Planuri-cadru liceu 2025. La vocațional, reducerea orelor afectează semnificativ normele didactice, cu scăderi estimate de până la 50% la unele discipline, semnalează într-un newsletter sindicatele FSLI ale profesorilor 

6.946 de vizualizări
Foto: © Zorandim | Dreamstime.com
Reducerea orelor afectează semnificativ normele didactice, cu scăderi estimate de până la 50% la unele discipline, referitor la proiectele cu noile planuri-cadru 2025, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Acest lucru amenință stabilitatea locurilor de muncă ale profesorilor, după cum se arată în document.

Referitor la proiectele cu planurile-cadru pentru liceu 2025, filiera vocațională, aspectele semnalate de reprezentanții profesorilor sunt următoarele, conform documentului FSLI:

  • Eliminarea sau reducerea orelor pentru discipline precum Matematică, Istorie, Geografie, Limbă și literatură română, Educație muzicală și Educație plastică la clasele a XI-a și a XII-a afectează grav formarea competențelor-cheie ale elevilor, în special la profilul pedagogic.
  • Lipsa acestor discipline în anii terminali compromite pregătirea viitorilor educatori și învățători, care nu vor putea transmite corect și creativ cunoștințele către preșcolari și școlari mici.
  • Introducerea multor discipline noi în CDEOȘ ridică probleme privind resursa umană calificată și necesită investiții majore în formare, existând riscul unei predări superficiale.
  • Schimbările frecvente ale opționalelor pot destabiliza încadrările didactice și pot genera incertitudine profesională, completări de normă sau restrângeri de activitate.
  • Reducerea orelor afectează semnificativ normele didactice, cu scăderi estimate de până la 50% la unele discipline, ceea ce amenință stabilitatea locurilor de muncă ale profesorilor.”

Conform unui document al Ministerului Educației și Cercetării, la filiera vocațională, diminuarea de norme este încadrabilă între 0,32 și aproximativ 60 de norme, reprezentând un procentaj cuprins între 0,01% și 1,61% (valori raportate la situația actuală, maxim/minim).

La sfârșitul lunii februarie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că numărul de norme didactice va crește prin noile planuri-cadru 2025. „Conform legii pe care o avem în domeniu, norma didactică nu este stabilită doar prin ore de predare. Pot fi și alte activități de consolidare, remediale sau alte activități pe care le permite legea”, a spus ministrul.

Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București, a spus, referitor la proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025, că a făcut un proiect de încadrare pentru catedra de matematică: „Am făcut, pe 4 ani de zile, un proiect de încadrare pentru colegii mei. Suntem patru profesori titulari. Din patru profesori titulari, vom mai fi 3,7”. Declarațiile au fost făcute la o dezbatere privind viitoarele planuri-cadru pentru învățământul liceal, eveniment organizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ miercuri, 5 martie, la Colegiul Național „Sf. Sava“.

Informații de context

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a încurajat toți profesorii prezenți la dezbaterea publică de la Iași să își imagineze școala în care predau prin prisma planurilor noilor planuri-cadru, după cum a scris Edupedu.ro.

  • „Vă rog, veniți cu analize, cu simulări, cu propuneri noi, astfel încât în final să avem proiecte de planuri-cadru care să fie larg acceptate de sistem, și de elevi, și de părinți, și de profesori, și de autoritățile locale, și de mediul social, economic”, a îndemnat acesta.

În cadrul dezbaterii cu elevii și profesorii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București cu privire la proiectele de planuri-cadru pentru liceu, ministrul a susținut că estimările arată că numărul de norme „per sistem” va crește.

La prezentarea raportului săptămânal, Daniel David a declarat că „norma didactică nu este stabilită doar prin ore de predare. Pot fi și alte activități de consolidare, remediale sau alte activități pe care le permite legea”.

Potrivit Legii 198/2023, norma didactică, adică numărul de ore dedicat activităților didactice de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, se stabilește respectând articolul 207, alineatul 4:

  • „18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile de educaţie extraşcolară, care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;
  • 14 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit şi care desfăşoară activitate de mentorat;
  • 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;
  • 20 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat”.

De precizat, profesorii care au vechime de peste 25 de ani și grad didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal.

Cât despre prevederea din legea menționată, conform căreia profesorilor cu vechime mai mare de 15 ani și grad didactic Ii se reduce norma, intrarea în vigoare a acesteia a fost amânată.

Informații de context

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost lansate în dezbatere publică vineri seară, 31 ianuarie, și până pe 6 martie. Ele prevăd noile scheme după care liceele își construiesc orarele pentru elevi și profesori. Proiectul de reformă curriculară a stârnit reacții din partea profesorilor și specialiștilor în educație, care contestă unele dintre modificările propuse. Principalele nemulțumiri se referă la reducerea numărului de ore pentru o serie de discipline și reducerea unora dintre ele la statutul de discipline opționale.

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat, în cadrul evenimentului de lansare a raportului național de alfabetizare matematică din România, că discuțiile privind noile planuri-cadru ar trebui să meargă în altă direcție, nu în cea a numărului de ore și discipline. Acesta a precizat că dorește ca accentul să fie pus pe modul în care disciplinele vor fi predate.

