Politicile de sprijin pentru școlile private primesc sprijin masiv sub noua Administrație Trump, care taie din sprijinul federal pentru educația publică – analiză EdWeek

473 de vizualizări
Foto: EPA/ Jim Lo Scalzo via AGERPRES
Președintele american Donald Trump, care și-a exprimat de începutul celui de-al doilea său mandat dorința de a diminua rolul federal în educația publică, a adoptat o serie de măsuri ce dovedesc un sprijin substanțial pentru învățământul privat, arată o analiză a publicației de specialitate Education Week. O țintă predilectă a acestui sprijin e reprezentată de politicile de folosire a fondurilor publice pentru familiile ce doresc să apeleze la educație privată.
  • Potrivit sursei citate, în opt ani de mandat Trump, Departamentul Educației a emis mai multe îndrumări ce încurajează statele americane să folosească fonduri federale pentru a promova opțiunea studiilor private. Între altele, instituția a alocat sute de milioane de dolari în școli de tip charter sau federale, într-o perioadă în care a propus tăieri în mai toate celelalte domenii în care acest departament deține autoritate.

Concomitent, republicanii au promovat, în Congres, un program federal de sprijin fiscal pentru susținerea unor burse, program care, arată EdWeek, ar putea transfera sume fără precedent din banii contribuabililor către școlile private. Publicația citată descrie aceste măsuri drept „cel mai agresiv efort” al guvernului federal pentru a susține cu fonduri publice opțiunea familiilor de a apela la școli private.

Iar acest lucru se petrece în defavoarea îmbunătățirii condițiilor din școlile publice, arată EdWeek, citându-l pe Jon Valant, director în cadrul organizației de cercetare Brookings Institution.

  • Potrivit sursei citate, în acest moment în SUA există 19 state ce oferă programe ce permit folosirea fondurilor publice pentru larg acces al elevilor în școli private, față de zero în urmă cu 3 ani. Tema a fost promovată și în primul mandat Trump, însă a rămas un subiect discutat strict la nivel statal până când Trump a revenit la Casa Albă la începutul acestui an. 

Beneficiare sunt și școlile de tip charter, în care, spre deosebire de cele din rețeaua publică, autonomia este mai mare, iar decizia aparține în mult mai mare măsură comunității locale, părinților și profesorilor. În cazul acestor școli și programe, analiza citată arată că, după alocări inițiale de circa 60 de milioane de dolari, ce s-au suprapus cu tăierea unor fonduri alocate anterior pentru promovarea diversității și echității, acum finanțarea este mult mai amplă. În septembrie, arată EdWeek, Departamentul Educației a anunțat 500 de milioane de dolari pentru programele de tip charter.

Citește și:
Un judecător federal din SUA a blocat ordinul executiv al administrației Trump de desființare a departamentului de Educație și cere reangajarea celor peste 1.300 de angajați concediați în luna martie
Administrația Trump vrea să taie 12 miliarde de dolari din Bugetul Educației și comasează programele de tip after-school. 1,4 milioane de elevi din medii dezavantajate ar putea rămâne fără sprijin educațional și masă după școală


5 comments
  1. ma gandeam la ce planuieste bolojan taind banii educatiei la stat.

    1. Păi, de ce crezi că nu s-au dat bani pentru educație? Asta se urmărește: privatizarea învățământului. Un lucru bun pentru că voi, profesorii nu veți mai avea zile libere și vacanțe cu nemiluita. Veți munci, 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână și veți avea 21 de zile de concediu, ca orice om normal. Degeaba jeliți, vă lamentați și faceți ca trenu-n gară la Ciulnița. Gata, s-au terminat privilegiile. Numai faceți pe victimele, că înainte de ăia din guvern, voi sunteți primii care ați distrus învățământul. Susțin privatizarea învățământului românesc de stat!!!

      1. Oana M, da’ limitată mai ești! Mai schimbă textele, nici măcar nu știi să fii originală în insulte și amenințări! Dacă îți dau replica este pentru că mă relaxez la gândul că o să mai faci ceva spume la gură…

      2. Ce IQ de veveriță! La privat elevii n-au vacante? Prin urmare și profesorii?

        1. Au vacanțe, dar metoda de predare este mult mai diferită decât cea de la stat. La stat, profesorii puturoși fac dictare din manual, ca să scape mai repede și să plece acasă, pe când la privat, se pune accentul pe învățare practică, cu exemple din viața reală. La privat se face economie, la nivelul fiecărui an de învățământ, pe când la stat, nu. La stat, profesorii știu doar să se plângă, că muncesc mult pe salarii mici, când de fapt și de drept, munca nu i-a omorât prea mult. Prefer să plătesc 8000€ pe an, decât să îmi mai duc o zi, la stat, de aceea susțin privatizarea învățământului românesc. Cine are bani pentru educația copilului, dă acești bani, cine nu, ghinion! Avem nevoie și de menajere și de oameni care să facă munca de jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, susține că datorită mesajului lui cu lista institutelor de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră” a început evaluarea acestor institute / Procedura era prevăzută de peste un an, a fost promovată luni de zile de ministrul David și a fost anunțată oficial pe 30 mai / USR: „cercetarea merită respect”

Deputatul USR Claudiu Năsui, care a stârnit un val de discuții după ce, luni, a publicat o listă cu institutele de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră”, în contextul discuțiilor despre…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Informatică 2024 s-a încheiat pentru elevii de gimnaziu. Descarcă subiectele și baremele / Problemele de la proba de baraj pentru calificarea în lotul național și lista elevilor calificați

Elevii participanți la etapa națională a ONI 2024 – Olimpiada Națională de Informatică pentru gimnaziu au susținut marți, 23 aprilie, proba scrisă a concursului și joi, 25 aprilie, proba de…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar București a propus suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școlile și grădinițele din Capitală, în contextul codului roșu de ploi torențiale – anunță inspectorul general Florian Lixandru

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis Comitetului pentru Situații de Urgență propunerea ca orele cu prezență fizică să fie suspendate în școlile și grădinițele din Capitală, în contextul atenționărilor…
Vezi articolul