Din 2024, elevii din 300-400 de școli vor face parte din programul „Învățare remedială”, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Școlile vor fi selectate de inspectoratele școlare

7.897 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Din 2024, elevii din 300-400 de școli vor face parte din Programul „Învățare remedială”, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Este vorba despre operaționalizarea Programului „Învățare remedială” (pilot) pentru perioada 2024 – 2028, fiind a șasea măsură eficientizare a cheltuielilor publice, conform memorandumului. Inspectoratele școlare sunt cele care vor selecta unitățile de învățământ.

Măsura 6: Operaționalizarea Programului „Învățare remedială” (pilot) pentru perioada 2024 – 2028 

În justificarea măsurii apare că programul „Învăţare remedială” (pilot) va fi destinat sprijinirii elevilor cu dificultăţi de învăţare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învăţare, inclusiv copiii români veniţi din afara graniţelor ţării, în raport cu prevederile curriculare, elevilor cu decalaje în dobândirea competenţelor-cheie prevăzute în lege, celor care se încadrează în risc de abandon şcolar şi/sau părăsire timpurie a şcolii precum și copiilor români veniţi din afara graniţelor ţării.

Este vorba de 300-400 de școli, iar acestea vor fi selectate de inspectoratele școlare, după cum este precizat în document: „Măsura constă în operaționalizarea Programului „Învățare remedială” (pilot) derulat de unitățile de învățământ selectate de inspectoratele școlare să facă parte din program (între 300 și 400 de unități de învățământ).”

„Totodată, se va avea în vedere și formarea cadrelor didactice pentru identificarea situațiilor de risc de abandon școlar, precum și dezvoltarea competențelor digitale necesare carierei didactice prin module dedicate în acest sens.”

  • În perioada pandemiei a fost derulat un program de învățare remedială – finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, bugetul său fiind de aproximativ 30 de milioane de euro – și a fost controversat, pentru că profesorii și-au primit banii cu întârziere.
  • În 2021, Raportul alternativ privind Programul naţional de educaţie remedială a arătat că peste 3.600 de elevi care au participat la orele remediale au terminat anul şcolar în situaţia de corigenţă/repetenţie, potrivit Agerpres.

Potrivit memorandumului, celelalte 5 de eficientizare a cheltuielilor publice sunt următoarele:

Măsura 1: Reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică cu un număr mic de elevi care nu sunt unice la nivel de unitate administrativ-teritorială – termen de implementare: anul 2027

Potrivit documentului, dacă școlile de stat funcționează cu un număr de elevi sub efectivul minim prevăzut de legislația în vigoare necesar pentru a fi considerate cu personalitate juridică, acestea vor fi supuse procesului de reorganizare prin fuziune prin absorbție sau prin fuziune prin contopire.

Ce prevede Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2022 – captură legislatie.just

Măsura 2: Corelarea anuală a coeficientului 1 aferent costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev cu măsurile legislative în vigoare aferente finanțării de bază pentru învățământul preuniversitar – termen de implementare: anul 2024

„Această măsură conduce la o repartizare justă a fondurilor alocate pe subdiviziunile bugetare realizându-se astfel cheltuirea în totalitate a alocațiilor bugetare pentru necesitățile învățământului și pentru îmbunătățirea indicatorilor specifici privind statistica școlară”, se arată în memorandum.

Referitor la costul standard per elev, prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se aplică începând din anul școlar 2024-2025 (Articolul 248 (21)).

Măsura 3: Îmbunătățirea gestionării bazei de date din sistemul de educație din România și instruirea personalului responsabil – termen de implementare: anul 2028

În document se arată că această măsură are în vedere „crearea unei bazei de date/platforme cât mai cuprinzătoare și corecte și care să asigure gestionarea informațiilor pentru urmărirea și evaluarea procesului școlar, în principal, dar și pentru fundamentarea măsurilor care conduc la organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ.”

Foto: Captură memorandum

Despre SIIIR:

  • Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a fost făcut în 2014 prin fonduri europene. La vremea respectivă, a costat 18 milioane de lei, conform proiecte.pmu.ro.
  • Potrivit sursei de mai sus, „grupul ţintă al proiectului este format din beneficiarii sistemului informatic şi din personalul ce va fi implicat în administrarea şi operarea acestuia”, proiectul urmărind formarea a doar 598 de persoane pentru utilizarea lui.

