Parlamentul României – ghid explicativ: cum funcționează, ce face, câți deputați și senatori are și cum sunt aleși

2.060 de vizualizări
Foto: gov.ro
Parlamentul României este organismul care legiferează, adică face regulile generale pentru toate domeniile în care există activități ale oamenilor. Politicienii care ajung parlamentari sunt cei care, prin votul lor și prin inițiativele pe care le propun, contribuie la stabilirea legilor care au impact asupra vieții tuturor locuitprilor dintr-o țară, nu numai asupra cetățenilor români. În România, care este o republică semi-prezidențială, Legislativul are o structură bicamerală şi este format din Camera Deputaţilor şi Senat.

Parlamentul este organismul ales în mod direct prin votul întregii populații, o dată la 4 ani.

Parlamentarii din Camera Deputaţilor şi Senat sunt aleși în cele 42 de circumscripţii electorale, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Cele două Camere au un număr diferit de membri: Camera Deputaţilor este formată din 332 deputaţi, şi Senatul, din 137 senatori. Diferenţa se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori.

Ce face Parlamentul României?

Parlamentul are 3 roluri principale:

Rol legislativ
  • Adoptă legislația din România
  • desemnează şi revocă unele autorităţi publice
Rol de supraveghere
  • Exercită control democratic asupra mai multor instituții și agenții ale statului.
  • Acordă votul de încredre premierului desemnat și echipei guvernamentale.
  • Poate recurge la o moțiune de cenzură, obligând Guvernul să demisioneze.
  • Formează comisii de anchetă pentru evenimente sau fapte de interes public major.
  • Adresează întrebări și interpelări către Guvern și alte instituții.
Rol bugetar
  • Aprobă bugetul prin adoptarea și amendarea proiectului de lege propus de Guvern.
Cum lucrează Parlamentul României?

Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.

  • Comisii – pentru a pregăti legislația. 
    Camera Deputaţilor constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Se pot constitui, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul. Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 11 – 33 de deputaţi, cu excepţia Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Numărul membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de Camera Deputaţilor. Numărul membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau speciale se aprobă o dată cu constituirea acestora. Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament, ai Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi ai Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, care pot face parte şi dintr-o altă comisie permanentă.
    Senatul are comisii constituite pentru examinarea, avizarea şi pregătirea proiectelor de lege în vederea dezbaterii în plen, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar. Componenţa comisiilor se stabileşte potrivit configuraţiei politice a Senatului rezultate din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare sau prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare. Toţi senatorii, cu excepţia preşedintelui Senatului, sunt obligaţi să facă parte din cel puţin o comisie permanentă. Un senator nu poate face parte din mai mult de două comisii permanente, cu excepţia Comisiei pentru regulament.                   
  • Sesiuni parlamentare – pentru a adopta legislația. 
    Parlamentarii se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. Există plenuri pentru Camera Deputaților, Plenuri ale Senatului și plenurile comune.
Relația Parlamentului cu cetățenii:

Cetăţenii pot să adreseze, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, petiţii Senatului României sau Camerei Deputaților în legătură cu subiecte care îi privesc în mod direct şi care au legătură cu domeniile de activitate ale instituţiei parlamentare. De asemenea, orice societate, organizaţie sau asociaţie îşi poate exercita dreptul de a adresa petiţii. Petiţiile pot fi adresate prin poştă electronică, prin poșta clasică sau direct la sediul instituției.

Cum face Parlamentul legi:

Parlamentul României adoptă legi, moţiuni şi hotărâri. Legile sunt legi constituţionale (prin care se modifică Constituţia), legi organice şi legi ordinare.

Mai întâi trebuie să fie depusă o iniţiativa legislativă, fie de către un grup de parlamentari, fie de către cel puțin 100.000 de cetățeni, fie de către Guvern sau alte instituții care au acest drept. Apoi are loc sesizarea Camerelor, sau Senatului, examinarea proiectelor de lege în comisii parlamentare, dezbaterea în şedinţe plenare, votul, controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi promulgarea acestora de către Preşedintele României.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani. Ligia Deca pare că nu știe că listele finale ale acestor cadre didactice au fost aprobate de inspectoratele școlare încă din iarnă, conform metodologiei-cadru

Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate. Ministrul Educație, Ligia Deca, a declarat la TVR Info că „aceste solicitări se…
Vezi articolul

Încurajarea lecturii inclusiv pe e-book, digitalizarea pentru tineri a cărților și operelor de patrimoniu și demararea finanțării voucherelor culturale – prevederi în programul de Guvernare 2024-2028

Digitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea patrimoniului național sunt câteva dintre măsurile incluse în programul de…
Vezi articolul

Universitate importantă din Washington, acuzată că a îndepărtat afișe care protestează împotriva persecutării uigurilor, tibetanilor și locuitorilor din Hong Kong de către guvernul chinez / Președintele Universității admite că a greșit

O universitate importantă din Washington s-a trezit săptămâna aceasta în postura de a cenzura critici la adresa guvernului chinez prin îndepărtarea unor afișe artistice menite a evidenția în cursul primei…
Vezi articolul