Părinții unor copii de la Școala Nicolae Titulescu din București protestează după un caz de abuz sexual asupra unui elev

[jp_post_view]
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Părinții elevilor protestează în fața Școlii Nicolae Titulescu din București după ce Antena 3 a relatat cazul unui copil ai cărui părinți au reclamat că a fost abuzat de două ori de colegii săi, conform G4Media.ro.

UPDATE Ora 10.20: O echipă a Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar sunt prezenți la școala Nicolae Titulescu pentru a face un control.

Aceștia au declarat presei, la sosirea la școală, că cele două instituții nu au fost sesizate până acum. O sesizare a fost depusă la inspectorat luni dimineață, 4 martie, conform G4Media.

Părinții spun că se tem să își mai lase copiii la ore și așteaptă, urgent, răspunsuri din partea directoarei școlii. Asta după ce părinții unui băiețel care are acum 10 ani au reclamat că acesta a fost violat de două ori în toaleta școlii.

În primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar victima 8 ani. Dosarul s-a clasat, însă, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal.

Comunicatul conducerii școlii: 

„În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este în curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră.”

Citește articolul integral pe G4Media.ro

3 comments
  1. Citind pe aici, am observat cǎ folosiți un vocabular destul de civilzat. Pǎi meritǎ baba aia de director sǎ scriem pe aici folosind cuvinte radicale. Este o incompetentǎ, se vede dupǎ chip. Am mai vǎzut asemenea specimen în serialul “Daktari” pe Judy, au nume asemanǎtoare, nu? (e valabil pentru cine a apucat sǎ vizioneze la TVR prin anii 1970).
    Auziți sǎ stea cotoroanța 16 ani director (aş dori sǎ aparǎ o lege în care sǎ nu stea lipți de scaune mai mult de 5 ani, adicǎ la preşedinție se poate, aici, nu???) Pentru muşamalizare ca sǎ işi ținǎ p. o. p. o. u. l. lipit de scǎunaşul de director, cu UHU PLUS (printre cele mai bune adezive), eu aş aplica o pedeapsǎ: sǎ ajungǎ director la o şcoalǎ de corecție, unde baba sǎ fie în regim de detenție şi sǎ facǎ între ei, acolo, tot ce işi doresc… Imi este teamǎ, cǎ ar mai avea o “pedeapsǎ”: sǎ fie transferatǎ într-un loc cǎlduț şi sǎ i se dubleze salariul mǎrit de CURând în urma grevelor nemeritate (pentru cǎ “meritele” se vǎd). Aş ruga persoanele care o cunosc, sǎ îi spunǎ sǎ cearǎ, în genunchi, iertare copilaşului cu suflet nevinovat, cât şi pǎrinților lui, aşa doreşte cineva din Vocea Poporului. În rest imi este rușine sǎ scriu aici ceea ce gândesc despre babornițǎ, dar gândesc la cele mai “frumoase “ trivialitǎți despre ea…
    Fiind Postul Mare, cer iertare Lui Dumnezeu pentru gândurile mele pe care nu le pot uita şi sunt alǎturi cu sufletul de acel copilaş victimǎ şi de pǎrinții lui.

  2. @edu pedu, am cautat pe internet sa vad daca mai exista scoli de corectie in Romania si aparent ar exista. Am gasit aceasta informatie intr-un articol „La ora actuala in Romania sunt numai doua centre de detentie pentru minori la Baile Tichilesti si la Craiova, plus alte doua centre educative, la Buzias si Targu Ocna.”
    Nu ar strica un reportaj. de ce doar in locurile acelea? In bucuresti, capitala tarii, copiii sunt perfect educati si nu trebuie niciun centru de corectie si reeducare? si/ sau acele centre chiar sunt ce ar trebui, sau sunt trimisi acolo copiii cu probleme ca sa fie abuzati la randul lor (din nou, ca probabil copiii abuzatori sunt copii abuzati) si la „eliberare” sunt niste adulti absolut fara scapare, devin care criminali in serie, care violari in serie, etc?

  3. Mi se face rau. OK, si nu poate raspunde penal, dar au raspuns penal parintii? chiar as vrea sa stiu cum a fost clasat cazul, fapta nu exista?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scriitorul Radu Vancu: E vital ca profesorii să nu renunțe la grevă. Fiindcă dacă vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna. Iar disprețul establishmentului politic pentru ei, până acum oarecum camuflat, va fi de acum înainte la vedere și imposibil de suportat. Suntem alături de voi

Dacă profesorii vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna, scrie într-un mesaj pe Facebook scriitorul Radu Vancu. Acesta le transmite profesorilor că „este vital să nu renunțe la grevă”. „Încă…
Vezi articolul

Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit pe curse școlare înființate de autoritățile locale. Proiectul de lege adoptat de Senat merge la promulgare

Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la și până la școală, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, dacă proiectul…
Vezi articolul