suprafața unui asteroid

OSIRIS-REx, o navă spațială a Agenției Spațiale Americane (NASA) este programată să zboare duminică pe lângă Pământ și să încheie o misiune de șapte ani cu un cadou deosebit pentru…
Vezi articolul