Peste 70% din unităţile de învăţământ din Covasna sunt în sistem online pentru că nu au atins pragul de vaccinare

310 vizualizări
interzicerea fondului clasei și școlii
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Peste 70% din unităţile de învăţământ din judeţul Covasna, în care rata de vaccinare anti-COVID-19 a angajaţilor nu depăşeşte 60 de procente, vor funcţiona săptămâna aceasta în sistem online, scrie Agerpres.

Potrivit datelor postate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Covasna, 83 din cele 297 de şcoli şi grădiniţe din judeţ şi-au reluat activitatea în sălile de clase începând de luni.

Pe listă figurează 12 unităţi de învăţământ cu rata de vaccinare de 100%, dar şi 34 de unităţi cu rata de vaccinare zero.

Şeful Inspectoratului Şcolar, Kiss Imre, a explicat că în majoritatea acestor situaţii este vorba despre şcoli sau grădiniţe cu un număr mic de angajaţi.

„Spre exemplu, dacă într-o grădiniţă există doi angajaţi, educatoarea şi femeia de serviciu, şi ambele s-au vaccinat, atunci, normal, rata este de 100%, dacă nu, atunci, desigur, este zero la sută şi se învaţă în continuare în sistem online”, a declarat Kiss Imre.

Acesta a mai menţionat că şi în rândul cadrelor didactice din judeţul Covasna există nemulţumiri legate de testarea anti-COVID-19 a elevilor care frecventează cursurile în sistem clasic şi le consideră în mare parte îndreptăţite, mai transmite Agerpres.

„Ştiu că deja există revoltă în rândul cadrelor didactice, a ieşit şi sindicatul. (…) Desigur, trebuie să vedem, chiar dacă se face testarea într-o oră şi obligatoriu dimineaţa, şi atunci apar o serie de probleme, pentru că există diferenţe între şcolile mari şi şcolile mici. Una e să împarţi 1.000 de teste şi alta 100 sau 10 (…) Apoi e greu cu copiii mici, ce faci cu clasele profesionale care au practică la ora 8 şi trebuie să fie la fabrică?! (…) Unele cadre didactice spun că e dezgustător, că testarea nu intră în fişa postului. Alţii se revoltă pentru că, spre exemplu, au o singură oră de istorie pe săptămână şi în ora aia trebuie să facă testarea. Deci, sunt multe probleme, aşteptăm să se clarifice şi vom vedea cum se va aplica. Dar nu cred că o să fie simplu”, a mai spus inspectorul şcolar general.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Octavian, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Propunem introducerea unui nou obiect de studiu care să ne învețe cum să gestionăm gândurile și emoțiile, dar și training-uri pentru profesori ca să poată identifica cât mai devreme provocări legate de sănătatea mintală

O propunere legată de sănătatea mintală a copiilor a venit luni de la Octavian, în vârstă de 17 ani, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Copiii consideră sănătatea mintală ca fiind…
Vezi articolul

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul României vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Mihaela Nabăr: Vin tot mai mulți ucraineni care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state

World Vision România estimează că 20% dintre ucrainenii care vor intra pe teritoriul țării noastre vor rămâne aici pe termen mediu și lung. Organizația anunță într-un comunicat de presă că anticipează…
Vezi articolul