Peste 22 de mii de elevi o să primească 250 de lei pe lună, bursa „Bani de liceu”. Numărul elevilor beneficiari este cu aproape 6.000 mai mic decât anul trecut

17.716 vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Peste 22 de mii de liceeni vor beneficia de bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2021 – 2022, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Fiecare elev beneficiar va primi 250 lei/lună pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și în perioada practicii în producție. Cei mai mulți elevi sunt din următoarele județe: Suceava, Iași, Vaslui, Botoșani, Dolj și Vrancea. Față de anul trecut, numărul elevilor care vor lua această bursă este cu aproape 6.000 mai mic.

Concret, în acest an școlar, 22.853 de liceeni beneficiază de bursa „Bani de liceu”. Sumele aferente lunilor septembrie și octombrie 2021 vor fi plătite cumulat până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, conform site-ului Ministerului Educației.

Conform Hotărârii de Guvern 712/2018, beneficiarii eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei. Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.

Anul trecut, numărul elevilor care au luat bursa „Bani de liceu”, a fost de 28.588.

Descarcă aici situația statistică finală, pe județe:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Nu înțeleg de ce nu se acorda aceste burse direct ca și alocațiile. în orașul Bocșa județul Caraș-Severin nu am luat bursa fetei mele. Prea multe condiții impuse. Sunt o mamă de trei fete cu o pensie de boală. pentru ca sau mărit pensiile mi sa tăiat complementara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ilie Bolojan, despre interdicția cumulului pensie-salariu: Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică la catedră, mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue

Proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul „va fi definitivat cel mai târziu luni”, a anunțat în urmă cu puțin timp premierul Ilie Bolojan. În cadrul unei conferințe…
Vezi articolul
Simulare BAC 2025

Toți profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să evalueze lucrările de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2025 – înștiințări ale inspectoratelor către școli

Profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să participe la evaluarea lucrărilor din cadrul simulărilor naționale ale examenelor, după cum se arată într-o înștiințare a unui inspectorat școlar. „În…
Vezi articolul