Peste 2.400 de elevi din județul Galați, inclusiv din mediul rural, vor vizita gratuit muzeele și grădina botanică locale, printr-un proiect al consiliului județean

81 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Consiliul Județean (CJ) Galați pregătește o nouă ediție a evenimentului cultural „Muzeele prin ochii copiilor”, un proiect educațional unic în țară, dedicat promovării patrimoniului local și apropierii elevilor de valorile culturale ale județului, informează, miercuri, instituția, potrivit Agerpres.

Pentru organizarea ediţiei din 2026, a cincea la număr, este în derulare o procedură de achiziţie publică, ofertele fiind aşteptate până la 17 februarie 2026, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Valoarea estimată a contractului este de 360.000 de lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”.

Evenimentul se adresează elevilor din mediul rural, dar şi celor din oraşele Tecuci, Bereşti şi Târgu Bujor, precum şi elevilor din unităţile şcolare speciale din municipiile Galaţi şi Tecuci, grupul ţintă estimat fiind de peste 2.400 de elevi.

În circuitul de vizitare vor fi incluse principalele instituții muzeale aflate în subordinea CJ Galați: Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” (Lapidarium şi Casa „Cuza”), Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluță” – Grădina Botanică şi Parcul Zoo, Muzeul Satului „Petru Caraman” şi Muzeul Zonei Pescărești din Pădurea Gârboavele.

„Este un proiect de suflet, prin care continuăm să oferim copiilor şansa de a descoperi cultura şi istoria locului. Pentru mulţi dintre aceşti elevi, aceste excursii reprezintă prima lor vizită într-un muzeu sau într-o grădină botanică. Bucuria şi curiozitatea lor ne încurajează să ducem mai departe această iniţiativă”, a precizat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, citat într-o declaraţie de presă.

Proiectul „Muzeele prin ochii copiilor” este implementat în parteneriat cu instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi, având ca scop formarea interesului pentru patrimoniul cultural şi dezvoltarea personală a elevilor prin cunoaşterea valorilor locale.

Foto: © Monkey Business Images – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții a cel puțin 200 de mii de elevi și copii aflați acum în școală online, induși în eroare de ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a anunțat de la Guvern o informație falsă pusă apoi pe Facebook și preluată de aproape toată presa

Ministrul Muncii a declarat public, de la Guvern, la briefingul de după ședința Executivului, de lângă premierul Florin Cîțu, după care a scris și pe contul său de Facebook informația…
Vezi articolul

VIDEO Ministra Educației, Ligia Deca, în prima zi de școală: Anul acesta școlar este unul special, în care putem vorbi de schimbări vizibile în educație pentru toți copiii / Toleranță 0 față de violență în școli

Ministra Educației deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, luni, la ora 9. Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile Ligiei Deca, de la deschiderea anului școlar 2024-2025. Cu ministra…
Vezi articolul

Burse de câte 5.000 de euro pentru tinerii profesori din universități care predau folosind tehnologia în mod inovativ, lansate de Asociația Industriei de Software. Aplicațiile sunt deschise până pe 30 septembrie

Studenții de la doctorat care au activitate didactică, asistenții universitari și lectorii din instituțiile de învățământ superior pot primi burse de 5.000 de euro dacă integrează tehnologia în mod inovativ…
Vezi articolul

Protestul #foaiagoală. Maria, elevă clasa a VIII-a: Lumea se plânge că tinerii nu merg la vot, dar ei de unde să știe cu cine să voteze dacă ei au învățat la istorie despre Decebal, nu despre ce s-a întâmplat în ultimii ani?

O elevă care spune că este în clasa a VIII-a și care a dat săptămâna trecută simularea examenului de Evaluare Națională 2019 ne-a trimis un mesaj în care explică susținerea…
Vezi articolul

12 copii au fost deja audiați în centrul pilot din București, unde copiii abuzați sexual sunt intervievați în condiții speciale pentru a nu retrăi trauma, anunță Organizația Salvați Copiii / În 2021 a crescut numărul abuzurilor sexuale, față de anul precedent

Pe parcursul unui proces privind abuzuri sexuale, interacțiunea copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, cu instituțiile publice, presupune cel puțin șase audieri, în care copiii își reamintesc abuzul, potrivit Organizației Salvați…
Vezi articolul