Plagiatorii care vor să scape nepedepsiți, protejați de majoritatea PSD-PNL-UDMR, acuză USR. Un proiect de eliminare a posibilității de renunțare voluntară la titlul de doctor – respins în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Propunerea legislativă a USR de modificare a Legii educaţiei naţionale prin care să fie interzisă renunţarea voluntară la titlul de doctor a primit, marţi, raport de respingere în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, precizează un comunicat al formaţiunii, citat de Agerpres, scrie G4Media.ro.

Proiectul prevedea abrogarea textelor din articolul 168 din Legea educaţiei naţionale potrivit cărora titularul unui titlu ştiinţific poate solicita renunţarea la acest titlu Ministerului Educaţiei, care ia act, printr-un ordin de renunţare, iar actul administrativ de constatare a titlului ştiinţific se anulează.

Iniţiatorii proiectului USR susţin că respingerea proiectului arată că „PSD şi PNL apără plagiatorii”.

Aceştia menţionează în comunicatul de presă că doar reprezentanţii USR au votat pentru iniţiativa legislativă, iar deputaţii celorlalte partide au invocat argumente conform cărora ar exista deja o iniţiativă cu prevederi contrare, că trebuie trase la răspundere şcolile doctorale, nu autorii sau că doctoratul este un drept câştigat la care se poate renunţa oricând.

Proiectul urmează să fie supus votului plenului Camerei şi, ulterior, Senatului, care este for decizional.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Vrem un site cu toate lucrarile de licenta/master/doctorat ale membrilor si simpatizantilor USR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un proiect de ordonanță de urgență care acordă gratuitate pe tren elevilor din Republica Moldova, care învață în România, în ziua alegerilor prezidențiale de la ei, pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor deși toți elevii au deja transportul gratuit prin lege

Un proiect de ordonanță de urgență care acordă gratuitate pe tren elevilor din Republica Moldova, care învață în România, pentru a merge în orașele în care sunt secții de votare,…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță o creștere cu aproape 20% a cazurilor de infectare în rândul elevilor, față de săptămâna trecută, până la 32 de mii / În rândul profesorilor și angajaților creșterea e de 14%

Ministrul Educației anunță o creștere cu aproape 20% a cazurilor de infectare în rândul elevilor, față de săptămâna trecută, până la 32.100, potrivit unei statistici publicate vineri seara. Datele sunt…
Vezi articolul

Asociația Elevilor din Constanța anunță că se extinde la nivel național, după ce a fost scoasă în afara legii educației Deca-Iohannis. Un prim demers – lansarea unui chestionar despre problemele cu transportul gratuit

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) anunță că se extinde la nivel național, potrivit unui comunicat remis Agerpres, după ce asociațiile județene ale elevilor au fost scoase în afara legii de…
Vezi articolul