Pentru ca abuzatorii de copii să nu mai ajungă în funcții publice, Salvați Copiii cere schimbarea urgentă a legislației electorale, după ce primarul din Șotrile, o comună din Prahova, a fost validat de instanță deși fusese condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

823 de vizualizări
Foto: Arie Kievit – Salvați Copiii România
Organizația Salvați Copiii cere adoptarea urgentă a modificărilor legislației electorale, astfel încât persoanele care au comis infracțiuni grave comise asupra copiilor să nu ajungă în funcții publice, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Acțiunea vine ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului Prahova a valida mandatul de primar al unei persoane condamnate pentru pornografie infantilă.

Propunerea legislativă a Organizației Salvați Copiii, ce se regăsește în conținutul proiectului de lege (B310/2021), urmărește suplimentarea categoriilor de persoane care nu pot fi alese în cazul săvârșirii de fapte cu violență comise asupra copiilor.

Conform legislației în vigoare, pentru ca persoanele condamnate pentru infracțiuni cu gravitate mare cu victime copii să nu poată participa la alegeri electorale, este necesar ca, prin hotărârea de condamnare, judecătorul să le interzică dreptul de a fi ales pe o anumită perioadă de timp ca pedeapsă complementară (art. 66 alin. 1 lit. C.p.), ceea ce nu reprezintă o practică curentă a instanțelor din România, după cum se arată în comunicat.

  • Potrivit comunicatului, așa cum o persoană care a comis o infracțiune nu poate prezenta încrederea necesară pentru participarea sa la actele și procesele de justiție, în aceeași măsură aceeași persoană cu un trecut infracțional care produs suferințe copiilor nu poate îndeplini o funcție publică de administrare a vieții sociale, economice și educaționale a unei comunități în care trăiesc copii.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România, a declarat că: ”Sărăcia, lipsa serviciilor socio-medicale din comunitățile sărace, inechitatea profundă din educație, excluziunea socială, numărul copleșitor de abuzuri fizice ori sexuale care nu ajung la cunoștința autorităților sunt tot atâtea forme de desconsiderare a drepturilor copilului.”

De asemenea, aceasta a subliniat importanța modificărilor legislative: „Din acest motiv, nu putem accepta o altă formă de încălcare a demnității copiilor prin plasarea indivizilor vinovați de abuzuri în poziții care să le permită să decidă soarta copiilor din satele și comunele în care aceștia devin șefi ai administrațiilor. Sunt convinsă că oamenii politici din Parlament, mulți dintre ei părinți, sunt onești și de partea copiilor și își vor da seama că nu există alt răspuns decât susținerea modificărilor legislative propuse de noi.”

Salvați Copiii amintește de cazul lui Damian Butnariu, care a fost ales primar, pentru al patrulea mandat, în comuna Mogoşeşti Siret, în septembrie 2020, cu 41% din voturi, și care a abuzat sexual în sediul primăriei doi copii victime ale traficului de persoane pentru care a plătit proxenetului condamnat la 15 ani de închisoare sumele de 100 și 150 de lei. Un alt caz este al lui Bogdan Davidescu, deși condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, este ales primar în comuna Șotrile în septembrie 2020 cu 41% din voturi, cu un mandat invalidat în primă instanță, mai apoi repus în poziția de primar prin decizia Tribunalului Prahova.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Acces la învățarea online

Odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate, potrivit ministrului Educației: Predarea online este un compromis, nu este recunoscută de lege

Predarea online este un compromis, nu este recunoscută de lege, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat în cadrul dezbaterii online „Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, către Ligia Deca: Cu Legile Educației cum faceți? Cu modificări pe care le țineți ascunse de ochii cetățenilor care vă plătesc, vi se pare normal să o luați pe scurtătura către Parlament? Am vrea să le citim și noi cu voce tare

Tudor Chirilă cere transparență pentru proiectele de legi ale Educației. Într-un mesaj scris pe pagina de demnitar a Ligiei Deca, artistul o întreabă pe ministră dacă i se pare normal…
Vezi articolul

VIDEO Tezele școlare, în scenariul roșu, ar putea fi susținute ca eseu care să fie transmis online în timp real profesorului. Analizăm și posibilitatea eliminării tezelor – Luminița Barcari, secretar de stat în Educație

„Analizăm posibilitatea, să spunem, eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeași regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări: pentru elevii care învață în scenariul verde să dăm teze, pentru…
Vezi articolul

Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro granturi de la Comisia Europeană în proiectul Jean Monnet, pentru activități de promovare a identității europene. Înscrierile, deschise până pe 1 februarie – criteriile de participare

Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro în anul 2024, granturi de la Comisia Europeană (CE) prin programul „Jean Monnet – Cunoașterea UE”, potrivit ghidului de desfășurare…
Vezi articolul