Pe buza prăpastiei

O veche zicală spune ”Dacă nu ai bătrâni, să îi cumperi!”. Dar aceeași formulă se mai potrivește oare dacă nu ai copii?

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul educației semnala faptul că 55.000 de elevi nu reușesc să obțină nota minima de trecere la evaluarea națională și se întreba ce se va întâmpla în următoarea decadă cu universitățile care riscă să rămână fără studenți:

• “M-am uitat puțin pe cifrele pe care le avem acum în învățământul preuniversitar. Dacă în anul 2003 aveam 4,3 milioane de elevi în învățământul preuniversitar, astăzi avem 2,65 milioane. Adică este o cădere absolut dramatică. Cred că este cea mai mare problemă cu care se confruntă România. Dacă o promoție avea în 2001, când am făcut proiectul de informatizare a repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, 259 de mii de elevi, acum avem 150 de mii. Din cei 150 de mii care au dat evaluarea după clasa a opta, în anul 2018, 55 de mii, adică 36%, au luat note mai mici de 5. Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră își imaginează că din cei 55 de mii putem avea absolvenți de liceu cu diplomă de Bacalaureat ca să mizăm pe ei că vor opta pentru universități. Ca urmare, nu cred că vom avea mai mult de 60-70 de mii de absolvenți de liceu peste trei ani de zile. Ce se va întâmpla cu universitățile noastre?” (detalii aici)

Ulterior, la semnalarea Edupedu.ro, Ministerul Educației Naționale a venit cu o precizare, corectând aceste afirmații și arătând că cifra celor care nu au promovat evaluarea națională este de 45.494 elevi. Indiferent de bâlbâielile celor din MEN care nu au oferit liderului lor situații exacte sau de lipsa de comunicare internă din această instituție, din perspectiva universităților cifrele în sine sunt mai mult decât îngrijoratoare. Iar cei 10.000 în plus nu schimbă fondul problemei. De fapt, dacă aprofundăm chestiunea, sunt, din punctul de vedere al finanțării universităților de stat, catastrofale (vom folosi în cele ce urmează date coroborate din Anuarul Statistic al României și din rapoartele ARACIS aflate pe site-ul acestei instituții, cu referință la anul școlar 2015/2016).

În anul universitar 2015-2016 numărul maxim de studenți care puteau fi școlarizați în universitățile de stat (adică cifra de școlarizare maximă aprobată de ARACIS) a fost de 166.929. La care se adaugă 45.253 la universitățile private. Să precizăm că 166.929 reprezintă capacitatea de scolarizare maximă: locurile efectiv bugetate sunt mai puține. Conform datelor din Anuarul Statistic al României (ASR), în acel an au absolvit liceul 152.741 de elevi: deci, chiar dacă toți aceștia ar promova examenul de bacalaureat și chiar dacă toți ar decide să candideze pentru un loc în universitățile de stat, tot nu ar egala cifra de școlarizare. Dar, în 2015, procentul de promovare a examenului de bacalaureat a fost de 72%, astfel încât doar 109. 973 puteau să fie admiși în universități (și, să nu uităm că un număr semnificativ de elevi au ales să se înscrie la universități din străinătate). Deci, cel puțin 55.000 de locuri în universitățile de stat peste cifra absolvenților cu bacalaureat!

Conform ASR, în același an 2015, 179.703 elevi absolveau ciclul gimnazial. Evident nu toți se înscriu la liceu, nu toti absolvă liceul și nu toți doresc să devină studenți ….. Deci suntem pe un trend descendent. Cât de dramatică este această perspectivă?

Un amplu raport realizat, poate paradoxal, de Curtea de conturi (Analiza fundamentării şi evoluţiei situaţiei obiectivului privind creşterea procentului absolvenţilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Strategiei Europa 2020), arată că ”populaţia din grupa de vârstă 0-19 ani s-a redus cu 3,3 milioane persoane în anii 1990-2015, iar pentru anii 2015-2040 se prevede o reducere de aproape 0,7 milioane persoane (…) În această situaţie, cifre de 907.353 studenţi înmatriculaţi în învăţământul superior în anul universitar 2007/2008 nu vor mai fi posibile.” Același raport arată că în acel an de vârf, 527.000 studenți erau înmatriculați în universitățile de stat și 380.000 în cele private; în anul universitar 2013-2014 rămăseseră 354.000 la stat și 79.000 la privat. Deci de la 900.000 (adică aprox. 300.000 de candidați pentru admiterea în anul I) la un posibil 70.000-100.000 pe an (adică aprox 210.000-300.000 pe un ciclu de licență) după 2020 – nu mai este vorba de un trend descrescător, ci de o potențială prăbușire a populației studențești a universităților.

