Planurile-cadru propuse pentru liceu sunt „extrem de atractive”, a afirmat Cosmina Oros, inspector șef adjunct la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, într-o dezbatere organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) marți, 4 martie. „Mi se par un construct foarte interesant, pentru că flexibilizează curricula, pentru că oferă elevului posibilitatea să se antreneze în actul alegerii, pentru că oferă parcursuri educaționale particularizate, pentru că dezvoltă competențele beneficiarilor exact în direcția în care ei sunt interesați”, a declarat aceasta.
Oros a atras atenția asupra dificultăților de implementare a noilor planuri-cadru din cauza diferențelor de abordare în rândul profesorilor și directorilor din licee. „Problema este că avem colegi directori care pe de o parte sunt extrem de creativi, sunt extrem de inovativi, extrem de conectați la nou, care doresc să implementeze, să inoveze, să piloteze. Dar pe de altă parte știm cu toții că avem colegi directori care sunt extrem de rigizi. De asemenea, avem colegi profesori care, vrem sau nu să acceptăm acest lucru, sunt extrem de inerți”.
Aceasta a subliniat că actuala generație de profesori a fost cea care a aplicat reformele din ultimele decenii, însă rezultatele nu au fost cele dorite: „Problema este că noi aici suntem generația profesorilor care am terminat facultatea după 1989. Deci noi cei de aici din sală am făcut reformele în perioada asta. Noi suntem cei care am reformat învățământul așa cum ni s-a spus. Poate uneori nu ne-a plăcut cântecul pe care a trebuit să jucăm, dar l-am jucat. Și cred că ne-am aliniat și pentru că am crezut în forța aceasta educației, am făcut-o până la capăt. Nu știu cât de bine, se pare că n-a fost foarte bine”.
Un punct sensibil abordat a fost cel al reducerii numărului de ore la limba și literatura română: „Pentru noi este dureros că a devenit din mai multe ore mai puține. Pe de altă parte, vă înțeleg, trebuia să tăiați de undeva, de unde să tai? de unde e, iar la noi erau.” În acest context, inspectorul a subliniat și dificultățile din învățământul tehnologic: „Vă mărturisesc că este singurul aspect care pe mine în acest moment mă îngrijorează, pentru că știm cu toții care este calitatea copiilor și care sunt competențele elevilor care intră în clasa a IX-a la licee tehnologice. Este un aspect care pe mine personal mă îngrijorează. Știm cu toții. Nu cred că e cazul să dezvolt”.
În finalul intervenției sale, Cosmina Oros a lansat o întrebare retorică despre direcția reformei educaționale: „Schimbăm forma, dar ce se întâmplă cu fondul? Cred că e foarte important să ne gândim la fond și cred că în fond e problema și nu neapărat forma, care, repet, din punctul meu de vedere, este un construct extrem, extrem de interesant”.
A patra dezbatere publică despre planurile-cadru de liceu 2025 a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, pe 4 martie.
Declarații din dezbaterea de la Timișoara:
Redăm integral intervenția Cosminei Oros la dezbaterea de pe 4 martie – video mai jos în articol:
„Planurile-cadru care au fost propuse sunt extrem de atractive, dragi colegi din minister, mie mi se par extrem de atractive și sunt profesor de limbă română și pedagogie.
Mi se par un construct foarte interesant, pentru că flexibilizează curricula, pentru că oferă elevului posibilitatea să se antreneze în actul alegerii, pentru că oferă parcursuri educaționale particularizate, pentru că dezvoltă competențele beneficiarilor exact în direcția în care ei sunt interesați. Tocmai de aceea, după cum bine ați văzut în această sală, astăzi sunt deja câțiva colegi director, printre care stimata doamnă Bociu, care v-au arătat că în liceul dumneaei acest construct poate funcționa cu succes. Eu asta am înțeles, doamna Boșiu, din ce ați spus dumneavoastră. Problema este că noi nu trăim într-un context ideal. Problema este că avem colegi directori care pe de o parte sunt extrem de creativi, sunt extrem de inovativi, extrem de conectați la nou, care doresc să implementeze, să inoveze, să piloteze. Dar pe de altă parte știm cu toții că avem colegi directori care sunt extrem de rigizi.
De asemenea, avem colegi profesori care, vrem sau nu să acceptăm acest lucru, sunt extrem de inerți. Problema este că noi aici suntem generația profesorilor care am terminat facultatea după 1989. Deci noi cei de aici din sală am făcut reformele în perioada asta. Noi suntem cei care am reformat învățământul așa cum ni s-a spus. Poate uneori nu ne-a plăcut cântecul pe care a trebuit să jucăm, dar l-am jucat. Și cred că ne-am aliniat și pentru că am crezut în forța aceasta educației, am făcut-o până la capăt. Nu știu cât de bine, se pare că n-a fost foarte bine. Poate că modelul propus nu a fost cel mai bun. Sigur că este nevoie de o schimbare. Totuși, schimbarea o veți face cu noi și este foarte important să înțelegeți că trebuie să ne schimbăm și noi – aici este foarte important și nu știu, stimați colegi, mai suntem capabili de schimbare? Eu sper că da, eu sunt optimistă încă.
Pe de altă parte, avem părinții: părinții care unii dintre ei sunt ancorați într-un tradiționalism aș spune chiar bolnăvicios, alții care sunt ancorați într-un post-modernism apocaliptic, apoteotic. Și mai avem, de asemenea, minunații noștri elevi care au fost minunați de când e lumea și pământul, pentru că minunați ne-au fost toți, indiferent de generații. Și ce este minunat la acești copii este că ne-au obligat să ne conectăm la spiritul veacului și ne-au obligat să fim cumva coerenți cu ceea ce se întâmplă în vremurile pe care ei le-au traversat. Și cred că din punctul ăsta de vedere, pentru ceea ce noi suntem profesori ar trebui să le mulțumim elevilor noștri pentru că ne-au obligat să ne modelăm și să ne remodelăm și să fim mereu alții decât am fost probabil cu generații în urmă.
