Patru matematicieni au primit Medalia Fields 2022, printre care și ucraineanca Marina Viazovska, a doua femeie premiată de când există această distincție

479 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Patru matematicieni au primit marţi, la Helsinki, medalia Fields, între care francezul Hugo Duminil-Copin şi ucraineanca Marina Viazovska, a doua femeie care este recompensată cu această distincţie prestigioasă de la crearea premiului în 1936, considerat echivalentul premiului Nobel pentru matematică, relatează AFP, preluat de Agenția de presă Agerpres.

Ceilalţi doi câştigători ai acestui premiu acordat la fiecare patru ani sunt cercetătorul stabilit în Statele Unite, June Huh, şi britanicul James Maynard.

Medalia Fields, acordată de Uniunea Internaţională de Matematică, celebrează „descoperirile excepţionale” ale cercetătorilor cu vârsta sub 40 de ani.

Anunţul a fost făcut în cadrul unei ceremonii la Helsinki, în cadrul Congresului Internaţional al Matematicienilor. Acesta ar fi trebuit să aibă loc iniţial la Sankt Petersburg, însă ceremonia a fost mutată la Helsinki din cauza războiului din Ucraina, mai informează sursa citată.

Francezul Hugo Duminil-Copin, în vârstă de 36 de ani, îşi dedică munca ramurii matematice a fizicii statistice. Numit profesor la vârsta de 29 de ani, matematicianul îşi împarte timpul între Institut des Hautes Etudes Scientifiques, de lângă Paris, şi Universitatea din Geneva.

A doua femeie care câştigă acest premiu prestigios, Marina Viazovska s-a născut în urmă cu 37 de ani în Ucraina, în timpul Uniunii Sovietice. Din 2017, ea este profesor la Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne, în Elveţia.

Potrivit Agerpres, în 2014, iranianca Maryam Mirzakhani, care a murit de cancer trei ani mai târziu, a fost prima femeie care a câştigat medalia Fields în istoria acestui premiu de 80 de ani.

Britanicul James Maynard, în vârstă de 35 de ani, este profesor la Universitatea Oxford din Regatul Unit, iar cel de-al patrulea laureat, June Huh, în vârstă de 39 de ani, este profesor la Universitatea Princeton din Statele Unite.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum este promovată lectura în școlile și liceele din Franța. Autoritățile au numit-o „Mare Cauză Națională”: programe de milioane de euro pentru cărți, activități și concursuri. Bilanțul proiectelor naționale franceze pentru lectură, anunțat de ministerul Educației, alături de viitoarele demersuri

Lectura a devenit prioritate națională în Franța, cu un accent de anul trecut și anul acesta pe continuarea de programe din anii anteriori care să sprijine cititul în școli. Fundamentată…
Vezi articolul

Concursul pentru elevi de toate vârstele și profesorii lor coordonatori. Înscrieri până pe 20 iunie, anunțate de Organizația Salvați Copiii în competiția „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală” (P)

Organizația Salvați Copiii și Endava dau start concursului „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală”, o competiție organizată la nivel național, pentru elevii care își doresc să își dezvolte…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor, despre prelungirea vacanței de vară până la 16 septembrie: Schimbă regulile în timpul jocului pentru interesele turismului, nu ale educației

Consiliul Național al Elevilor condamnă, „cu fermitate”, intenția Ministerului Educației Naționale de a amâna începerea anului școlar 2019-2020, la presiunea Ministerului Turismului, se arată într-un comunicat de presă. Reprezentanții elevilor…
Vezi articolul

Profesori pasionați, nume de rezonanță la catedră sau din mediul academic au dezvoltat manuale Corint pentru clasa a VII-a, câștigătoare la licitația organizată de Ministerul Educației în 2024 (P)

Pentru alegerea noilor manuale de clasa a VII-a, platforma de selecție a Ministerului Educației este deschisă în perioada 9-22 iulie. Manualele propuse de Editura Corint sunt rezultatul muncii unor profesori…
Vezi articolul

Copiii învață din școală, de mici, an de an, generozitatea și solidaritatea prin bucuria de a dărui / Șase copii cu probleme grave de sănătate sunt sprijiniți prin campania umanitară „Sunt Energie pentru Bine” de la Școala Europeană București (P)

Într-o perioadă în care educația este adesea redusă la performanță academică și rezultate măsurabile, există școli care aleg să formeze, înainte de toate, oameni. La Școala Europeană București, educația pentru…
Vezi articolul