Peste 122 de mii de carduri educaționale nou emise în decembrie au fost alimentate, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru / În ianuarie 2026 urmează să fie emise alte peste 87 de mii de carduri

2.561 de vizualizări
Sursa: Facebook Adrian Câciu
Au fost încărcate cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, pentru cei 122 de mii de beneficiari care au primit noile carduri pe anul acesta în luna decembrie, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru pentru Edupedu.ro. Restul de peste 87 de mii de carduri vor fi emise și încărcate în ianuarie 2026.

Peste 122 de mii de carduri educaționale au fost alimentate luni, 22 decembrie, a spus ministrul Dragoș Pâslaru pentru Edupedu.ro. De altfel, ministrul a anunțat vineri că „banii au ajuns la Trezorerie și urmează ca luni să fie încărcate cardurile beneficiarilor care le-au primit luna aceasta”, spunea ministrul.

Este vorba despre 122 de mii de carduri, spunea ministrul în urmă cu câteva zile.

Primele carduri educaționale pentru acest an școlar au fost încărcate la finalul lunii trecute, pe 27 noiembrie, aproximativ 500 de mii, cu care părinții pot cumpăra rechizite și haine.

„249.134.500 lei au fost alocați pentru 498.269 de copii care și-au păstrat eligibilitatea din anii trecuți”, a spus atunci Pîslaru.

În luna decembrie au fost emise 122 de mii de carduri noi pentru cei care nu au mai avut în trecut acest beneficiu.

În ianuarie urmează o nouă tranșă de carduri emise și încărcate

Ministru Dragoș Pâslaru spunea că în total sunt 209.696 de copii nou eligibili, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne încă 87 de mii de carduri de emis și de încărcat. În total, încă 43,5 milioane de lei.

În luna ianuarie vor fi emise și încărcate ultima tranșă de carduri pe acest an școlar, a mai spus ministrul pentru Edupedu.ro.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile de 500 de lei pot fi folosite pentru rechizite și îmbrăcăminte.

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Informații de context

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 11 septembrie că datele actualizate din 31 iulie 2025, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026

Calculele Edupedu.ro arată însă că a fost depășit acest număr ajungând la peste 707 mii.

  • 498.269 carduri de anul trecut
  • 209.696 de copii nou eligibili
Citește și:
BREAKING Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: În perioada imediat următoare se vor emite alte 200.000 de carduri noi ce urmează să fie încărcate
EXCLUSIV 122.000 de carduri educaționale au fost emise recent și vor fi încărcate cel mai probabil vineri, pe 19 decembrie, spune ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru


2 comments
  1. bună ziua se mai încarcă cardurile educationale noi date de la școală din decembrie

  2. Am primit cardurile, dar nu au fost incarcate nici in ziua de azi, numai minciuni ca de obicei.
    Oare nu se pot tine de cuvant cu nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Modificări la structura subiectelor de la olimpiada de franceză 2024, transmise de Ministerul Educației direct profesorilor organizatori din județe. Exercițiile de gramatică, de o treime din punctaj, sunt înlocuite cu un singur item de tip „completează spațiile goale”, cu variante de răspuns

Subiectul de 3 puncte unde elevii participanți la Olimpiada Națională de Limba franceză (ONLF) aveau de rezolvat mai multe exerciții de limbă (gramatică) va fi înlocuit cu un singur text…
Vezi articolul
World Vision România

World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural: acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști – cazarea, cantina, alte cheltuieli lunare

“Fundația World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din mediul rural întrucât acoperirea cheltuielilor de transport, deși extrem de importantă și pe care organizația o susține,…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis, despre derobarea de răspundere în cazul închiderii școlilor în pandemie: Am rămas destul de decident, dar este evident că unele autorități, cum s-a întâmplat în București, s-au bâlbâit. Se vor învăța

„Am rămas destul de decident, dar este evident că unele autorități, cum s-a întâmplat în București, s-au bâlbâit”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe susținute la Palatul…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății modifică regulile privind alimentația copiilor în grădinițe și școli: firmele trebuie să dovedească compoziția alimentelor, sancțiuni pentru încălcarea normelor și principii suplimentare pentru copiii sub 3 ani / Lista alimentelor nerecomandate

Lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți în școli au fost modificate de Ministerul Sănătății și publicate în…
Vezi articolul

Regulile de începere a școlii în Israel, țara cu număr record de vaccinați, dar unde numărul cazurilor Covid a crescut vertiginos: în orașele “roșii”, clasele de liceu cu rată de vaccinare sub 70% trec online

Școlile israeliene vor putea să administreze vaccinuri împotriva Covid-19 în timpul programului, iar în orașele cu incidență ridicată clasele unde mai puțin de 70% dintre elevi s-au vaccinat vor trece…
Vezi articolul