Poșta Română și Universitatea Politehnica din București anunță că vor colabora pe proiecte de cercetare pentru digitalizarea companiei și perfecționarea resursei umane

155 de vizualizări
Photo © Moruzx | Dreamstime.com
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) şi Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) vor colabora în baza unui acord parafat miercuri în vederea dezvoltării şi derulării unor proiecte de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, ce vor contribui la modernizarea şi digitalizarea companiei, cât şi la perfecţionarea continuă a resursei umane, se arată într-un comunicat al instituţiei, relatează Agerpres.

Cele două entităţi vor încheia contracte pe diverse teme de cercetare, precum dezvoltare logistică, robotizare şi automatizare, digitalizare (inteligenţă artificială) şi identificarea de resurse energetice nepoluante.

„Vor fi constituite grupuri de lucru cu specialişti din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi al Facultăţii de Transporturi care vor pune la dispoziţie echipamentele, expertiza şi resursa umană cu înaltă calificare de care dispun şi vor oferi consultanţă tehnică Poştei Române în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru proiectele de modernizare şi digitalizare ale companiei”, transmite Agerpres.

Acordul de colaborare a fost semnat la sediul UPB. „Este o iniţiativă importantă prin care dorim să contribuim la dezvoltarea uneia dintre cele mai mari companii naţionale din România. Componentele de digitalizare, automatizare şi implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei sunt exact zonele în care comunitatea noastră are experienţă şi cunoştinţe. Prin experţii universităţii şi laboratoarele de cercetare ultramoderne pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vrem să oferim Companiei Naţionale Poşta Română nu doar soluţii pentru a-şi optimiza activităţile, dar şi noi direcţii şi tehnologii prin care îşi pot diversifica oferta de servicii. Suntem convinşi că prin acest prim pas, dar şi prin implementarea noilor proiecte dezvoltate în comun, vom aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea companiei în folosul românilor„, a declarat rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu.

La rândul său, directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a susţinut că semnarea acordului de colaborare va genera proiecte şi programe eficiente care să răspundă nevoilor şi intereselor companiei şi care să aibă ca rezultat dezvoltarea şi modernizarea serviciilor poştale oferite publicului.

„Poşta Română a demarat cel mai vast proces investiţional din ultimele patru decenii, pentru modernizare şi digitalizare. Începerea acestui amplu proces de transformare şi adaptarea serviciilor la ceea ce clienţii solicită reprezintă motorul găsirii unui palier investiţional larg în colaborare cu alte instituţii. Automatizarea proceselor logistice este necesară pentru creşterea operabilităţii, sporirea eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei. Totodată, unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poştei Române este digitalizarea, o cerinţă imperativă pentru continuarea activităţii companiei şi pentru a rămâne competitivă cu operatori similari din piaţă. De asemenea, decarbonificarea, înlocuirea etapizată a flotei actuale cu maşini electrice şi hidrogen, toate necesită cercetări pentru care avem nevoie de consultări cu specialişti, iar Universitatea Politehnica din Bucureşti este locul în care găsim oameni cu înaltă calificare pentru proiectele noastre şi un potenţial partener, atât din perspectiva dezvoltării noilor segmente de afaceri şi transformării celor existente, cât şi de aşezare pe fluxurile financiare generate de fonduri europene”, a afirmat Grigorescu.

În cadrul colaborării, studenţii Facultăţii de Transporturi şi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor avea posibilitatea să facă stagii de practică la Poşta Română, iar compania va desemna specialişti care vor superviza practica acestora.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. De asemenea, mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) este cea mai mare universitate tehnică din ţară, având 15 facultăţi şi aproximativ 25.000 de studenţi. Instituţia de învăţământ îşi propune să creeze noul profil de universitate tehnică, ce promovează forme de pregătire adaptate cerinţelor unei societăţi în plină competiţie, supusă procesului de integrare în Comunitatea Europeană şi internaţională. 

Photo © Moruzx | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O ”mână de praf și pietricele” în centrul atenției tuturor: O navă spațială a Agenției Spațiale Americane va aduce pe Pământ cea mai mare mostră colectată până acum de pe suprafața unui asteroid

OSIRIS-REx, o navă spațială a Agenției Spațiale Americane (NASA) este programată să zboare duminică pe lângă Pământ și să încheie o misiune de șapte ani cu un cadou deosebit pentru…
Vezi articolul

Raport CE: Finanțare eficientă, eliminarea fragmentării din sistem și canalizarea banilor către institutele performante – printre recomandările experților europeni pentru cercetarea românească, prinsă într-un “cerc vicios” al incoerenței, inerției, fondurilor puține cheltuite prost / Ce mesaje au reținut autoritățile române

Cercetarea românească nu funcționează coerent, este prea fragmentată, este erodată la nivel de guvernanță, capital uman și interacțiuni public-privat și puținii bani care există în acest sector sunt cheltuiți prost…
Vezi articolul

Autoritatea pentru Cercetare anunță că angajează consilieri pentru implementarea reformelor din PNRR în cercetare și inovare / Dosarele pentru concurs se depun online, până pe 8 septembrie

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a anunțat recent că recrutează, prin concurs, 5 consilieri, grad profesional IA, pe perioadă determinată (2025-2026), în cadrul Unității de Implementare a Reformelor în Cercetare-Dezvoltare.…
Vezi articolul

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, de experți independenți cu experiență managerială / Regulile evaluărilor – stabilite printr-o metodologie aflată pe agenda ședinței de vineri a Guvernului

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea unor eventuale fuziuni prevăzute în Legea de acum un an referitoare la integrarea voluntară a acestor organizații, de către trei experți evaluatori…
Vezi articolul

Profesoara și lingvista Gabriela Pană Dindelegan: Programele școlare au redus continuu studiul latinei, după cum au eliminat și gramatica din liceu. Modelul altor țări neromanice, ca Anglia sau Germania, care păstrează latina în programa obligatorie, ar trebui să dea de gândit Ministerului Educației

Studiul limbii latine și al gramaticii în școlile din România a suferit o reducere semnificativă în ultimii ani, ceea ce afectează formarea lingvistică și intelectuală a elevilor, avertizează lingvista Gabriela…
Vezi articolul