Peste 159.000 de elevi încep luni Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, cu 14.000 de elevi mai puțini decât erau înscriși în această clasă în urmă cu 3 luni

3.416 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Luni, 23 iunie, are loc proba scrisă la limba și literatura română de la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Este prima probă și Ministerul Educației și Cercetării anunță că, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Sunt cu 14.000 mai puțini decât erau înscriși în clasa a VIII-a în urmă cu 3 luni, la simularea de examen, când Ministerul Educației și Cercetării anunța că „sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a”. Asta înseamnă că 8,1% din această promoție fie nu participă la evaluarea națională, fie nu au terminat clasa a VIII-a.

Înscrierea la aceste probe este automată, se face de către secretariatele școlilor pentru toți absovenții, nu implică vreun demers de înscriere din partea părinților sau elevilor.

Evaluarea Națională 2025 este organizată în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, mai anunță ministerul.

A doua probă scrisă, ce la matematică, va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor care au studiat în limba și literatura maternă se va desfășura vineri, 27 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație, potrivit comunicatului MEC.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri), anunță instituția.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Salarizare luna decembrie 2025. Școlile vor putea trimite statele de personal din 17 decembrie, după ce aplicația EduSal a fost actualizată – document / Precizările trimise către școli

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre salarizarea lunii decembrie 2025 și în…
Vezi articolul

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul

Admitere la Arhitectură 2025. Proba portofoliului ar putea fi eliminată, spune rectorul Universității „Ion Mincu” din București. Marian Moiceanu: Nu putem controla originea lucrărilor. Fără a face procese de intenție, vedem că există o industrie a portofoliilor cumpărate

Proba portofoliului de desene și schițe, care în acest an a avut o pondere de 10% în calculul mediei de admitere la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și…
Vezi articolul