Planuri-cadru 2025. Educația antreprenorială nu va fi disciplină separată la liceu, dar va fi inclusă ca unități de învățare în trunchiul comun prin științele economice, spune ministrul Daniel David / Apel al profesorilor din Suceava

[jp_post_view]
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Educația antreprenorială nu va fi introdusă ca disciplină separată în noile planuri-cadru de liceu, dar va fi inclusă ca unitate de învățare în cadrul disciplinelor economice, a declarat joi ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o sesiune live pe Facebook de răspunsuri la întrebările publicului.
  • În prezent, elevii de clasa a X-a studiază potrivit planurilor-cadru de liceu în vigoare din 2009 o oră pe săptămână de „Educație antreprenorială”, din aria disciplinelor socio-umane, pe lângă Psihologie. În proiectele de planuri-cadru de liceu pentru elevii care intră clasa a IX-a în 2026, puse în dezbatere până pe 6 martie, Educația antreprenorială nu se mai regăsește ca disciplină.

„Altă întrebare este legată de educația antreprenorială și, cum am mai răspuns, cred că și săptămâna trecută, educația antreprenorială este importantă, dar nu, n-avem cum s-o prindem din nou ca disciplină separată. Ea este prinsă ca unitate de învățare și vor fi atâtea unități de învățare câte trebuie în zona disciplinei legate de științele economice”, a spus oficialul.

  • De menționat că nu este clar care este „disciplina legată de științele economice” din viitoarele planuri-cadru, cel mai probabil fiind una din schimbările la proiectele de planuri-cadru suferite în timpul dezbaterii publice.

Potrivit acestuia, la elaborarea programelor școlare se va avea în vedere ca mai multe unități de învățare să fie explicit denumite „educație antreprenorială”, astfel încât subiectul să fie prezent în cadrul trunchiului comun: „Când vom lucra la programe, voi avea grijă ca mai multe unități de învățare să fie efectiv numite educația antreprenorială, astfel încât să o acoperim prin trunchiul comun”.

„După aceea, din nou, educația antreprenorială este una dintre cele trei discipline care va fi ofertată, ca să spun așa, copiilor, de către școală, urmând ca aceștia să o aleagă sau nu și în funcție de cum se vor proiecta în această direcție. Practic se va regăsi și în trunchiul comun și este printre cele trei discipline care se vor vedea și care vor fi aduse în atenția copiilor dacă vor dori să le aleagă”, a completat ministrul.

Apel al profesorilor din Suceava pentru păstrarea disciplinei

În același timp, profesorii de discipline socio-umane din județul Suceava au trimis un memoriu la ministrul Daniel David pentru păstrarea disciplinei, primit pe adresa redacției.

Profesorii care predau discipline socio-umane susțin că educația antreprenorială trebuie să fie inclusă în trunchiul comun al planurilor-cadru pentru liceu, argumentând că „competența antreprenorială este o competență-cheie care trebuie dobândită în cadrul unei discipline distincte” și că „în actuala propunere de planuri-cadru, educația antreprenorială nu este prevăzută ca disciplină distinctă, ci doar ca temă integrată”. Aceștia subliniază că, pentru a avea un impact real asupra dezvoltării economice și sociale a elevilor, disciplina ar trebui să fie „obligatorie pentru toți elevii ca disciplină de pregătire care sprijină profilul și specializarea”, menționând că actualele planuri-cadru nu oferă această garanție.

De asemenea, profesorii din cadrul Consiliului Consultativ al disciplinelor socio-umane din ISJ Suceava cer ca educația antreprenorială să fie recunoscută ca o disciplină cu statut clar în curriculum și să beneficieze de „o programă școlară prin oferta națională de CDEOS (curriculum la decizia elevului din decizia școlii – n. red.)”. Aceștia afirmă că „formarea competențelor antreprenoriale nu poate fi realizată eficient în cadrul altor discipline precum Consiliere și orientare, Om și societate sau Economie aplicată” și că „o abordare integrată în aceste discipline ar afecta formarea competențelor specifice acestora, supraîncărcând programele școlare”. În plus, profesorii subliniază existența „resursei umane calificate” pentru predarea acestei discipline, avertizând că excluderea sa din planurile-cadru ar putea duce la „restrângeri de activitate pentru profesorii specializați”.

