Peste 170 de scriitori din 27 de țări la Festivalul Internațional de Poezie București, din 11 septembrie. Dezbaterile literare și spectacolele sunt deschise publicului

[jp_post_view]
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Peste 170 de poeţi, din 27 de ţări de pe patru continente, vor fi prezenţi la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti (FIPB), care se va desfăşura în perioada 11-17 septembrie, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis agenției naționale de presă, evenimentul este cel mai important de acest gen din România şi unul dintre cele mai urmărite din Europa.

„Proiect cunoscut şi urmărit cu interes atât de breasla scriitorilor, cât şi de publicul iubitor de poezie, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti a crescut exponenţial de la o ediţie la alta, devenind astăzi cel mai important eveniment de gen din România şi unul dintre cele mai urmărite din Europa. Arhitectura programului ediţiei din acest an include o listă bogată de participanţi: peste 170 de poeţi din 27 de ţări de pe 4 continente (Albania, Algeria, Austria, Bolivia, Bosnia, Bulgaria, Canada, Croaţia, Cuba, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Maroc, Muntenegru, Peru, Polonia, Portugalia, România, Republica Moldova, Spania, Turcia, Ţările de Jos şi Uruguay)”, se arată în comunicatul menţionat.

Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, ediţia din acest an celebrând puterea poeziei şi eternitatea muzelor.

„Tema din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti este plasată sub cunoscuta parafrază după Cicero: inter arma silent musae? – un exerciţiu ambiţios de a celebra puterea poeziei şi, in extenso, a literaturii, şi o pledoarie pentru eternitatea muzelor care au puterea de a inspira artele şi cuvântul liber, chiar şi în vremurile tulburi şi dificile de azi, în care, de doi ani de zile, auzim ecoul unui război la frontiera de nord a ţării. Sunt convins că iubitorii de literatură vor găsi în programul divers şi ambiţios momente şi evenimente care să satisfacă toate gusturile, de la cei mai tineri cititori, la cei experimentaţi, de la cei mai severi în aprecieri până la cei pentru care literatura e un modus vivendi sau la cei care acum se pot regăsi în ea”, a declarat Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, organizatorul evenimentului, citat în comunicatul de presă.

Cele şapte zile de festival includ aproape 50 de evenimente, pe teme şi formate diferite: de la întâlniri cu poeţi, lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, colocvii, maratoane de poezie sau performance-uri, la spectacole de teatru, proiecţii de filme şi concerte, expoziţii şi evenimente dedicate profesioniştilor, conform Agerpres.

Accesul publicului la evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti este gratuit.

La ediţia din 2023 a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti organizatorii au reluat un proiect cunoscut şi îndrăgit de iubitorii de poezie, respectiv Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, eveniment care aduce în prim-plan cele mai recente şi mai importante volume de poezie.

Iubitorii de poezie din capitală sunt aşteptaţi să ia parte la evenimente în cadrul FIPB 2023 în 13 spaţii culturale cunoscute din Bucureşti, respectiv Biblioteca Central Universitară „CaroI”, Muzeul Naţional al Literaturii Române – sediul din str. Nicolae Creţulescu 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române – sediul din Calea Griviţei 64-66, Cărtureşti Verona, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, ARCUB, Librăria Kyralina, Muzeul Cotroceni, Institutul Cervantes din Bucureşti, BMB, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, Londohome, Teatrul Dramaturgilor Români.

Programul complet al festivalului se regăseşte pe site-ul oficial: www.fipb.ro, potrivit sursei citate.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Muzeul Geologic Naţional nu este doar o clădire, este o lecţie vie despre Pământ, istorie, ştiinţă şi umanitate, este despre cultură, educaţie şi ştiinţă. Nu îl lăsaţi să se închidă în tăcere! – apel public al directorului adjunct al instituției

Directorul interimar al Muzeului Geologic Naţional, Ramona Bălăşcuţă, atrage atenţia asupra situaţiei ‘extrem de dificile’ în care se află instituţia muzeală şi lansează un apel public către toţi cei care…
Vezi articolul

Profesorii și personalul din învățământ vor primi în octombrie primele de carieră didactică și cele profesionale pentru anul școlar 2023-2024 / Ministerul Educației trebuie să trimită listele – surse

Cadrele didactice și personalul auxiliar vor primi primele de carieră didactică și primele profesionale pentru anul școlar 2023-2024, în luna octombrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Recent, Guvernul a prelungit perioada de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu se contrazice și îi acuză de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate, pe care tot ministrul le-a introdus la începutul anului / Atunci prezenta cu aplomb faptul că bursa nu este condiționată de venit / Niciun cuvânt despre cum 180.000 de elevi de clasa a V-a nu mai pot primi burse de merit

Ministrul Educației nu mai este de acord cu el însuși și cu măsura propusă în urmă cu 9 luni, când a introdus bursele sociale și pentru liceenii din mediul rural…
Vezi articolul