Planuri-cadru 2025. Disciplină nouă pentru elevii de la real din clasa a XI-a, introdusă în curriculumul de specialitate: Discursuri multiple – literatură și științe

11.217 vizualizări
Elevii de clasa a XI-a de la real (matematică-informatică și științe ale naturii) vor avea o disciplină nouă și a fost inclusă în curriculumul de specialitate, potrivit noilor planuri-cadru pentru liceu, documente aprobate de ministrul Daniel David. Este vorba despre disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe” și are alocată o oră pe săptămână.

De menționat este faptul că această disciplină nu a apărut în proiectul de ordin pus în consultare publică luni, 16 iunie, de Ministerul Educației și Cercetării. Disciplina se găsește în forma aprobată a noilor planuri-cadru de ministrul Daniel David.

De când vor studia elevii de clasa a XI-a disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe”?

Art. 40 din actualul ordin prevede la alineatul 2: (4) În anul școlar 2028-2029, pentru clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, învățământ liceal, forma cu frecvență zi, se aplică planurile-cadru aprobate prin anexele nr. 2-38 ale prezentului ordin, iar pentru clasa a XII-a, învățământ liceal, forma cu frecvență zi, rămân în aplicare planurilecadru valabile în anul școlar 2024-2025.

Potrivit ordinului, disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe” are „caracter integrator, transdisciplinar, care să exploreze modurile diverse în care oamenii înțeleg și exprimă lumea: prin știință și literatură, prin limbaje de specialitate și tipuri diverse de discurs (narativ (ficțional, simbolic, emoțional), științific (rațional, logic, bazat pe dovezi), poetic, filosofic, jurnalistic, multimodal, produs de inteligența artificială etc.).

De asemenea, discursurile multiple se referă la coexistența și interacțiunea între limbajele disciplinare (literatură, știință, filosofie etc.) ca modalitate de integrare a abilităților din Profilul absolventului subsumate literației disciplinare și digitale.”

Plan-cadru matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a

Plan-cadru științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a

Ce este curriculumul de specialitate, potrivit Ministerului Educației

„În învățământul liceal, curriculumul de specialitate care va fi aplicat de unitatea de învățământ:

– are o componentă fixă și una flexilibă, astfel:

  • componenta fixă are la bază discipline/module de specialitate și alocări orare stabilite la nivel național, comune tuturor claselor;
  • componenta flexibilă include discipline/module de specialitate și alocări orare la decizia unității de învățământ, după caz în cadrul parteneriatelor dezvoltate de școală, printr-o ofertă dezvoltată a unui domeniu/unor domenii de competență în specializare (de exemplu, studiul extins/intensiv al unei discipline/unui grup de discipline);

– crește în relevanță de la an la an, având o pondere mai mare în clasele a XI-a și a XII-a față de cea asociată la clasele a IX-a și a X-a;

– după caz:

  • are ancore în disciplinele/modulele obligatorii, parte a trunchiului comun;
  • poate fi sprijinit/completat cu opționale de aprofundare, noi discipline sau poate fi valorizat din perspectivă integrată/interdisciplinară, prin oferta națională de opționale sau prin oferta unității de învățământ.”

„Programele școlare pentru disciplinele de specialitate, parte a CS, sunt elaborate de grupurile de lucru specifice, constituite la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Doar în situația învățământului liceal, filiera teoretică, CS este constituit atât dintr-un subsegment fix (CS fix), care cuprinde explicit o alocare orară pe disciplinele de specialitate, precum și dintr-un subsegment flexibil (CS flexibil), care prevede un buget de ore care să fie alocat disciplinelor de specialitate. Decizia de alocare a bugetului de ore pentru CS flexibil aparține unității de învățământ, care are autonomie curriculară pentru acest segment.

În condițiile în care o disciplină de specialitate face obiectul uneia/ambelor probe E ale examenului de bacalaureat, programa de examen va fi elaborată doar prin raportare la programele școlare corespunzătoare segmentelor obligatorii, CS fix și, după caz, TC, dar nu și la programa școlară corespunzătoare CS flexibil. Partea de CS flexibil nu poate face obiectul probelor cuprinse în examenul de bacalaureat.”

Citește și:
DOCUMENT Noile planuri-cadru de liceu care vor intra în vigoare cu clasa a IX-a în septembrie 2026

2 comments
  1. Inca o disciplina la real: „Discursuri multiple – literatură și științe”…..Probabil pentru cei mai multi elevi inca o ora de pierdut vremea. Se pare ca cei care lucreaza la curriculum nu cunosc realitatea din scoli. Elevii de la matematica informatica si stiintele naturii de la scolile bune (am sansa sa lucrez intr-o scoala de elita) au un proiect de viata bine conturat si nu dau doi bani pe disciplinele care nu ii ajuta sa performeze in cariera – n-o fi politically correct dar asta este realitatea. Si cine va preda aceasta disciplina ???!!!!! Eventual cei care nu au habar de stiinte dar carora le place sa vorbeasca despre ceea ce nu stiu – sport national in tara noastra.

    1. Disciplină la care VOR FI EVALUAȚI. Evident cu note doar de 10.

      Dar se scot orele de științe și matematică, pentru că ”la ce le trebuie astea în viață”.

      Mi-e silă de ministrul ăsta și de sfertodocții care-au ”elaborat” noile planuri cadru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Întâlnire Iohannis-Cîmpeanu la deschiderea anului școlar, ambii merg la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, de la ora 10 / Prima ieșire publică a Președintelui de la încheierea dezbaterilor pe contestatele proiecte de legi ale educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și președintele Klaus Iohannis se întâlnesc astăzi, 5 septembrie, la festivitatea de deschidere a cursurilor anului școlar 2022-2023 la Colegiul Național „George Moisil” din București. Este…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme Matematică – Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Descarcă cerințele primite de candidați la Mate-Info, Științe ale naturii, Tehnologic și Pedagogic și rezolvările

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la Matematică, probă obligatorie în funcție de profil, au fost publicate la ora 15:00 de Ministerul Educației. Candidații la sesiunea de toamnă…
Vezi articolul

Norma didactică pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal din anul școlar 2024-2025. Cererile se depun în perioada constituirii normei didactice și la începutul lunii septembrie –  proiect

Reducerea normei didactice de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se va aplica din anul școlar 2024-2025,…
Vezi articolul

BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de…
Vezi articolul