Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Raportul național cu rezultatele agregate la Română, Matematică și Istorie va fi publicat pe 15 iulie

3.753 de vizualizări
Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Școlile participante vor primi rapoartele agregate până pe 30 iunie, potrivit comunicatului.

O lună mai târziu după ce elevii primesc rapoartele individuale, pe 15 iulie 2020, instituția anunță că va publica și Raportul naționale cu date agregate.

„Rapoartele vor fi disponibile etapizat, în perioada următoare, astfel: elevii vor putea accesa rapoartele individuale începând cu data de 15 iunie pe platforma Brio, folosind același cod unic de conectare ca în cazul testării. Unitățile de învățământ vor primi rapoartele agregate până la data de 30 iunie. Raportul agregat la nivel național va fi disponibil în data de 15 iulie”, potrivit comunicatului.

„Prima etapă a acestui Program-Pilot Național de Testare Standardizată s-a desfășurat în intervalul 30 mai – 10 iunie (elevii claselor I-VII), respectiv 30 mai – 8 iunie (elevii claselor IX-XI), în câte 7 unități de învățământ, inclusiv unități de învățământ cu profil pedagogic, din fiecare județ/sector al municipiului București. Obiectivul urmărit a fost testarea unei modalități digitale de evaluare pentru determinarea nivelului de competențe atins de elevi la finalul unui an școlar, la disciplinele Limba română, Matematică și Istorie”, se precizează în comunicat.

Aproape 150.000 de elevi din 329 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri arondate (526 de școli, în total) au luat parte la acest program-pilot, potrivit organizatorilor.

În total, au fost susținute 280.237 de teste (85% din totalul testelor programate pentru elevii claselor I-VII și IX-XI), la câte două materii școlare – Limba română, respectiv Matematică sau Istorie. Vezi aici cum arată un model de test și un model de raport.

Sunt publicate și câteva elemente de feedback din partea elevilor:

  • 80% dintre elevii participanți au apreciat această metodă de evaluare
  • 71% au exprimat o preferință clară pentru testarea în mediu digital
  • 75% au considerat că subiectele de la Limba română au fost simple și medii,
  • 59% susținând același lucru pentru testele de Matematică și Istorie. 

De menționat faptul că Ministerul Educației nu a comunicat deloc, pe parcursul perioadei de testare standardizată, despre progresul acesteia, în afară de prima zi în care ministrul anunța numărul de teste administrate.

De asemenea, de precizat că în comunicatul emis de Ministerul Educației nu este niciun citat din partea Ministrului Educației, ci doar unul din partea managerului general al companiei private care a făcut testarea. Conform analizei Edupedu.ro este primul comunicat din mandatul actualului ministru, despre o activitate a ministerului Educației, în care nu apare numele său sau un citat din partea sa.

Comunicatul integral aici:

Amintim că Edupedu.ro a scris despre faptul că nu toate testele folosite în cadrul programului pilot au fost omologate, conform datelor de pe site-ul ministerului Educației, deși inițial ministrul Educației a declarat că „există omologare încă de anul trecut pentru aceste teste, din partea direcțiilor de specialitate.”

Sorin Cîmpeanu și-a schimbat apoi la 180 de grade declarația. Acesta a precizat că nici măcar nu ar trebui să fie omologate pentru că testele nu ar fi mijloace de învățare. Potrivit legislației, dacă nu sunt omologate ca mijloace de testare/auxiliare didactice, instrumentele nu pot fi folosite în învățământul preuniversitar.

Ba mai mult, chiar în contractul de parteneriat cu Ministerul Educației, compania Brio Teste Educaționale SRL se obligă să pună la dispoziția Ministerului teste omologate inclusiv pentru disciplina Istorie, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro.

Ordinul de ministrul privind pilotarea evaluării standardizate a fost emis de ministrul Cîmpeanu în aceeași zi în care a declarat că vrea să facă acest lucru prin parteneriat public cu o firmă (n. red în cadrul lansării unui raport pe literație) și publicat a doua zi în Monitorul Oficial.


1 comment
  1. Excelent. Top secret. Fiecare sa știe doar ce a facut el, sa nu afle sub nici o forma ce au facut colegii săi, care ii este locul in ierarhia clasei, scolii.
    Si asa sa ramana. Autosuficienta este cultivata. Liniste tuturor! Somn usor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Echipa MYBIT, formată din eleve de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, a câștigat finala regională europeană a Technovation Girls 2024 cu un proiect de educație sexuală / Medeea: Ne dorim să ajungă în școli, să fie implementată astfel încât profesorii să poată veni cu aplicația, să le prezinte copiilor

Echipa MYBIT divizia Senior, cu proiectul TeenTalk, a câștigat titlul Europe Regional Winner în penultima etapă din cadrul evenimentului internațional Technovation Girls 2024, potrivit Adfaber. Proiectul lor a fost unui…
Vezi articolul

Un director de școală va avea normă de predare de 14 ore, din 1 septembrie, după degrevările și creșterea normei didactice din proiectul Legii Bolojan / „Așa ies calculele”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Vom parcurge procedurile deja începute de mobilitate a profesorilor, le vom adapta și completa ulterior

Schimbările legate de numărul de copii în clasă, dar și cele privind norma didactică și degrevările de normă vor fi detaliate prin acte normative după ce se aprobă legea ce…
Vezi articolul

Calendarul examenelor de certificare pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic, în 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial / Primul examen – pentru postlicealele Ministerului de Interne, în decembrie

Graficul de desfășurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenților din învățământul profesional și tehnic, în anul școlar 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial.  Primele examene vor…
Vezi articolul

Guvernul din Ungaria cere universităților să-și evalueze activitățile bazate pe inteligență artificială, în vederea unui ghid de folosire „responsabilă și bine reglementată” a acestor instrumente

Guvernul de la Budapesta a cerut instituțiilor de învățământ superior din țară să-și evalueze activitățile educaționale cu privire la folosirea inteligenței artificiale, cu scopul elaborării unui ghid privind folosirea IA…
Vezi articolul