Peste 150 de participanți din România în competiția științifică internațională NASA Space Apps Challenge

196 de vizualizări
Sursă foto: Spaceappschallenge.org
Peste 150 de participanți din România s-au înscris la NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon internațional dedicat științei, care va avea loc în weekendul următor, 2-3 octombrie, online, potrivit unui comunicat de presă. Marele premiu al competiției globale este șansa de a participa la lansarea unei navete spațiale în 2022.

Participanții trebuie să completeze aplicația disponibilă pe pagina dedicată evenimentului în unul dintre orașele organizatoare din România: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

Echipele înscrise vor avea de rezolvat una dintre cele 28 de provocări propuse din domenii precum Artificial Intelligence/Machine Learning, Apps, Data Organization, Game, Hardware, Knowledge, Lunar Surface Operations, Risk, Science Applications, Space Travel. Participanții își pot crea propria provocare, însă aceasta nu va intra în jurizarea finală.

În fiecare oraș vor fi desemnate două echipe câștigătoare, care se vor califica în etapa globală și vor intra în competiția pentru marele premiu – posibilitatea de a asista la lansarea unei navete spațiale. NASA oferă alte zece premii, pentru zece categorii globale: Best Use of Science, Best Use of Data, Best Use of Technology, Galactic Impact, Best Mission Concept, Most Inspirational, Best Storytelling Award (premiu nou), Global Connection Award (premiu nou), Art & Technology Award (premiu nou), Local Impact Award (premiu nou).

Pe parcursul competiției din România, concurenții vor primi ajutor și consultanță din partea unor mentori dedicați, iar proiectele vor fi jurizate de o echipă de experți din România. Echipele vor fi asistate de reprezentanți ai unor mari companii.

În 2020, la nivel internațional, Space Apps s-a bucurat de aproximativ 26.000 de participanți, care au creat 2.303 de proiecte.

  • Hackathonul internațional NASA Space Apps Challenge este un program de incubare al NASA, organizat anual. Programul cooptează mii de oameni din întreaga lume, care lucrează cu datele deschise ale NASA într-un sprint de 48 de ore. De la lansare, în anul 2012, NASA Space Apps Challenge a cooptat peste 150.000 de oameni din peste 150 de țări și teritorii. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

VIDEO Cu 10 zile înainte să înceapă școala, ministrul Educației nu știa câți elevi revin în bănci. Cîmpeanu: Am o problemă cu reținerea cifrelor, nu mă prea pricep la cifre și o să îmi permit să nu vă ofer acest răspuns acum

Întrebat de EduPedu.ro într-o conferință de presă de joi, 25 august, care este numărul elevilor care încep școala în România pe 5 septembrie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că…
Vezi articolul
Anders Adlercreutz, ministrul finlandez al educației, în dialog cu elevi / Foto: Facebook.com/Anders Adlercreutz

Copiii din Finlanda învață de la grădiniță despre știrile false, iar acum alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale intră în programa școlară. Ministrul finlandez al Educației: Nu ne-am imaginat că democrația va fi cu adevărat pusă la încercare prin dezinformare

Lupta împotriva știrilor false în Finlanda începe de la vârsta de grădiniță, iar acum profesorii au sarcina să introducă în programa școlară alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale, mai ales după…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre școlile închise din cauza ninsorii: Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online / În caz contrar, orele vor fi recuperate printr-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ

Ministra Educației a spus marți despre școlile închise din cauza ninsorii că „acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online”. Ligia Deca a făcut această declarație în urma unei…
Vezi articolul