Peste 5.100 de copii și 114.000 de adolescenţi vaccinați anti-COVID în ultimele 3 zile – Valeriu Gheorghiță

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 în ultimele trei zile, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, scrie Digi24.ro.

Mai jos, declarațiile lui Valeriu Gheorghiță:

„Din 2 iunie şi până astăzi, practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că, indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce perspectivă ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru.

Avem, din păcate, copii care sunt cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care sunt în evidenţă cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în pielea unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil, care are aceleaşi drepturi la viaţă, la sănătate, la educaţie ca toţi ceilalţi copii. Oferind această posibilitate de prevenţie copiilor vulnerabili, putem să fim mai siguri pe mediul în care ei merg, pe mediul în care îşi dezvoltă viitorul.

În cazul celor care nu sunt în evidenţă cu boli cronice, vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de transmitere, de infecţie şi în felul acesta protejează mai bine familia, mediul şi colectivitatea.

Îmi este greu să explic cum putem să nu prevenim anumite boli, care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani. În cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20.000 de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importată, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie ca să înţeleagă tot ceea ce înseamnă beneficiile unui sistem de prevenţie”, a spus Gheorghiță.

Foto: gov.ro

Citește și:
Autorizarea pentru vaccinarea copiilor mai mici de 12 ani împotriva Covid-19, cel mai devreme la sfârșitul anului – începutul lui 2022 – Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță, întrebat dacă există o țintă de vaccinare pentru copii până la începutul noului an școlar, în septembrie: „Nu aș vrea să avansez ținte”
Valeriu Gheorghiță: 4.173 de minori programați pentru vaccinare / Prezentarea se poate face direct la centrele cu Pfizer, atât centre fixe, de tip drive-through, evenimente maraton, dar și cabinetele de medicină de familie

1 comment
  1. Da,in curand,poate de ziua nationala ,dl col doctor Valeriu Gheorghita va fi un nou tanar general al Armatei Romane,este previzibil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu răspunde la investigația referitoare la un profesor acuzat de abuzuri invocând „anonimizarea” datelor reclamanților,  procedură legală dar limitată, diferită de sesizările anonime, promise de guvern dar încă nepermise de lege

Cazul unui profesor al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) acuzat de zeci de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane de abuz de putere și comportament umilitor, caz prezentat de…
Vezi articolul

Salvați Copiii cere într-o scrisoare deschisă Guvernului să respecte distanța minimă de 1,5 m între elevi sau învățarea prin rotație și să asigure asistenți sociali și accesul real la educație pentru copiii vulnerabili

Salvați Copiii România a transmis, marți o scrisoare deschisă Viceprim-ministrului, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății, prin care le cere să respecte și să asigure toate condițiile necesare pentru…
Vezi articolul
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul