Peste 4,7 milioane de conturi de social media au fost șterse, după ce Australia a interzis accesul tinerilor sub 16 ani pe rețele sociale

368 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Peste 4,7 milioane de conturi au fost dezactivate, șterse sau restricționate de platformele de social media după ce Australia a interzis minorilor sub 16 ani să dețină conturi proprii, a anunțat guvernul de la Canberra. Măsura este considerată de autorități un „pas important” pentru protejarea copiilor în mediul online, relatează dpa, citată de Agerpres.

Legea a intrat în vigoare la 10 decembrie și face din Australia prima țară din lume care introduce restricții naționale de vârstă pentru accesul la rețelele sociale, fiind văzută și ca un caz-test internațional privind protecția minorilor în spațiul digital.

Potrivit evaluărilor preliminare ale comisarului pentru siguranța online, platformele vizate depun „un efort semnificativ” pentru a împiedica accesul copiilor sub 16 ani la serviciile lor.

„Vrem ca copiii noștri să aibă copilărie și părinții să știe că îi protejăm”, a declarat premierul australian Anthony Albanese, într-un comunicat oficial.

La rândul său, ministrul comunicațiilor, Anika Wells, a subliniat impactul social al măsurii:
„Orice cont dezactivat ar putea însemna încă o persoană foarte tânără cu mai mult timp liber pentru a-și construi comunitatea și identitatea offline.”

Ce platforme sunt vizate

Noile reguli se aplică unor platforme majore precum Instagram, TikTok, Snapchat, Facebook, YouTube, X (fost Twitter), Reddit și Twitch.

Sunt însă exceptate serviciile de gaming și mesagerie, precum Roblox, WhatsApp și Facebook Messenger.

Amenzi de zeci de milioane de dolari

Legislația a fost adoptată de Parlamentul australian la finalul anului 2024, cu sprijinul majorității partidelor politice. Companiile de tehnologie au la dispoziție un an pentru a implementa sisteme eficiente de verificare a vârstei.

Încălcarea legii poate atrage amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni (aproximativ 33 de milioane de dolari americani).

Reddit a contestat în instanță interdicția, notează dpa.

Informații de context

Prima interdicție din lume privind accesul tinerilor sub 16 ani pe rețele sociale a intrat în vigoare de pe 10 decembrie 2025, în Australia.

Interdicția utilizării rețelelor de socializare de către persoanele sub 16 ani este o premieră mondială, potrivit BBC News. În alte state au fost încercate diferite abordări pentru a limita timpul petrecut de copii în fața ecranelor și a rețelelor de socializare și pentru a-i împiedica să acceseze materiale dăunătoare, dar nicăieri nu s-a impus o interdicție totală a platformelor implicate.

În Regatul Unit, noile reguli de siguranță introduse în iulie implică amenzi mari pentru companiile online sau chiar închisoarea directorilor lor dacă nu implementează măsuri de protejare a tinerilor de conținut ilegal și dăunător.

Alte țări europene permit utilizarea rețelelor de socializare sub o anumită vârstă doar cu acordul părinților. În septembrie, o anchetă parlamentară franceză a recomandat interzicerea accesului persoanelor sub 15 ani la rețelele de socializare, precum și o „stingere de asediu” pe rețelele de socializare pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani.

Danemarca a anunțat planuri de a interzice accesul la rețelele de socializare pentru persoanele sub 15 ani, în timp ce Norvegia are în vedere o propunere similară.

Guvernul Spaniei a trimis parlamentului un proiect de lege pentru persoanele sub 16 ani, care le va impune tutorilor legali să autorizeze accesul.

Între timp, o încercare din statul american Utah de a interzice accesul persoanelor sub 18 ani la rețelele de socializare fără consimțământul părinților a fost blocată anul trecut de un judecător federal.


1 comment
  1. poate va și Europa ar trebui sa procedeze la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Greșeală gramaticală flagrantă a primarului Lia Olguța Vasilescu, în anunțul că găzduiește congresul CNR condus de Cîmpeanu, care a demisionat de la educație în plin scandal de plagiat: „Întreaga elită din Educație, a omagiat, astăzi, Universitatea din Craiova”

Greșeală gramaticală flagrantă făcută de primarul din Craiova în anunțul că găzduiește „întreaga elită din Educație” și congresul Consiliului Național al Rectorilor. „Întreaga elită din Educație, a omagiat, astăzi, Universitatea…
Vezi articolul

Viitoarea lege a salarizării, folosită de guvern ca referință pentru creșterile salariale promise profesorilor de la 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare “cel mai devreme după 1 ianuarie 2025” – sindicatele din poliție, după discuții cu ministrul Muncii

Noua lege a salarizării “va intra în vigoare cel mai devreme după 1 ianuarie 2025 (termenul din PNRR de adoptare a acesteia fiind sfârșitul anului 2024)”, potrivit Federației Naționale a…
Vezi articolul

Ligia Deca, la conferința Smart Diaspora 2023: Ca om care a plecat în străinătate pentru studii și muncă de două ori și care s-a întors tot de atâtea ori, știu ce înseamnă dorul de țară

Ministra Educației Ligia Deca a spus la Timișoara, miercuri, în deschiderea Conferinței„Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” (10-13 aprilie) că știe ce înseamnă dorul…
Vezi articolul

Amendamentul care ar fi blocat retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 a fost retras de deputatul care l-a introdus. Cătălin Manea: A fost interpretat eronat, nu am vizat nimic / Cum a trecut amendamentul de Comisia de Învățământ fără să fie dezbătut și votat

Amendamentul care i-ar fi amnistiat pe plagiatorii cu doctorate, introdus la un proiect de lege despre mediatorii școlari și care a fost scos la lumină de fostul președinte al Consiliului…
Vezi articolul

Ministerul Educației anunță că a trimis la Guvern proiectele de înființare a Institutului de Științe ale Educației și a Centrului Național pentru Curriculum, la un an după ce le-a pus în consultare publică / Reforma instituțională promisă de legile educației Deca-Iohannis, zero până acum

Proiectele de hotărâri de guvern (HG) de reînființare a Institutului de Științe ale Educației (IȘE) și de înființare a Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) au fost trimise la…
Vezi articolul