Peste 300 de milioane de copii, sau unul din șapte copii din lume, au fost afectați în cea mai mare parte a ultimului an de restricțiile cauzate de pandemie – UNICEF

269 de vizualizări
Sursă foto: UNICEF
Cel puțin un copil din șapte – însemnând circa 332 milioane de copii la nivel global – a fost afectat de măsurile obligatorii și de recomandările de izolare aplicate de state din cauza pandemiei, pe o perioadă de cel puțin nouă luni de la declanșarea pandemiei, situație ce prezintă riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională, a avertizat, vineri, UNICEF.

Organizația folosește date furnizate de Oxford COVID-19 Government Response Tracker pentru a identifica unele dintre cele mai de durată condiții de izolare la nivel internațional, potrivit unui comunicat de presă.

Analiza astfel realizată arată că “139 de milioane de copii din întreaga lume au fost afectați de regulile obligatorii de izolare la domiciliu pentru o perioadă de cel puțin nouă luni de când răspândirea noului coronavirus a fost declarată pandemie, pe 11 martie 2020 – ceea ce înseamnă că sunt obligați să stea acasă, cu mici excepții – inclusiv copiii din state precum Paraguay, Peru și Nigeria”. Alți 193 de milioane de copii au trăit conform unor politici naționale ce recomandă izolarea la domiciliu pentru aceeași perioadă de timp.

Directorul executiv UNICEF, Henrietta Fore:

  • „A fost un an lung pentru toți, dar mai ales pentru copii, în condițiile măsurilor de izolare la domiciliu și restricțiilor de circulație impuse din cauza pandemiei la nivel național (…) Când zi de zi ești departe de prieteni și de membrii familiei extinse sau poate chiar blocat în casă cu o persoană care exercită abuzuri, impactul este semnificativ. Mulți copii ajung să se simtă speriați, singuri, anxioși și preocupați de viitorul lor. Este necesar să depășim această pandemie cu o abordare mai bună pentru sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, iar acest lucru începe prin acordarea importanței cuvenite acestui subiect”.

UNICEF arată că impactul asupra sănătății mintale și bunăstării psiho-sociale a copiilor și adolescenților este unul de proporții:

  • În America Latină și în Caraibe, un sondaj recent UNICEF U-Report în rândul tinerilor a generat peste 8.000 de răspunsuri dezvăluind că peste un sfert dintre respondenți s-au confruntat cu anxietatea, iar 15% cu depresia. 
  • Chiar și înainte de pandemie, copiii și tinerii duceau povara riscurilor asociate sănătății mintale, jumătate dintre numărul total al tulburărilor mintale fiind dezvoltate înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, iar 75% declanșându-se în prima parte a perioadei adulte. Majoritatea dintre cele 800.000 de persoane care se sinucid anual sunt persoane tinere, iar automutilarea este cea de-a treia cauză care conduce la deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, cu rate mai mari înregistrate în rândul adolescentelor. Se estimează că, la nivel mondial, unu din patru copii trăiește cu un părinte afectat de o tulburare mintală.
  • Pentru mulți dintre copiii care se confruntă cu violența, neglijarea sau abuzul acasă, măsurile de izolare la domiciliu i-au adus în situația de a rămâne blocați în casă cu o persoană care exercită un abuz și lipsiți de susținerea profesorilor, a familiilor extinse și a comunității. Nevoile copiilor din grupurile de populație vulnerabilă, precum cei care trăiesc și muncesc pe stradă, copiii cu dizabilități și cei care trăiesc în zone de conflict, riscă să fie trecute cu vederea în totalitate.

UNICEF mai arată că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, pandemia de COVID-19 a perturbat sau a dus la oprirea furnizării serviciilor de sănătate mintală în 93% din statele lumii, pe când cererea de servicii de susținere a sănătății mintale este în creștere: un studiu efectuat în 194 de orașe din China a concluzionat că 16% dintre respondenți au raportat simptome severe de depresie în timpul pandemiei, iar 28% dintre aceștia au raportat simptome grave de anxietate. 

Foto: UNICEF


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil. Ministrul propus al Educației: Vom începe școala în format clasic cât de repede ne permite situația epidemiologică, începând cu educația timpurie și învățământul primar / Recuperarea cursurilor este cea de-a doua problemă esențială

UPDATE Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil la audierile din Parlament, cu 20 pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri. Ministrul propus pentru portofoliul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la audierile…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre sesizările elevilor olimpici privind condițiile de cazare din Pitești și Craiova: Am cerut fiecărui inspector județean să explice condițiile în care au fost organizate Olimpiadele / Propun creșterea alocației pentru cazare și hrană de la 100 la 200 de lei pe zi, pentru ca aceste situații să nu mai existe

Mai mulți elevi și părinți au semnalat zilele acestea Edupedu.ro condițiile în care au fost cazați la Pitești, cei care au participat la Olimpiada de limba Engleză. Cazare mizeră, mâncare…
Vezi articolul

Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs

Elevii de gimnaziu și liceu au susținut sâmbătă în prima parte a zilei etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR), potrivit calendarului competițiilor școlare 2024 și informațiilor…
Vezi articolul