Peste 2.800 de elevi din Sectorul 3 nu mai iau burse școlare în semestrul II, după modificarea criteriilor de acordare a acestora, hotărâre a Consiliului local

4.543 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
În total, 2.808 de elevi din Sectorul 3 al Capitalei nu mai primesc burse în al doilea semestru al anului școlar în curs, după ce Ministerul Educației a schimbat criteriile de acordare a burselor școlare în ianuarie 2022. Mai exact, dacă în semestrul I, 15.608 elevi din Sectorul 3 primeau burse școlare, acum doar 12.800 sunt eligibili pentru acestea, deci cu 2.808 mai puțini, potrivit calculelor Edupedu.
  • Potrivit unui ordin de ministru emis în ianuarie, media de la care se acordă bursele de merit s-a modificat pentru al doilea semestru și a crescut la 9,50, de la 8,50. Ministrul Sorin Cîmpeanu susținea atunci că nu scade numărul elevilor care primesc bursa de merit.

Concret, Consiliul Local Sector 3 a aprobat, în şedinţa de joi, acordarea a circa 12.800 de burse pentru elevi în semestrul al II-lea al acestui an şcolar, transmite Agerpres.

Astfel, pentru elevii din ciclul primar se vor acorda:

  • 7 burse de performanţă de câte 500 de lei lunar;
  • 883 de burse de ajutor social de câte 200 de lei pe lună;
  • 4 burse de ajutor social ocazional de câte 200 de lei.

Pentru elevii din ciclul gimnazial sunt prevăzute:

  • 19 burse de performanţă de câte 500 de lei lunar;
  • 6.358 de burse de merit de câte 200 de lei pe lună;
  • 322 de burse de studiu de câte 150 de lei lunar;
  • 1.084 de burse de ajutor social de câte 200 de lei pe lună;
  • 4 burse de ajutor social ocazional de câte 200 de lei.

Nu în ultimul rând, pentru elevii din ciclul liceal se vor acorda:

  • 4 burse de performanţă de câte 500 de lei pe lună;
  • 1.772 de burse de merit de câte 200 de lei lunar pentru elevii cu media generală cuprinsă între 9,50 şi 9,99;
  • 42 de burse de merit de 1.000 lei lunar pentru elevii care au absolvit anul şcolar 2020 – 2021 cu media generală 10;
  • 490 de burse de studiu de câte 150 de lei lunar;
  • 1.824 de burse de ajutor social de câte 200 de lei pe lună.

Comparativ, datele din în Semestrul I, în Hotărârea Consiliului Local de mai jos:

Informații de context

Ordinul de ministru prin care crește media de la care se acordă burse de merit și de studiu a fost amplu criticat de elevi și părinți. Elevii au făcut și un protest pe rețelele sociale prin care își exprimau nemulțumirea față de schimbarea criteriilor de acordare a burselor.

Cele două organizații de elevi care au organizat greva japoneză au acuzat că prin majorarea mediei pentru bursă de merit la 9.50 “mai mult de 400.000 de elevi își vor pierde bursele”.

Prin același ordin, cuantumul minim al burselor de merit s-a dublat, de la 100 de lei la 200 de lei.

Valoarea burselor, potrivit ordinului de ministru emis în ianuarie
  • 500 ron, pentru bursa de performanță
  • 200 ron, pentru bursa de merit
  • 150 ron, pentru bursa de studiu
  • 200 ron, pentru bursa de ajutor social
Citește și:
În semestrul II, aproape 21.000 de elevi din București nu au mai primit burse de merit, după ce ministerul Educației a crescut media de la care se acordă, la 9,50 / A crescut în schimb, numărul burselor sociale acordate


1 comment
  1. Voi chiar nu v ați saturat de atâta prostie….cum sa tai mai din bursa sociala.care era oricum de tot râsul vreau și eu niște răspunsuri poate nu înțeleg eu prea multe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Lege a tinerilor / Printre prevederile criticate de Weber este posibilitatea schimbării destinației bunurilor: ”Poate avea ca efect schimbarea totală a destinației, în detrimentul tinerilor, spre exemplu în scop comercial”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională a României pe noua Lege a tinerilor, spunând că anumite prevederi din lege ”au consecințe negative asupra raporturilor juridice, precum și asupra…
Vezi articolul

Reacția studenților la creșterea vârstei de pensionare în universități: O frână suplimentară în modernizarea universităților, accentuată de nesancționarea neperformanței

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a introduce posibilitatea prelungirii calității de titular până la 70 de ani pentru cadrele didactice din învățământul superior la latitudinea exclusivă a…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Sunt încrezător că anul viitor va fi extinsă la nivel național această procedură de scanare și încărcare, de digitalizare a proceselor ce țin Evaluarea Națională și Bacalaureat / Timpul mediu de scanare și încărcare a unei lucrări a fost de două minute

În județul Dâmbovița, s-au încărcat 3400 de lucrări, în 255 de clase de examen, din 133 de centre, în cadrul probei de limba română a Evaluării Naționale 2022, spune ministrul…
Vezi articolul

DOCUMENTE „Aici s-a ucis! Călcați cu respect, aici e sânge” – Mesajele Revoluției de pe clădirea Universității din București vor fi protejate cu ajutorul mai multor soluții, în funcție de starea lor – Instituția a prezentat studiile tehnice pentru conservarea semnelor de la Revoluție, în proiectul de reabilitare a Palatului UB

Patru tipuri de înscrisuri, mesaje, urme de proiectile și alte semne ale Revoluției din 1989 au fost identificate în diverse părți ale Palatului Universității din București, situații în care au…
Vezi articolul

Numeroase sesizări de cazuri în care îngrijitoare și infirmiere din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, semnalate de sindicate – document / Acestea cer Ministerului Educației să trimită precizări în teritoriu

Unele îngrijitoare din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, după cum semnalează Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) ministrului Educației, potrivit unui document…
Vezi articolul