Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București la finalul lunii august, pentru a participa la Congresul Societas Linguistica Europaea

404 vizualizări
Foto: Afiș oficial
Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București în perioada 24-27 august, pentru a participa la cea de-a 55-a ediție a Congresului Societas Linguistica Europaea, organizat în parteneriat cu Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.

Este „una dintre cele mai prestigioase și longevive manifestări lingvistice din lume. Ediții precedente ale congresului s-a desfășurat în centre universitare și de cercetare importante: Leipzig, Tallinn, Zürich, Napoli, Leiden, Poznań, Split, Stockholm etc.”, se arată în comunicat.

Anul acesta, congresul se desfășoară în format fizic, după doi ani în care s-a desfășurat online, la sediul Facultății de Drept a Universității din București. Vor veni la București peste 350 de lingviști din întreaga lume, care vor participa la 12 ateliere tematice și la sesiunile generale ale congresului. Programul general și alte detalii despre activități pot fi consultate aici, pe site-ul evenimentului.

Foto: Afiș oficial

Societas Linguistica Europaea (SLE) a fost înființată în 1966 pentru a crea contacte durabile între lingviștii din Europa și din întreaga lume. SLE organizează congrese anuale și publică două reviste prestigioase: Folia linguistica și Folia linguistica historica. Mari lingviști, reprezentând subdomenii diverse, au fost președinți ai societății de-a lungul timpului: André Martinet, Eugen Coșeriu, Mario Alinei, Anna Siewierska, Johan van der Auwera, Christian Lehmann, Olga Fisher, Ian Roberts etc.”, conform aceleiași informări.

Programul activităților poate fi accesat și în documentul .pdf de mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări

„Sesizările și reclamațiile anonime nu sunt luate în considerare”, prevede noul Regulament-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial după circa patru luni în care…
Vezi articolul

UPDATE Aproape 2.500 de locuri la master – tăiate din capacitatea de școlarizare, în 32 de domenii, pentru anul universitar viitor / Domeniile și programele de studii de master pentru 2023-2024 au fost aprobate de guvern

Capacitatea de școlarizare la studii de master s-a diminuat scade în viitorul an universitar, în 32 de domenii de studii, cu aproape 2.500 de locuri, potrivit unei hotărâri de guvern…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Agenția pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior reacționează la adresa cererilor de reformă din partea Consorțiului Universitaria: Instituția e autonomă, iar membrii săi sunt selectați prin proceduri proprii

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a luat poziție, luni, față de cererile formulate vineri de Consorțiul Universitaria pentru guvern, ce menționau între altele și această…
Vezi articolul

UPDATE Profesorul Marian Petcu, de la Universitatea din București, acuzat de comportament abuziv de mai mulți studenți, și-a dat demisia din toate funcțiile în care a fost ales, anunță decanul Facultății de Jurnalism

Profesorul universitar Marian Petcu, acuzat într-o scrisoare deschisă de 56 de studenți de comportament abuziv, a anunțat că și-a dat demisia din toate funcțiile în care a fost ales, printr-un…
Vezi articolul