  • DOCUMENT DESCARCĂ Memoriul profesorilor de socio-umane – ISJ Suceava:


8 comments
  1. Orele de educație antreprenoriala sunt susținute de profesori cu studii de specialitate economica sau cei care au urmat cursuri de reconversie profesionala în cadru facultăților cu profil economic. Centralizatorul disciplinelor socio-umane indica clar ce studii trebuie sa aibă profesorii care predau educație antreprenoriala

  2. Istoria și geografia sunt exagerat de mult impuse că materii de baza, și au beneficiat de ore în TC dintotdeauna și totuși gradul de incultura și analfabetism funcțional e maxim. Dacă sunt importante, unde este eficienta lor? Acești tineri au nevoie de competențe care să îi ajute să se integreze în societate, să facă față schimbărilor economice majore. Educația economico-financiară, informatica, gândirea critică, o incursiune în literatura și istoria universală, o istorie a religiilor lumii, artă, desen, coregrafie, dezbatere, acestea ar trebui cuprinse pentru o adevărată cultură generală. Dansează manele dar la liceu nu au nici măcar un semestru un opțional despre dans, despre mișcarea corpului, măcar la orele de sport. Aceste schimbări nu par în avantajul copiilor, ci făcute să nu explodeze sistemul. Nu vor aduce nimic real, decât haos, incertitudinea zilei de mâine, obedienta și stres.

  3. Pe de altă parte, sunt profesori de economie cu studii de specialitate, ei doar sunt concurati neloial de filosofi. Filosofii pot preda de toate, dar profesorii absolvenți ai facultății de economie teoretică și aplicată (lumea nu știe ca există așa ceva) nu pot preda disciplinele filosofilor,de peste 30 de ani nu se mai separa apele.
    Dacă se introduce antreprenoriala ca unitate de invatare în trunchiul comun, sa se facă doar cu o condiție:disciplina economie sa se studieze pe parcursul a doi ani de studiu(in clasa a X-a sectiunea de microeconomie, in clasa a XI-a ⁰cea de macroeconomie), adică sa se dubleze numărul orelor alocate.

  4. Profesorii de socio-umane, in mare parte, nu sunt absolventi de stiinte economice, ci de psihologie, filosofie, sociologie, etc. Nu stăpânesc stiintele economice dar au pretenția sa le predea, sa invete copii despre afaceri, cand nu au cunostintele de specialitate. Dar orele sunt bune si banii sunt buni!

    1. Absolut corect!

  5. Încă o mostra de pricepere: la care alte discipline socio umane, domnule ministru -psiholog? Face profesorul de Logica si Educație Antreprenorială la standarde de calitate? Sau poate cei de sociologie, psihologie, filosofie? Chiar nu pricepeți ca nu se poate? Teoretic, da! Și azi fac antreprenoriala profesori de religie, istorie, etc! Ca doar ne pricepem la toate! Dar finalitatea? Parca era elevul principalul beneficiar al schimbărilor? Nu vi se pare ca nu prea se potrivesc lucrurile? Doar un lipsit de pricepere poate gindi ca intr_o singura ora de Economie se pot înghesui și noțiuni de Antreprenoriala și bazele Economiei și ceva Educație Financiara! Competenta antreprenoriala rămâne clar de izbeliște! Doar bifam ca o facem! Ca multe altele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Mihai Istrate, și adjunctele Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu au fost demiși din funcții de ministrul Educației după nereguli grave descoperite de corpul de control – surse

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, i-a demis din funcție pe inspectorul școlar general Mihai Istrate și inspectoarele școlare generale adjuncte, Adriana-Cristina Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu, de la Inspectoratul…
Vezi articolul

Jocul furiei ar trebui să înceteze. Tinerii vor fi cei care vor deconta acest monstruos accident istoric – mesajul profesorului Liviu Papadima către studenții săi de la Facultatea de Litere, după primul tur al alegerilor prezidențiale

Apel la responsabilitate din partea profesorului universitar Liviu Papadima de la Facultatea de Litere a Universității din București. Acesta a reacționat la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024,…
Vezi articolul

BREAKING „Nu am agreat eliminarea prevederii privind salarizarea din legea Educației”, spune liderul FSE, Marius Nistor, după ce Ligia Deca a declarat de la Guvern că sindicatele au agreat eliminarea

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că „nu poate fi vorba despre a agrea eliminarea din proiectul legii Învățământului Preuniversitar a prevederii referitoare la salariul…
Vezi articolul

Noua Politehnica București, formată după fuziunea cu Universitatea din Pitești, își începe activitatea didactică în noua formulă începând cu anul universitar 2023-2024 – legea de înființare a fost publicată în Monitorul Oficial

Noua Universitate Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, înființată prin fuziunea Universității Politehnica din București cu Universitatea din Pitești, își va începe activitățile didactică în noua formulă începând cu…
Vezi articolul

VIDEO Bianca, o tânără de 19 ani, despre cum se pot implica tinerii în procesul electoral al alegerilor din Uniunea Europeană în 2024: Dacă fiecare gândește că nu poate face diferența, la final o să ne adunăm și chiar nu o să putem face diferența

În contextul alegerilor europarlamentare din 2024, tinerii au cel puțin trei căi de a se implica în procesul electoral, dincolo de votul propriu-zis și pot genera o nouă direcție în…
Vezi articolul