În anul 2015 existau 101 instituții de învățământ superior, din care 55 de stat și 39 universități și 9 fundații private, toate acreditate sau autorizate de ARACIS. Aceasta înseamnă 516 facultăți, care oferă 1357 programe de licență și peste 3000 de programe de master. Cifre amețitoare! În mod straniu, această creștere a numărului de programe universitare se produce pe fondul unei reduceri a populației tinere, al imigrării masive (cu întreaga familie, deci și copiii de vârstă școlară și universitară) în Uniunea Europeană, al reducerii interesului pentru formarea universitară și al creșterii atractivității școlilor (postliceale) profesionale.

După ASR, în 2015-2016, în instituțiile universitare funcționau 26.618 cadre didactice pentru un total de 531.586 studenți, adică 1 cadru didactic titular la 20 de studenți. Știm că alocația bugetară (din care se plătesc salariile, bursele, cheltuielile de regie etc) este acordată corespunzător numărului de studenți – dacă numărul celor care se înscriu în anul I scade, se reduce dramatic bugetul universității. Mai trebuie amintit că taxa de studii la stat nu poate fi mai mică decât alocația bugetară, dar puține mai sunt specializările care atrag mulți candidați, deci care obțin resurse suplimentare, extra-bugetare. Ceea ce înseamnă că există puține șanse de completare semnificativă a bugetului universităților prin fonduri din taxe.

Pentru a compensa această scădere dramatică este necesară o creștere SPECTACULOASĂ a alocației pe student, deci o creștere consistentă a ponderii din PIB acordată educației; fără aceasta, multe specializări vor intra în colaps, iar bugetele universităților se vor cantona pe minus, adică cheltuielile vor mai mari decât veniturile – situație tipică de insolvență.

Sau ne întoarcem la vechiul sistem de finanțare, cu sume alocate conform maselor salariale și nu numărului de studenți. Dar din ce fonduri?

Sau atragem studenți din străinătate – dar cu o medie între 12.000 și 17.000 în ultimii 5 ani, cifrele nu sunt promițătoare; și apoi câți dintre aceștia își plătesc studiile și câți sunt bursieri ai statului român?

Sau se trece la o raționalizare a forței de muncă, mai simplu spus la o înghețare a angajărilor și promovărilor de cadre didactice – lucru care într-un an electoral (pe plan național, dar și pe plan universitar) nu pare a intra în logica decidenților (de la toate palierele de decizie).

Sau, printr-o clasificare corectă a universităților, se diversifică și ierarhizează formele de finanțare și se reduce numărul de specializări și secții de la multe universități, mai mari sau mai mici.

În acest an 2019 nu mai este nevoie de clarviziune pentru a constata aceste evoluții – ele nu mai bat la ușă, ci au dat buzna peste noi! Dar este nevoie de voință și curaj politic pentru a implementa măsuri realiste și eficiente de adaptare la transformările demografice și la noile tendințe din societatea românească.

Notă. ANOSR a reacționat, prin vocea liderului său, dl P. L. Țucă, la analiza mea din articolul ”Aritmetici pre-electorale”. L-aș ruga pe distinsul meu partener de dialog ca atunci când elaborează un răspuns de 750 de cuvinte, să consacre măcar 10% din ele problemei concrete aflate în discuție. Îl asigur că dacă citea atent textul meu, observa că pledam pentru acordarea procentului nu de 25%, ci de 100% pentru votul studenților în alegerea rectorului (astfel încât sintagma ”vot universal” din LEN/2011 să capete conținut real) și în acest sens mă pronunțam împotriva cotelor de vot (existente în LEN/2011, dar, ciudat, si în solicitarea ANOSR). Cotele sunt o invenție perfidă a comunismului (66% români – 33% maghiari și germani în reprezentarea in MAN, 33% femei în organismele de conducere ale PCR, x% premii pe fiecare județ în Cântarea României, 30% intelectuali, 70% muncitori și țărani în PCR etc); prin fixarea cotelor de reprezentare expertiza, pe de o parte și votul democratic și drepturile egale ale oamenilor, pe de altă parte, sunt eliminate în favoarea unei planificări a reprezentării conform unui model ideologic. Într-o democrație, în momentul votului, nicio categorie nu are dreptul la privilegii prin care să condiționeze rezultatul votului.

Prof univ dr Mihai Coman
Profesor emerit