Parlamentul a votat creșterea alocațiilor pentru copii la 150 de lei. Alocațiile pentru copiii de până la 2 ani se majorează la 300 de lei

11.228 de vizualizări
Zi liberă de la școală și grădiniță
Creşterea alocațiilor a fost votată în cadrul legii bugetului de stat pe anul 2019. Cuantumul alocației de stat va crește de la 84 de lei, cât este în prezent, la 150 de lei. Amendamentul a fost depus în plen de un deputat PNL care a propus în comisii creșterea alocațiilor la 150 de lei. Amendamentul PNL a trecut în plen datorită voturilor a 5 parlamentari PSD-ALDE. El a fost adoptat cu 123 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” și o abținere.

Amendamentul cu creșterea alocațiilor a fost depus de deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL. Impactul bugetar este de 2,2 miliarde de lei pe an, adică 0,2% din PIB, potrivit declarației făcute la comisia de buget de secretarul de stat în ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru.

Potrivit votului electronic, cei 5 parlamentari PSD-ALDE care au votat amendamentul PNL de creștere a alocațiilor sunt Emanoil Savin, Liviu Ioan Balint, Andrei Pop (PSD), Ion Cupă și Ion Hadârcă (ALDE).

Plenul Parlamentului a votat creşterea alocaţiilor pentru copii cu vârste între 2 şi 18 ani de la 84 de lei în prezent, la 150 de lei. Măsura va intra în vigoare de la 1 martie, potrivit anunţului făcut în plen. Ar fi o creştere de 78% a alocaţiei.

Alocaţia pentru copiii de la 0 la 2 ani va creşte şi ea de la 200 de lei pe lună, cât este acum, la 300 de lei pe lună, o majorare cu 50%.

După ce a fost votat amendamentul, coaliția de la putere a vrut să ceară reluarea votului, potrivit Știrile PROTV. În final parlamentarii au ales să revină asupra lui și chiar Liviu Dragnea a propus să fie păstrată prevederea amendamentului votat, de creștere a alocațiilor, dar să fie indicată altă sursă de finanțare, deoarece ar fi fost imposibil de pus în practică pe sursa de finanțare indicată inițial și anume excedentul Bugetului de Asigurări Sociale.

Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii„, a spus Dragnea, citat de Agerpres.

Propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor de modificare a amendamentului menţionat a fost adoptată cu 218 voturi „pentru”.

În final alocațiile de stat vor fi majorate de la 1 martie, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual în Giugiu, aprobat de Consiliul Județean / Campusul se adresează celor aproape două mii de absolvenţi din fiecare an care termină clasa a VIII-a şi care au şanse foarte mici să obţină rezultate bune la liceu, spune președintele CJ

Consilierii judeţeni din Giurgiu au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, scrie Agerpres. Proiectul care ar urma să…
Vezi articolul

Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu elevii și profesorii înainte de etapa națională – proiect regulament olimpiade 2026 / Elevii care încalcă regulile de conduită vor fi eliminați din competiții și nu vor mai putea participa nici anul următor

Înaintea etapei naționale a fiecărei olimpiade, inspectoratele școlare vor organiza întâlniri obligatorii la care vor participa elevii calificați, părinții acestora și profesorii însoțitori, potrivit proiectului de regulament pus în consultare…
Vezi articolul
Inspecția specială

DOCUMENT Inspecția specială și susținerea lucrării pentru gradul didactic I se realizează online, potrivit Ministerului Educației. Celelalte precizări pentru definitivat și gradul II / Criteriile generale pentru selecția profesorilor metodiști

Inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I se realizează online, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Inspecțiile pentru obținerea definitivatului și pentru gradului…
Vezi articolul