Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru, „au medii peste 8.50”, potrivit ministrului Educației / Ministerul susține că ar fi de fapt doar 532 de mii

4.763 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru fiindcă „au medii peste 8,50”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la videoconferinţa „Educaţie: învăţătură, digitalizare, sănătate”, organizată marți de bursa.ro. Însă, datele ministerului Educației arată că peste 532 de mii de elevi au primit bursă de merit în anul școlar trecut, aceasta acordându-se pentru cei care au peste media 8,50.

În total, în anul școlar trecut au fost înscriși aproximativ 2,9 milioane de elevi, ceea ce înseamnă că numărul celor cu medii peste 8,50, potrivit datelor oficiale ale ministerului Educației, este, de fapt, în jur de 18,2%.

Ministrul a criticat astfel evaluarea făcută de profesori în timpul școlii online, spunând pentru a doua oară în 12 zile că un număr mare de elevi au luat medii peste 8,50 în ultimul an școlar și promovând astfel ideea că este nevoie de o platformă de evaluare digitalizată.

Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional. De asemenea, se mai acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de minister.

„Nu avem platforme dedicate evaluării online, un element extrem de important. Dacă în urmă cu 1-5 ani, numărul elevilor care aveau note, medii peste 8,50, era 10% să spunem, acum, la finalul anului 2020-2021 numărul elevilor cu note, medii peste 8,50 a fost de peste 50%. Dacă cineva ne poate convinge că învățământul din România stă atât de bine încât peste 50% din elevi merită să aibă burse de merit, înseamnă că nu mai avem mare lucru de făcut în sistemul de educație din România pentru că stăm foarte bine… deci asta a fost consecința lipsei platformei dedicate evaluării, niciodată nu am putut avea garanția că cel care răspunde în spatele ecranului la întrebările din evaluare este într-adevăr persoana care trebuie să răspundă, elevul sau studentul, și nu este un profesor, un părinte, un frate mai mare. În spirit de glumă, am încurajat, fără să vrem, munca în echipă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Bursa de merit se acordă în semestrul următor elevilor care au media peste 8,50 în semestrul anterior. De asemenea, bursa de merit acordată de autoritățile locale nu poate fi mai mică de 100 de lei, iar Ministerul Educației a propus ca în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de merit să fie de 200 de lei.

Amintim că la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OMECTS nr. 5576/2011, a fost de:

  • 2.884 beneficiari pentru bursa de performanță,
  • 532.810 de beneficiari pentru bursa de merit,
  • 31.857 de beneficiari pentru bursa de studiu,
  • 156.038 beneficiari pentru bursa de ajutor social.

Datele au fost făcute publice de Ministerul Educației în nota de fundamentare de la o hotărâre de guvern prin care vrea să modifice cuantumurile minime ale burselor.

„Față de estimările realizate de inspectoratele școlare la finalul anului 2020, bazate pe rezultatele anului școlar anterior, s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360 de beneficiari.

Totodată, centralizând datele referitoare la rezultatele școlare ale elevilor pe tranșe de medie, rezultă un număr de 346.698 elevi care au obținut media anuală mai mare sau egală cu 9.50”, se arată în proiectul de hotărâre.


3 comments
  1. Fata mea in clasa a Xll a , a terminat cu 9,80 și nu a luat bursa . De când este la școala a avut medii peste 9 și nu a luat bursa ..fiind condiționata de venit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Site-ul study-in-romania.ro, pentru studenții străini care vor să învețe în România, a rămas neschimbat din 2002, de când a fost inaugurat. Tot Ecaterina Andronescu era ministru

Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…
Vezi articolul

Petiție online pentru suspendarea tezelor, pentru testarea non-invazivă a tuturor elevilor și pentru măsuri care să nu mai fie “modificate peste noapte”, lansată de Consiliul Național al Elevilor la adresa miniștrilor Educației și Sănătății

“Vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu…
Vezi articolul

Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București

Consilierul școlar Ana Maria Oancea a explicat la TVRInfo ce ar trebui să știe elevii și părinții când completează fișa de admitere la liceu 2023, având în vedere că este…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI reacționează față de transferul profesorilor itineranți și de sprijin, de la 1 ianuarie, către CJRAE / Cinci etape propuse de sindicaliști Ministerului Educației, pentru ca activitatea cadrelor didactice să nu fie bulversată

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat în urma publicării noului regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională CJRAE/CMBRAE. Conform regulamentului, profesorii de sprijin ar trebui…
Vezi articolul