Peste 10.000 de elevi din județul Timiș învață online pentru că nu este căldură în clase / „Dacă în urmă cu două săptămâni bolnavii stăteau în frig în spitale, iar ca urmare a presiunii exercitate acolo s-a rezolvat problema, înseamnă că se poate, dacă se vrea”, spune prefectul județului

200 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, a scris într-o postare pe Facebook, că va solicita companiei locale de termoficare Colterm, aflată în insolvenţă, o informare privind motivele pentru care în şcoli continuă să fie frig, el subliniind că în spitale situația s-a remediat.

În prezent peste 10.000 de elevi din 19 de școli, grădinițe și licee din județul Timiș sunt nevoiţi să facă şcoală online din cauza temperaturilor scăzute din clase.

Din 12 ianuarie, rând pe rând tot mai multe școli, licee și grădinițe au fost nevoite să trimită acasă elevii pentru a învăța online, din cauza frigului din clase. Furnizorul de agent termic are datorii prea mari și nu reușește să asigure căldura la capacitatea normală în județ.

„Voi solicita Colterm să facă o informare cu privire la motivele pentru care e frig în şcoli şi să dea drumul imediat la căldură în aceste unităţi. Dacă în urmă cu două săptămâni bolnavii stăteau în frig în spitale, iar ca urmare a presiunii exercitate acolo s-a rezolvat problema, înseamnă că se poate, dacă se vrea”, a afirmat Ritivoiu.

Prefectul aşteaptă răspunsul scris de la Colterm, după ce duminică a inspectat Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, unde problema căldurii a fost rezolvată de Colterm.

„Vreau să ştiu de la Colterm dacă sunt în stare să gestioneze problema. Peste 10.000 de elevi din Timişoara sunt obligaţi să facă şcoală online din cauza frigului din clase. Sunt închise din cauză că nu au căldură 19 unităţi de învăţământ (şase grădiniţe, cinci şcoli gimnaziale şi opt licee), cu un număr total de 10.568 de elevi. Discutăm de unităţi de prestigiu, precum Liceul Economic, Liceul Grigore Moisil, Colegiul Naţional Bănăţean sau Liceul de Arte Plastice. Am convocat astăzi, marți, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar la o inspecţie pe teren şi cel mai tare m-a şocat că Liceul Economic, stă în frig, deși se află la o distanţă de 50 de metri de Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, unde acum este cald, a spus prefectul Mihai Ritivoiu.

El subliniază că după doi ani de şcoală în condiţii de pandemie, este inacceptabil că 10.000 de elevi din Timişoara nu pot face şcoală cu prezenţă fizică din cauza lipsei de căldură în şcoli.

Alte 4 unităţi de învăţământ din judeţ se desfăşoară activitate online din cauza cazurilor COVID-19, a precizat pentru Agerpres, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu.

Foto: © Rido | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Concursul pentru rezidențiat rămâne neschimbat, anunță Ministerul Sănătății, după consultări cu studenții: examenul de intrare va fi în continuare național, pe domeniile medicină, medicină dentară și farmacie

Rezidențiatul rămâne neschimbat, anunță Ministerul Sănătății, după consultări cu asociațiile de studenți din universitățile de medicină cu privire la proiectul de ordonanță de urgență (OUG) lansat pe 26 august în…
Vezi articolul

Constantin Bălăceanu Stolnici, unul dintre cei mai prolifici turnători ai Securității comuniste, a fost celebrat de Academia Română. Patriarhul Daniel i-a dat Ordinul ”Sfântul Ioan Gură de Aur”

Academia Română l-a omagiat joi, 7 iulie, pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru al Academiei și unul dintre cei mai prolifici turnători ai Securității – poliția secretă a regimului comunist, potrivit agenției Basilica și site-ului…
Vezi articolul