Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București la finalul lunii august, pentru a participa la Congresul Societas Linguistica Europaea

404 vizualizări
Foto: Afiș oficial
Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București în perioada 24-27 august, pentru a participa la cea de-a 55-a ediție a Congresului Societas Linguistica Europaea, organizat în parteneriat cu Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.

Este „una dintre cele mai prestigioase și longevive manifestări lingvistice din lume. Ediții precedente ale congresului s-a desfășurat în centre universitare și de cercetare importante: Leipzig, Tallinn, Zürich, Napoli, Leiden, Poznań, Split, Stockholm etc.”, se arată în comunicat.

Anul acesta, congresul se desfășoară în format fizic, după doi ani în care s-a desfășurat online, la sediul Facultății de Drept a Universității din București. Vor veni la București peste 350 de lingviști din întreaga lume, care vor participa la 12 ateliere tematice și la sesiunile generale ale congresului. Programul general și alte detalii despre activități pot fi consultate aici, pe site-ul evenimentului.

Foto: Afiș oficial

„Societas Linguistica Europaea (SLE) a fost înființată în 1966 pentru a crea contacte durabile între lingviștii din Europa și din întreaga lume. SLE organizează congrese anuale și publică două reviste prestigioase: Folia linguistica și Folia linguistica historica. Mari lingviști, reprezentând subdomenii diverse, au fost președinți ai societății de-a lungul timpului: André Martinet, Eugen Coșeriu, Mario Alinei, Anna Siewierska, Johan van der Auwera, Christian Lehmann, Olga Fisher, Ian Roberts etc.”, conform aceleiași informări.

Programul activităților poate fi accesat și în documentul .pdf de mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor: Ministerul Educației a garantat accesul universităților la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului, pentru admiterea online la facultate

Ministerul Educației „a garantat accesul universităților românești la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru facilitarea admiterii online în universități”, anunță președintele Consiliului Național al Rectorilor. Declarația lui…
Vezi articolul

Formarea profesorilor în robotică, inteligență artificială și verificare formală, dezvoltată într-un proiect inovator de Universitatea de Vest din Timișoara (P)

Luni, 18 decembrie 2023 a avut loc deschiderea oficială a proiectul „AiRobo: Artificial Intelligence based Robotics”, proiect european Erasmus+ Parteneriate de Cooperare pentru Învățământ Universitar (KA220-HED-000152418).  Pentru proiectul ce va avea…
Vezi articolul

Mai multe universități ar rămâne „fără bani” pentru burse, utilități, semnalează liderul Federației sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr: În cel puțin 15-20 de universități din țară fondurile mai ajung până în septembrie-octombrie. Ce facem, le închidem?

Anton Hadăr, liderul sindical al Federației Alma Mater, trage un semnal de alarmă în privința banilor alocați universităților. „În cel puțin 15-20 de universități din țară fondurile mai ajung până…
Vezi articolul

Rectorul Universității din Târgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a câștigat al patrulea mandat din postura de candidat unic / În comisia de concurs – alți rectori colecționari de mandate, colegi în conducerea CNR: Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu, Marilen Pirtea, Ioan Vasile Abrudan 

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, care este și parlamentar, a obținut al patrulea mandat în funcție, printr-un concurs desfășurat…
Vezi articolul