Și iată că am ajuns la finalul analizei mele pe partenerii implicați în educație. Mi s-a părut foarte interesant felul în care ați abordat profilul. Este foarte clar că profilurile acestea pe care ni le-ați prezentat au nucleu, că pe această structură dură urmează să se construiască în funcție de dorințele personale, de abilități, de competențe de viață și așa mai departe – competențele care vizează viața profesională. Și acuma vin la studiul limbii și literaturii române, care evident că pentru noi este dureros că a devenit din mai multe ore mai puține. Pe de altă parte, vă înțeleg, trebuia să tăiați de undeva, de unde să tai? de unde e, iar la noi erau. Pe de altă parte, vorbeam cu colegii mei și mă gândeam că dacă noi am fi mai dinamici și dacă noi am fi mai interesanți și dacă noi am înțelege ce înseamnă de fapt studiul limbii și literaturii române, poate că s-ar alege acele CDEOȘ (discipline din curriculum la deciza elevului din oferta școlii – n. red.).
Deci s-ar putea ca problema să fie și la noi, poate nu reușim să-i captăm, poate trebuie să mai facem niște exerciții de remodelare. Iar în ceea ce privește limba și literatura română de la tehnologic, vă mărturisesc că este singurul aspect care pe mine în acest moment mă îngrijorează, pentru că știm cu toții care este calitatea copiilor și care sunt competențele elevilor care intră în clasa a IX-a la licee tehnologice. Este un aspect care pe mine personal mă îngrijorează. Știm cu toții. Nu cred că e cazul să dezvolt.
Și vin la durerile profesorilor latiniști, despre care cu siguranță că știți deja că ați tot auzit despre ei. Vă mărturisesc că am discutat cu dumnealor, că suntem de acord cu toate punctele de vedere exprimate anterior, în dezbaterile pe care foarte cuminți le-am ascultat și am luat seama la ce s-a spus acolo, motiv pentru care voi formula o ultimă întrebare pe care n-am să v-o transmit prin doamna inspector general, ci mi-aș dori să devină să rămână retorică: schimbăm forma, dar ce se întâmplă cu fondul? Cred că e foarte important să ne gândim la fond și cred că în fond e problema și nu neapărat forma, care, repet, din punctul meu de vedere, este un construct extrem, extrem de interesant”.
Redacția
Alexa Stănescu
R.P.
4 comments
Doar când mă uit la privirea ei… 😁😁😁
Inert este ISJ Timiș.
Prea multe jocuri de cuvinte pentru o dezbatere foarte serioasă și, din nefericire, în mare parte ineficientă, care îndreaptă învățământul liceal către un teritoriu incert și puțin explorat. Intervenția aceasta oscilează între extreme, fie aprecieri fără măsură, proprii celor din ierarhia administrativă, planuri-cadru „extrem de atractive”, „construct foarte, foarte interesant”, dedicat „celor „extrem de creativi, […] extrem de inovativi, extrem de conectați la nou”, fie temeri pentru „un postmodernism apocaliptic, apoteotic”, acestea atribuite celor încă sceptici, „colegi directori care sunt extrem de rigizi”, „profesori extrem de inerți” și „părinții, care unii dintre ei sunt ancorați într-un tradiționalism aș spune chiar bolnăvicios”.
Sintagme desprinse parcă dintr-un raport de inspecție, nici acolo adecvate. Între cele două categorii implicate în aceste decizii se află elevii: „este minunat la acești copii este că ne-au obligat să ne conectăm la spiritul veacului și ne-au obligat să fim cumva coerenți cu ceea ce se întâmplă în vremurile pe care ei le-au traversat”, elevi care, încă o dată „ne-au obligat să ne modelăm și să ne remodelăm și să fim mereu alții decât am fost probabil cu generații în urmă”.
Iar pe acest fond de fericire generală, o mică „suferință” ar fi numai cu limba română, căreia, fără niciun pic de penibil sentiment de jenă la scară națională, autorii planurilor-cadru i-au rezervat numai 2 (două) ore la ultimele clase de liceu, luându-i-se o oră și de la clasa a IX-a! Cum nu se mai întâmplă nicăieri cu limba maternă/națională, în nicio țară din Europa și nici din SUA până în Noua Zeelandă. Și cum se perorează frecvent că disciplina didactică cea mai expusă analfabetismului funcțional este limba și literatura română.
Această situație a fost ignorată aproape cu totul în dezbaterile publice de până acum. Dimpotrivă, o neonorabilă, regretabilă defensivă s-a înregistrat chiar din partea profesorilor de limba română. Numai la Iași s-a pledat cu fermitate pentru limba și literatura română. Și la Timișoara s-a făcut această surprinzătoare afirmație: „Pe de altă parte, vă înțeleg, trebuia să tăiați de undeva, de unde să tai? De unde e, iar la noi erau.”.
Aș vrea să cred că aceste enunțuri conțin, totuși, o subtilă ironie. Prea puțin însă, de la nivel de județ, încât, într-un verbiaj neabătut de explicații pe aceeași temă, autorii acestei decizii să poată constata că aici este o IMPARDONABILĂ GREȘEALĂ.
asta nu e o declarație buna pt judet …că s inerți….