Totodată, ministrul i-a încurajat pe toți cei implicați în educație să aibă o contribuție la aceste documente și a garantat că părerile tuturor vor fi ascultate.

  • „Numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către Minister, ci au un cuvânt mai important de spus și școala (curriculum de specialitate flexibil) și elevul (CDEOȘ)! Prin această descentralizare încurajăm performanța, pentru a se păstra sau chiar a se crește numărul actual de ore la anumite discipline.”, a transmis acesta.

La începutul lunii februarie, Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației la acea vreme, a tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care propunerile de modificare a planurilor-cadru trebuie făcute. „O propunere constructivă nu este «Vreau mai multe ore de disciplina X». O propunere constructivă este «Uitați, acesta este planul cadru de la filiera, profilul, specializarea X. Aici, la disciplină X, aș vrea mai mult ora cutare, considerând că merită să încărcăm programul elevilor cu o oră în plus pe săptămână» sau explicând că poate există o altă disciplină căreia noi i-am dat un rol mai important”, a subliniat el.

Foto: © Zorandim | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Daniel David: Norma didactică nu este stabilită doar prin ore de predare. Pot fi și alte activități de consolidare, remediale sau alte activități pe care le permite legea. Prin noile planuri-cadru, practic, numărul de norme în sistem crește
Ministrul Daniel David: Per sistem, numărul de norme didactice va crește după introducerea noilor planuri-cadru pentru liceu / Se va schimba finanțarea învățământului? „Da”, spune oficialul
Planuri-cadru 2025. Gina Müller, profesoară de matematică la Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu” din București: Am făcut un proiect de încadrare pentru colegii mei. Suntem patru profesori titulari și vom mai fi 3,7
Constantin Ciofu, directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău: Am făcut un calcul pe școală și la disciplinele de cultură generală dispar 6,09 norme în 4 ani, pe noile propuneri de planuri-cadru / Dacă într-o școală înseamnă 11%, cred că peste 5.000 de norme vor dispărea la nivel național. Oamenii pleacă
Impactul noilor planuri-cadru asupra profesorilor. Daniel David: Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați / Gabriel Vrînceanu: Abia de la clasele XI-XII să apară schimbări. Există posibilitatea de a face o recalificare, o formare care să-ți asigure un supliment de ore


2 comments
  1. Acest ministru nu are habar de nimic despre înv. preuniversitar. Activitatea lui e doar un PR foarte prost, un amalgam de pseudoanalize. Daca îl iei la puricat, e gol. Un ultim exemplu, cum poți să vii tu, ca autoritate supremă, să spui că va crește numărul de norme prin …”remediale”; în norma NU intra programe remediale???!!!oameni buni, „împăratul e gol”!

  2. E ok dar sa ne dea și noua salariul pe un an și sa ne trimita acasă așa cum s-a făcut și în alte părți. Eu sper ca aceste schimbări vor fi benefice pentru copii dar realitatea este alta.Va fi jale.Ne vom întoarce în timp,va fi un regres groaznic:ei practic nu vor ști sa facă nimic si vor fi plătiți și mai prost și nici nu cred ca ii va angaja cineva.Va fi foarte greu de ei.Toata lumea se va bucura ca vom rămâne noi fără posturi dar asta va fi singura lor bucurie, și aceasta amară ,pentru că noi ne vom găsi altceva poate chiar mai bine plătit iar ei vor fi vai de mama lor.Si la cât de deștepți sunt si-au facut-o cu mana lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Mai trebuiau făcute măriri la început de an, undeva în jur de 20-30% pentru a atinge nivelul salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți. E momentul să înțelegem că educația are nevoie de ajutor, pentru că nu mai avem profesori în școli suficient de mulți și suficient de buni

Majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcută cât mai curând, în special pentru profesorii debutanți, pentru a face profesia atractivă și a asigura calitatea actului educațional, a explicat ministrul Educației și…
Vezi articolul

Ministerul Educației vrea ca elevii care au obținut premii la concursurile naționale recunoscute de minister să aibă loc asigurat la buget, fără admitere, la orice program de studii. Reprezentanții studenților: Considerăm că extinderea acestei reguli la concursurile naționale depășește cadrul legal și este inoportună

Studenții semnalează că Ministerul Educației vrea ca toți elevii care iau premii, la concursurile recunoscute oficial, să aibă automat un loc asigurat la buget, la facultate, fără admitere, la orice…
Vezi articolul

Parlamentul a votat mai mulți angajați și salarii cu până la 50% mai mari la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de lefuri și după ce Guvernul a adoptat reduceri de cheltuieli

Camera Deputaților a votat, marți, creșterea numărului de angajați și o majorare cu până la 50% a salariului pentru o parte din angajații de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM),…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ transmit profesorilor că este esențial ca, în data de 8 septembrie, să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026: Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice

Sindicatele profesorilor au transmis ca membrii de sindicat și toți salariații din educație să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026, potrivit unui document ajuns în…
Vezi articolul

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, a fost propusă de secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, în cadrul…
Vezi articolul