Peste 30.600 de elevi de clasa a XII-a au chiulit de la simularea pentru Bacalaureat, proba la alegere a profilului – cel mai mare număr de absenți din această sesiune

1.841 de vizualizări
Foto: © ActionGP | Dreamstime.com
La penultima probă scrisă de la simularea Bacalaureatului peste 30.600 de elevi înscriși în clasa a XII-a sau a XIII-a au chiulit, potrivit statisticilor transmise de Ministerul Educației jurnaliștilor acreditați. Numărul de absenți a avut o creștere constantă pe parcursul celor trei probe scrise desfășurate deja în această sesiune, acesta fiind cel mai mare de până acum.

„Simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului național de bacalaureat 2023 s-a desfășurat astăzi, 29 martie, cu participarea a 116.312 elevi din totalul celor peste 147.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă.

În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 5 elevi”, anunță Ministerul Educației.

Asta înseamnă că aproximativ 30.680 de elevi nu s-au prezentat la simularea probei la alegere a profilului şi specializării.

Ultima probă scrisă din cadrul simulării va avea loc joi, 30 martie 2022: proba E) b) – Limba şi literatura maternă, iar elevii vor fi afla rezultatele în data de 6 aprilie 2023.

Luni, la prima probă, cea de Limba română, peste 27 de mii de elevi nu s-au prezentat, iar 12 au fost eliminați 12 pentru tentativă de fraudă.

Marți, la simularea probei obligatorii a profilului, aproape 29 de mii de elevi nu s-au prezentat iar 13 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

Foto: © ActionGP | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sfaturi pentru rezolvarea subiectelor la Geografie BAC 2025, de la profesoara Simona Mirea: Ajută-te de hărțile suport dacă nu știi un subiect. La final, a doua sau a treia oară ai șanse să îți amintești

Proba la Geografie din cadrul Bacalaureatului 2025 îi întâmpină pe candidați cu trei subiecte structurate clar, care combină elemente de hartă, interpretare, comparații și explicații geografice. Elevii care au exersat…
Vezi articolul

Probele pentru elevii secţiilor bilingve francofone pentru obținerea mențiunii speciale pe diploma de BAC se vor echivala. Ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial

Ministrul Educaţiei a emis un ordin privind organizarea şi desfăşurarea probelor specifice susţinute de elevii secţiilor bilingve francofone în vederea obţinerii menţiunii speciale „secţie bilingvă francofonă” pe diploma de Bacalaureat…
Vezi articolul

Mihnea Costoiu îşi nuanţează declaraţia privind anularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale: „Cred că aceste examene trebuie date”. Rectorul Politehnicii declara acum o lună că Bacalaureatul trebuie echivalat cu mediile din liceu

Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, îşi nuanţează declaraţia privind anularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, făcută în urmă cu o lună. „Cred că aceste examene trebuie date”, a spus Costoiu…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, despre probele orale de la BAC 2025: Vom emite un set de recomandări pentru licee. De exemplu, copiii pot veni după-amiază la cursuri şi de dimineaţă la probele de competenţe. Dacă se învaţă în două schimburi, se poate reorganiza programul, astfel încât să perturbăm cât se poate de puţin desfăşurarea cursurilor

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție telefonică la TVR Info, că vor fi emise recomandări pentru licee, în privința organizării probelor de competențe de…
Vezi articolul