Elevii de clasa a XI-a de la real (matematică-informatică și științe ale naturii) vor avea o disciplină nouă și a fost inclusă în curriculumul de specialitate, potrivit noilor planuri-cadru pentru liceu, documente aprobate de ministrul Daniel David. Este vorba despre disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe” și are alocată o oră pe săptămână.
De menționat este faptul că această disciplină nu a apărut în proiectul de ordin pus în consultare publică luni, 16 iunie, de Ministerul Educației și Cercetării. Disciplina se găsește în forma aprobată a noilor planuri-cadru de ministrul Daniel David.
- Amintim că Ministerul Educației și Cercetării a publicat forma aprobată a noilor planuri-cadru pentru liceu, după ce ministrul Daniel David a anunțat vineri seara că a semnat ordinul de ministru. Este vorba despre Ordinul 4.350/20.06.2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi cu cele 37 de planuri pentru fiecare profil, filieră și specializare.
- Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.
De când vor studia elevii de clasa a XI-a disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe”?
Art. 40 din actualul ordin prevede la alineatul 2: (4) În anul școlar 2028-2029, pentru clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, învățământ liceal, forma cu frecvență zi, se aplică planurile-cadru aprobate prin anexele nr. 2-38 ale prezentului ordin, iar pentru clasa a XII-a, învățământ liceal, forma cu frecvență zi, rămân în aplicare planurilecadru valabile în anul școlar 2024-2025.
Potrivit ordinului, disciplina „Discursuri multiple – literatură și științe” are „caracter integrator, transdisciplinar, care să exploreze modurile diverse în care oamenii înțeleg și exprimă lumea: prin știință și literatură, prin limbaje de specialitate și tipuri diverse de discurs (narativ (ficțional, simbolic, emoțional), științific (rațional, logic, bazat pe dovezi), poetic, filosofic, jurnalistic, multimodal, produs de inteligența artificială etc.).
De asemenea, discursurile multiple se referă la coexistența și interacțiunea între limbajele disciplinare (literatură, știință, filosofie etc.) ca modalitate de integrare a abilităților din Profilul absolventului subsumate literației disciplinare și digitale.”
- Profesorii de limba și literatura română au protestat public față de tăierea a câte o oră pe săptămână din trunchiul comun la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a, în noile planuri-cadru pentru liceu. „Considerăm cu adevărat revoltător inducerea în eroare a opiniei publice prin declarații potrivit cărora «la nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic – niciuneia nu i s-au tăiat orele»”, spune Asociația Națională a Profesorilor de Limba și literatura română într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro.
Plan-cadru matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a
Plan-cadru științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a
Ce este curriculumul de specialitate, potrivit Ministerului Educației
„În învățământul liceal, curriculumul de specialitate care va fi aplicat de unitatea de învățământ:
– are o componentă fixă și una flexilibă, astfel:
- componenta fixă are la bază discipline/module de specialitate și alocări orare stabilite la nivel național, comune tuturor claselor;
- componenta flexibilă include discipline/module de specialitate și alocări orare la decizia unității de învățământ, după caz în cadrul parteneriatelor dezvoltate de școală, printr-o ofertă dezvoltată a unui domeniu/unor domenii de competență în specializare (de exemplu, studiul extins/intensiv al unei discipline/unui grup de discipline);
– crește în relevanță de la an la an, având o pondere mai mare în clasele a XI-a și a XII-a față de cea asociată la clasele a IX-a și a X-a;
– după caz:
- are ancore în disciplinele/modulele obligatorii, parte a trunchiului comun;
- poate fi sprijinit/completat cu opționale de aprofundare, noi discipline sau poate fi valorizat din perspectivă integrată/interdisciplinară, prin oferta națională de opționale sau prin oferta unității de învățământ.”
„Programele școlare pentru disciplinele de specialitate, parte a CS, sunt elaborate de grupurile de lucru specifice, constituite la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Doar în situația învățământului liceal, filiera teoretică, CS este constituit atât dintr-un subsegment fix (CS fix), care cuprinde explicit o alocare orară pe disciplinele de specialitate, precum și dintr-un subsegment flexibil (CS flexibil), care prevede un buget de ore care să fie alocat disciplinelor de specialitate. Decizia de alocare a bugetului de ore pentru CS flexibil aparține unității de învățământ, care are autonomie curriculară pentru acest segment.
În condițiile în care o disciplină de specialitate face obiectul uneia/ambelor probe E ale examenului de bacalaureat, programa de examen va fi elaborată doar prin raportare la programele școlare corespunzătoare segmentelor obligatorii, CS fix și, după caz, TC, dar nu și la programa școlară corespunzătoare CS flexibil. Partea de CS flexibil nu poate face obiectul probelor cuprinse în examenul de bacalaureat.”
2 comments
Inca o disciplina la real: „Discursuri multiple – literatură și științe”…..Probabil pentru cei mai multi elevi inca o ora de pierdut vremea. Se pare ca cei care lucreaza la curriculum nu cunosc realitatea din scoli. Elevii de la matematica informatica si stiintele naturii de la scolile bune (am sansa sa lucrez intr-o scoala de elita) au un proiect de viata bine conturat si nu dau doi bani pe disciplinele care nu ii ajuta sa performeze in cariera – n-o fi politically correct dar asta este realitatea. Si cine va preda aceasta disciplina ???!!!!! Eventual cei care nu au habar de stiinte dar carora le place sa vorbeasca despre ceea ce nu stiu – sport national in tara noastra.
Disciplină la care VOR FI EVALUAȚI. Evident cu note doar de 10.
Dar se scot orele de științe și matematică, pentru că ”la ce le trebuie astea în viață”.
Mi-e silă de ministrul ăsta și de sfertodocții care-au ”elaborat” noile planuri cadru.