Măsura 4: Elaborarea normelor metodologice pentru realizarea planului de încadrare și a schemei cu personalul administrativ, în vederea angajării personalului didactic auxiliar și nedidactic – termen de implementare: anul 2025

Potrivit sursei citate, „această măsură va conduce la încadrarea unitară a personalului didactic auxiliar și nedidactic în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de același tip cu un număr comparabil de antepreșcolari/preșcolari/elevi și la redistribuirea personalului didactic auxiliar și nedidactic între unitățile de învățământ preuniversitar de stat de la nivelul unei unități administrativ-teritoriale.”

Măsura 5: Punerea în aplicare a sistemului centralizat de achiziții publice de produse și servicii, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, în realizarea achizițiilor publice de produse și servicii ale Ministerului Educației și instituțiilor din subordinea/în coordonarea acestuia – termen de implementare: anul 2028

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. selecția o face inspectoratul ăla care se desființa prin Romania Educata?! aha…

  2. >> dificultăţi de învăţare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învăţare
    SAU??? „Dificultati de învatare” înseamna „ramâneri în urmă în învatare”.

    Programele remediale NU sunt pentru „tulburari de invatare”. Pentru tulburari de invatare e nevoie de educatie speciala.

    „Dificultatile de invatare” se pot recupera, remedia. „Tulburarile de invatare” sunt persistente. Cauzele sunt diferite pentru cele doua categorii, in principiu, exogene pentru prima categorie si endogene pentru a doua.

    In mod normal elevii cu „tulburarile de invatare” au un COSP CES si un diagnostic de dislexie, dispraxie, discalculie si/sau disgrafie.

    Cine a scris memorandumul ala e probabil un habarnist, absolvent Spiru Haret.

    In ciorba cu dificultati sunt bagati si cei cu risc de abandon? Pentru astia e nevoie de cu totul alte masuri. Poate si de educatie remediala, dar cum faci ER cand ala nu are ce manca? Probabil stie doamna Dr. Deca, specialista lu’ peste.

  3. Adică 6-10 scoli pentru fiecare județ.

    Gata!
    Au mai bifat o ,, reformă ”
    La fel ca la masa caldă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților, publicate în Monitorul Oficial / Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se face cu menținerea acelorași drepturi salariale

Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților au fost publicate în Monitorul Oficial. Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se realizează menținerea acelorași drepturi salariale…
Vezi articolul

Vineri, 23 mai, ultima zi în care se mai organizează testări de limbă străină pentru admiterea la liceu 2025. La proba scrisă pot fi întrebări cu răspunsuri multiple, cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe

Pentru admiterea la liceu 2025, doar vineri, 23 mai, se mai organizează testări la limba străină, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în clasele cu predare a unei…
Vezi articolul

Numărul liceelor cu secții bilingve francofone va crește la 30, testul DELF de evaluare a competențelor de limbă franceză va fi introdus în școli, va exista cooperare pentru testarea competențelor digitale ale elevilor – discuțiile între Daniel David și ambasadorul Franței, Nicolas Warnery

Numărul de licee cu secții bilingve francofone va crește de la 25 câte sunt în prezent la 30, până în 2027, a anunțat Ministerul Educației, în urma unei întâlniri a…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației sancțiuni în cazul Șincai, unde zeci de lucrări ale elevilor de la Bacalaureat au fost anulate pentru o prepoziție scrisă greșit, în opinia președintelui comisiei de examen: „Viitorul elevilor nu ar trebui să se afle în riscul de a fi compromis din cauza unor astfel de situații”

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate atitudinea neglijentă arătată de către membrii comisiilor de la examenul de Bacalaureat în raport cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în metodologia de organizare…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru elevi, studenți, profesori și inspectori: Noi, autoritățile centrale, trebuie să ne uităm mai mult la rezultatele învățării și poate mai puțin la proces, să avem o abordare mai puțin centralizată. Competențele se pot obține într-o varietate de moduri, varietate care să vă stimuleze și pasiunile, curiozitatea

Competențele elevilor și studenților se pot obține într-o varietate de moduri, a declarat azi ministrul Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului universitar 2023-2024. Într-un mesaj transmis profesorilor, elevilor și studenților,…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre legile educației promovate de ministrul Educației: Nu aduc o perspectivă clară de îmbunătățire / Se află într-o fundătură

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, propunerile avansate aflându-se „într-o fundătură”, potrivit G4Media.ro,…
Vezi articolul