Percheziții la Universitatea Titu Maiorescu din București/ Polițiștii anchetează vânzarea ilegală a unor apartamente din căminele instituției de învățământ/ Se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI (surse)

3.241 de vizualizări
14 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare miercuri dimineață de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăților comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu, informează IGPR, citat de G4Media.ro.

Conform surselor G4Media, sunt vizate persoane din conducerea Universității Titu Maiorescu din Capitală, care ar fi vândut mai multe apartamente din căminele universității. De asemenea, se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI, fiind vizate autorizațiile de construire eliberate și contractele de concesiune a unor terenuri, au mai precizat sursele G4Media.

„Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituții publice, notari publici și societăți comerciale”, informează IGPR.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

2 comments
  1. Ce au fost in stare sa faca cu banii incasati de la studenti sub forma de taxe scolare…ar fi bine sa se cerceteze toata activitatea acestor firme de la infiintare si pana in prezent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Dacă masteratul didactic funcționează bine, n-are sens să mergi cu două sisteme în paralel. Dar vreau să fiu sigur că masteratul nu este un alt modul I și II, reunit într-o formă care ne duce într-o zonă nu prea mulțumitoare

Ministrul Educației analizează renunțarea la modulele psihopedagogice și înlocuirea lor cu masteratele didactice pe o nouă formulă, după o perioadă de testare a acestui masterat, a declarat acesta într-un interviu…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere peste 2,1 miliarde de lei din Fondul de rezervă al guvernului pentru a putea acoperi salariile personalului din învățământ pe o lună și bursele elevilor și studenților pe două luni – proiect de hotărâre de guvern

Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023 cu 2,17 miliarde de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, pentru a putea acoperi salariile profesorilor pe o…
Vezi articolul