Peste 5.100 de copii și 114.000 de adolescenţi vaccinați anti-COVID în ultimele 3 zile – Valeriu Gheorghiță

561 de vizualizări
Foto: gov.ro
Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 în ultimele trei zile, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, scrie Digi24.ro.

Mai jos, declarațiile lui Valeriu Gheorghiță:

„Din 2 iunie şi până astăzi, practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că, indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce perspectivă ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru.

Avem, din păcate, copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care sunt în evidenţă cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în pielea unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil, care are aceleaşi drepturi la viaţă, la sănătate, la educaţie ca toţi ceilalţi copii. Oferind această posibilitate de prevenţie copiilor vulnerabili, putem să fim mai siguri pe mediul în care ei merg, pe mediul în care îşi dezvoltă viitorul.

În cazul celor care nu sunt în evidenţă cu boli cronice, vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de transmitere, de infecţie şi în felul acesta protejează mai bine familia, mediul şi colectivitatea.

Îmi este greu să explic cum putem să nu prevenim anumite boli, care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani. În cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20.000 de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importată, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie ca să înţeleagă tot ceea ce înseamnă beneficiile unui sistem de prevenţie”, a spus Gheorghiță.

Foto: gov.ro

Citește și:
Autorizarea pentru vaccinarea copiilor mai mici de 12 ani împotriva Covid-19, cel mai devreme la sfârșitul anului – începutul lui 2022 – Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță, întrebat dacă există o țintă de vaccinare pentru copii până la începutul noului an școlar, în septembrie: „Nu aș vrea să avansez ținte”
Valeriu Gheorghiță: 4.173 de minori programați pentru vaccinare / Prezentarea se poate face direct la centrele cu Pfizer, atât centre fixe, de tip drive-through, evenimente maraton, dar și cabinetele de medicină de familie


1 comment
  1. Da,in curand,poate de ziua nationala ,dl col doctor Valeriu Gheorghita va fi un nou tanar general al Armatei Romane,este previzibil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul

Directorul Viforel Dorobanțu: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată. Îmi asum că nu o să le fac, pentru că n-am cum

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a spus că își asumă că nu o să facă asistențele la ore, „pentru că n-am cum”. „Dacă se mai așteaptă cineva…
Vezi articolul

OFICIAL Admiterea în clasa a V-a în clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv, centralizată de ministerul Educației. Se înființează câte o comisie la inspectorate, care va face subiectele pentru testul de competențe

Testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a la clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/ bilingv va fi organizat și elaborat de câte o comisie județeană, potrivit…
Vezi articolul

Bursele de excelență pentru elevii olimpici care învață în școli particulare nu s-au plătit până acum, la 3 luni de la debutul școlii. Președintele Federației Părinților anunță că banii nu vin de la Ministerul Educației, ci „de la centru“ și că „se așteaptă publicarea unei hotărâri de guvern”

Elevii din școlile private sau confesionale, care au dreptul la burse de excelență olimpică unu și doi, la fel ca elevii de stat, conform regulilor de acordarea burselor în acest…
Vezi articolul